Kremlinul susține că este gata să discute despre situația din Ucraina cu SUA, Franța și Papa Francisc
Kremlinul susține că este deschis la o discuție privind găsirea unor soluții privind situația războiului din Ucraina, cu Statele Unite și cu Papa Francisc.
„Suntem pregătiţi să discutăm toate acestea cu americanii, cu francezii şi cu Suveranul Pontif”, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, într-un comentariu la iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron care i-a cerut luni papei Francisc să se adreseze preşedintelui rus Vladimir Putin, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, şi preşedintelui SUA, Joe Biden, pentru a impulsiona un proces de pace în Ucraina.
Peskov a declarat că Moscova salută apelul preşedintelui francez către papa Francisc de a facilita discuţii directe între SUA şi Rusia cu privire la Ucraina.
„Dacă aceasta se înscrie într-adevăr pe linia eforturilor de căutare a posibilelor soluţii, demersul poate fi evaluat pozitiv”, a spus el.
Papa Francisc și președintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit la Vatican pentru a discuta despre situația din Ucraina și alte chestiuni internaționale.
Vaticanul a precizat într-o declarație după întâlnirea din 24 octombrie că cei doi, care au avut a treia lor întâlnire privată, „s-au concentrat asupra chestiunilor de natură internațională, pornind de la conflictul din Ucraina, acordând o atenție specială situației umanitare”.
În declarație se mai spune că, în timpul discuțiilor, „o atenție deosebită a fost acordată regiunii Caucazului, Orientului Mijlociu și Africii”.
Kremlinul susține că nu poate discuta direct cu Kievul pentru că Zelenski a blocat orice canal de comunicare cu Rusia, atât timp cât Putin este la conducerea Rusiei.
„Rusia este deschisă tuturor contactelor. Dar trebuie să plecăm de la premisa că Ucraina a interzis continuarea negocierilor”, a afirmat Peskov.
Urmăriți-ne pe Telegram