În regiunea Transcarpatia a început campania de toamnă de imunizare orală a animalelor sălbatice carnivore împotriva rabiei. Momelile vaccinale sunt distribuite de specialiștii serviciului sanitar-veterinar, în colaborare cu reprezentanții comunităților locale, ai ocoalelor silvice și ai fondurilor de vânătoare.
Autoritățile le recomandă locuitorilor să nu atingă, să nu mute și să nu deterioreze momelile și să nu permită copiilor sau animalelor de companie să intre în contact cu acestea.
În cazul contactului accidental cu vaccinul, mâinile trebuie spălate bine cu apă și săpun, iar persoana trebuie să se adreseze unei unități medicale.
Serviciul de Stat pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorilor atrage atenția că rabia este o boală infecțioasă mortală atât pentru oameni, cât și pentru animale, iar imunizarea orală a animalelor sălbatice reprezintă una dintre măsurile de prevenire a răspândirii acesteia.
Elvira Chilaru


