Ungaria inițiază consultări cu Comisia Europeană din cauza suspendării livrărilor de petrol rusesc prin Ucraina

Ungaria a inițiat consultări cu Uniunea Europeană după suspendarea tranzitului de petrol al companiei ruse Lukoil prin Ucraina.

Potrivit ministrului ungar de externe, Péter Szijjártó, decizia Ucrainei de a pune Lukoil pe lista sa de sancțiuni, care a dus la suspendarea tranzitului de petrol, „amenință în mod fundamental securitatea aprovizionării cu energie a Ungariei și Slovaciei”.

„Acesta este un pas inacceptabil al Ucrainei, o țară care dorește să fie membră a Uniunii Europene, care, printr-o singură decizie, pune în pericol fundamental aprovizionarea cu petrol a două state membre ale UE. Această decizie a Ucrainei este o încălcare clară a Acordului de asociere”, a declarat Szijjarto.

Ministrul ungar de externe a explicat că, în astfel de cazuri, țările UE pot iniția imediat o procedură de consultare, în cadrul căreia Comisia Europeană ar trebui să reprezinte statul membru afectat, iar în viitor cazul poate ajunge la arbitraj.

Sijarto a declarat că, în prezent, cazul se află încă în faza de consultare, fără a oferi alte detalii.

„Lukoil a fost supusă sancțiunilor în Ucraina din 2018, dar acestea au fost limitate, acoperind doar retragerea capitalului, restricțiile privind comerțul și interdicția de a participa la privatizarea sau închirierea proprietății de stat. În iunie 2024, Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare le-a extins semnificativ, adăugând, printre altele, o interdicție privind tranzitul.

Ulterior, săptămâna trecută, Slovacia și Ungaria au anunțat că Ucraina a oprit tranzitul petrolului Lukoil. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a calificat decizia drept „de neînțeles și inacceptabilă”.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina