Ciprian Porumbescu – geniul Bucovinei românești și al Europei întregi

Ca azi, în ziua de 6 iunie 1883, pe patul suferinței, se stingea Ciprian Porumbescu. De aproape două secole, compozitorul și violonistul român, pianistul, pedagogul, dirijorul de cor Ciprian Porumbescu a făcut România mai iubită în prestigioasele săli de concerte din capitale europene. În contextul Anului „Ciprian Porumbescu” pentru celebrarea a 170 de ani de la nașterea și comemorarea a 140 de ani de la stingerea sa din viață, instituit de Parlamentul și Președintele României, vă oferim o scurtă cronică despre viața fulgerătoare a geniului, conform surselor bibliografice. 

S-a născut la 14 octombrie 1853, în comuna Șipotele Sucevei. A plecat în veșnicie pe 6 iunie (cf. altor surse, 25 mai) 1883, în comuna Stupca (actualmente, Ciprian Porumbescu, din județul Suceava), Imperiul Austro-Ungar, în acea perioadă.

Născut Ciprian Golembiowski, celebrul compozitor avea origini poloneze: era fiul Emiliei Clodnițki și al scriitorului și preotului bucovinean Iraclie Golembiowski (golemb, galamb din poloneză  se traduce porumbel), care-și schimbase numele de familie în Porumbescu din tinerețe însă, oficial, în 1881. La început, artistul folosea numele de Golembiowski, după care, o perioadă, Golembiowski-Porumbescu și, ulterior – doar Porumbescu. Geniul muzical al Bucovinei, ale cărui creații muzicale sunt de sorginte bizantină, a fost un artist patriot, atașat de casa părintească și idealurile naționale românești.

Educație cu „rădăcini” în folclor, cercuri elitare  autohtone, poloneze și austriece

S-a bucurat de o educație în spiritul valorilor neamului nostru, tatăl său fiind unionist convins (fiu al vornicului Atanasie Golembiowski, care făcuse carte la Mănăstirea Sucevița). Își exprima public dezacordul față de politica antiromânească sub ocupație habsburgică (din 1775), făcând parte din cercurile elitare boierești din Bucovina (l-a avut profesor de română pe Aron Pumnul), având ocazia să-i cunoască și pe V. Alecsandri, C. Negri, M. Kogălniceanu, prin intermediul cunoscutei familii de intelectuali bucovineni Hurmuzachi.

Numele scriitorului Iraclie Porumbescu a fost inclus în „Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900”, editat de Academia Română, în 1979. I-a oferit fiului său o educație ortodoxă creștină și o cultură aleasă.

Ciprian Porumbescu a început, din anul 1859, studiul muzicii (teorie-solfegii) și a vioarei, în instituții și în particular. A început din anul 1859 studiul muzicii (teorie-solfegii) și a vioarei, în instituții și în particular. În 1860, la vârsta de șapte ani, l-a cunoscut pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg și discipol al lui Chopin, care și-a petrecut câteva veri la Șipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit de familia viitorului compozitor. De la el a luat primele lecții de teorie-solfegii (1859-1864). Tatăl său i-a inoculat dragostea pentru folclor, îndemnat de Vasile Alecsandri să-l culeagă, în condițiile unei Bucovine cu bogate tradiții în această privință. La maturitate, fiul a cules, notat și publicat folclor, inspirat în creațiile sale.

„Tată, am cântat Daciei întregi!”

A învățat la Gimnaziul Superior din Suceava (1863-1872) și la Institutul Teologic din Cernăuți (1873-1877), cu profesori români și austrieci.

Una dintre primele sale lansări publice s-a produs în anul 1871 (contestată de unii cercetători), la prima serbare istorică a studenților de la Putna, cu ocazia aniversării a 400 de ani de la zidirea mănăstirii și dedicată voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, în prezența lui Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. D. Xenopol și altor mari personalități care au marcat veacul al XIX-lea. Acolo, se presupune că a interpretat, în premieră, celebra sa „Baladă” și, conform surselor, ar fi exclamat în fața părintelui său: „Tată, am cântat Daciei întregi!”

În 1875, imediat după deschiderea Universității din Cernăuți, împreună cu alți tineri, viitoarea elită a țării (între care Zaharie Voronca, student la teologie, Ilarie Onciul, student la drept şi Vasile Morariu) a înființat Societatea studențească (culturală) „Arboroasa”. În baza ei a format un cor, cu denumire omonimă, pe care l-a condus, în perioada 1875-1878. Ca mijloc de rezistenţă culturală, dar și politică, a românilor bucovineni, în timpul stăpânirii habsburgice.

Luptător pentru drepturile românilor, în detenția habsburgilor

În octombrie 1877, a participat, la Iași, la manifestări patriotice, organizate de „Arboroasa”, în memoria domnitorului Grigore Ghica, care au provocat autoritățile austro-ungare să aresteze tinerii implicați, între care a fost și Ciprian Porumbescu,   acuzaţi de „înaltă trădare”, după înscenarea unui proces. Însuși Mihai Eminescu (noiembrie 1877, „TIMPUL”) a publicat articole de solidarizare cu tinerii întemnițați.

Perioada detenției de trei luni a fost una deosebit de prolifică în plan creativ pentru Ciprian Porumbescu (i-a fost permis să-și ia vioara și o gramatică franceză): a compus acolo o serie de creații geniale, între care „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” ş.a. Închisoarea avea să-i fie fatală, deoarece s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor de detenție inumane – de tuberculoză, ce i-a cauzat, ulterior, decesul.

Perioada detenției de trei luni a fost una deosebit de prolifică în plan creativ pentru Ciprian Porumbescu (i-a fost permis să-și ia vioara și o gramatică franceză): a compus acolo o serie de creații geniale, între care „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” ş.a. Închisoarea avea să-i fie fatală, deoarece s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor de detenție inumane – de tuberculoză, ce i-a cauzat, ulterior, decesul. Pe de altă parte, un alt geniu național –  Mihai Eminescu – scria în presa vremii articole, prin intermediul cărora cerea eliberarea tinerilor întemnițați.

Din Cernăuți și Suceava – în Viena marilor artiști

A urmat cursuri la facultățile de filosofie ale universităților din Cernăuți (1878-1879) și Viena (1879-1881).

Cu dificultăți, a beneficiat de o bursă la prestigiosul Konservatorium für Musik und darstellende Kunst der Musikfreunde din capitala imperială (1879-1881), unde a studiat armonia, compoziția, violina și contrabasul. Acolo a fost instruit de renumiți maeștri ai epocii – Anton Bruckner, Franz Krenn, Louis Schlosser ș.a. Tot în acea perioadă, a avut ocazia să-și perfecționeze studiile, în particular, și la compozitorul bucovinean Eusebie Mandicevschi.

Viena marilor artiști i-a fost cea mai bună școală în formarea sa nu doar ca muzician, ci și ca personalitate polivalentă a culturii românești și a celei europene – acolo frecventa nu doar cursurile universitare, ci și spectacolele de operă, concertele și manifestările de rezonanță în imperiu. În aceeași perioadă, a dirijat Corul Societății „România Jună”, cea mai importantă organizație a studenților români și a scris creații ce i-au adus marele succes în viață, dar și recunoaștere postumă.

Astfel, în 1880, a publicat o colecție de 20 de piese corale și cântece, în „Colecțiunea de cântece pentru studenții români, între care se numără „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul Unirii” (Pe al nostru steag).

Comitetul Societății „Arboroasa”

Unul dintre cei mai importanți cărturari brașoveni

Pregătirea muzicală şi-a continuat-o la Braşov, cu pianistul Hermann Geifrig, atunci dirijor şi organist la Biserica Negră. În perioada 1881-1883, a fost profesor de muzică la Gimnaziul Greco-Ortodox Român „Andrei Șaguna” (1881-1883, actualmente – Colegiul Național „Andrei Șaguna”), dirijor la Biserica Greco-Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului și al Reuniunii Române de Gimnastică şi Cântări din Braşov. Aflarea în orașul dintre munți se datora unor buni prieteni, originari de acolo, pe care și-i făcuse la Viena și la îndemnul cărora optase pentru acea formare profesională ulterioară. De la etapa respectivă, este considerat unul dintre cei mai importanți cărturari brașoveni. A scris materiale publicistice în „Gazeta Transilvaniei”, lucrări didactice și poezii –  „Trei culori” și „Din an în an”, fiind printre cele mai cunoscute. A susținut conferințe, concert-lecții, comunicări științifice în țară și străinătate.

Menționăm și următoarele lucrări didactice ale autorului: „Crestomația muzicală pentru elevii clasei I-a – a VII-a,  a școalelor secundare de ambele sexe, cu exerciții, solfegii și 26 cântece”; „Viața musicală. Filologia sunetului, elemente de armonie, frazare, cântul național, evoluția istorică a muzicii antice și medievale, pentru clasa a IV-a a  școalelor secundare de ambele sexe”, „Caligraffia muzicală, cu 22 regule în text pentru teme muzicale și repertor coral necesar școalelor secundare de ambele sexe” etc.

O carieră scurtă, dar fără egal

A urmat o etapă extrem de fructuoasă a muzicianului – întâi de toate, fiind premiera operetei în două acte „Crai nou” (prima operetă românească), pe textul piesei lui Vasile Alecsandri, în Sala Festivă a gimnaziului unde activa (27 februarie 1882), bucurându-se de un succes fulminant. Dovadă fiind reluarea spectacolului la 28 februarie, 11 martie, 12 martie și 23 martie 1882, pe aceeași scenă, fiind implicată Orchestra Societății Filarmonice din Brașov și zeci de actori. În același an, opereta a fost montată și la Oravița.

La 27 octombrie 1882, în sala Redutei din Braşov, cu sprijinul Societăţii Filarmonice, a avut loc un concert în beneficiul lui Porumbescu, în vederea finanțării  unui tratament medical în Italia pentru compozitorul a cărui sănătate se degradase. Ciprian Porumbescu, la pupitrul dirijoral, şi-a prezentat: „Rapsodia Română”, Uvertura la opereta „Crai Nou”, „Potpuriu naţional”, marşul „La Carpaţi”, valsul „Fantome”, mazurca „Catincuţa”, „Hora Prahova”, cvartetul de corni „Mugur, mugurel” ş.a.

La 13 noiembrie 1882, Ciprian Porumbescu a plecat în Italia, la staţiunea „Nervi”. Starea sănătății sale nu se ameliorase însă și, la finele lunii februarie 1883, revenise acasă, în localitatea Stupca, unde fiind grav bolnav de tuberculoză, a fost îngrijit de familie și, pe 25 mai al aceluiași an, a plecat la cele veșnice. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul fostei localități Stupca, în apropiere de altarul Bisericii „Sfântul Dumitru“, locaș inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, din 2004.

Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca

Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” din Stupca

În casa cu prispă din lemn și șindrilă din același sat, construită din lemn, la finele secolului al XIX-lea, în care familia a locuit în perioada când părintele Iraclie a fost paroh acolo (1865-1884), a fost amenajat Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” (din 9 iunie 1963). În acea locuință, familia era vizitată de importante personalități bucovinene ale respectivei epoci, care i-au marcat cariera. În aceeași casă, la 18 noiembrie 1877, a fost arestat și escortat la Cernăuți de jandarmi. Pe una dintre bârnele de lemn se mai poate observa și în prezent semnătura muzicianului, făcută cu un briceag, în copilărie. S-au păstrat unele piese de mobilier vechi, fotografii și chiar pianul Mărioarei Rațiu-Porumbescu, sora lui Ciprian Porumbescu.

A scris peste 200 de creații scenice, simfonice, instrumentale de cameră, corale, vocale, religioase.

Angelina OLARU, jurnalistă, Chișinău

Bibliografie selectivă:

 Porumbescu, Ciprian. Opere alese : Partituri muzicale tipărite / Ciprian Porumbescu. – București : Editura de stat pentru literatură și artă, 1954. – 174 p.

Porumbescu, Ciprian. Baladă pentru vioară și pian cu o transcripție pentru violoncel [Muzică tipărită] / Ciprian Porumbescu. – București : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., [S. a.].

Porumbescu, Ciprian. Din opereta „Craiu Nou”, pentru piano / Ciprian Porumbescu. – Timișoara : Moravetz, [S. a.]. – 13 p.

Porumbescu, Ciprian. Documente și mărturii / Ciprian Porumbescu. – Suceava : Muzeul Suceava, 1971. – 206 p.

Porumbescu, Ciprian. Piese pentru vioară și pian : Inedite / Ciprian Porumbescu. – Cluj Napoca : Conservatorul de muzică „G. Dima”, 1983. – 31 p.

                                                ***

Cionca, Nina. Ciprian Porumbescu : Album ilustrat comemorativ, 1883-1983 / Nina Cionca. – București : Editura muzicală, 1984. – 107 p.

***

Buzilă, Serafim. Porumbescu Ciprian // Buzilă, Serafim. Enciclopedia interpreților din Moldova / Serafim Buzilă. – Chișinău : Museum, 1999. – P. 357-360.

Buzilă, Serafim. Porumbescu Ciprian // Buzilă, Serafim. Interpreți din Moldova : Lexicon enciclopedic : 1460-1960 / Serafim Buzilă. – Chișinău : Arc, 1996. – P. 349-350.

Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca [Resursă electronică] // https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Memorial%C4%83_%E2%80%9ECiprian_Porumbescu%E2%80%9D (accesat: 12.09.2022).

Ciprian Porumbescu [Resursă electronică] // http:// www.muzeulmuresenilor.ro/ mureseni_ro/ciprian%20porumbescu-detalii.html (accesat: 12.09.2022).

Cosma, Viorel. Muzicieni români. Compozitori și muzicologi : Lexicon / Viorel Cosma. – București : Editura muzicală, 1970. – P. 372-374.

Porumbescu Ciprian //  Cărturari brașoveni (sec. XV-XX) : Ghid bibliografic. – Brașov : [S. n.], 1972. – P. 192.