Dronă rusească, doborâtă în raionul Cernăuți în timpul atacului nocturn

O dronă rusească a fost doborâtă în noaptea de 22 septembrie în raionul Cernăuți, în afara zonelor locuite. În urma incidentului nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Informația a fost comunicată de șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osipenko.

Potrivit acestuia, prima alertă aeriană din timpul nopții a fost instituită la ora 23:20 în raionul Nistru, din cauza amenințării unui atac cu drone. La ora 23:26, alerta a fost extinsă și în raionul Cernăuți.

Alerta din raionul Cernăuți a fost ridicată la ora 00:21. Ulterior, Ruslan Osipenko a anunțat că o dronă a fost doborâtă deasupra regiunii.

O a doua alertă aeriană a fost instituită în raionul Nistru la ora 02:30 și a fost ridicată la ora 03:22.

Autoritățile regionale precizează că drona a fost doborâtă în afara localităților și că nu au fost înregistrate victime sau distrugeri.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina