Lacrimi, rugăciuni și durere fără frontiere. Slujbă de pomenire la Mănăstirea Putna pentru peste 130 de bărbați români uciși în războiul din Ucraina

Tulburătoare rugăciuni la Mănăstirea Putna. „E o durere înalt de adâncă și nu se poate spune”

„Sub cerul senin și netulburat de vreo umbră sau de vrăjmășia vreunui nor, ce s-a așternut peste Mănăstirea Putna, s-au rostit tulburătoare rugăciuni și numele a peste 130 de bărbați români din Nordul Bucovinei, căzuți pe front  în războiul ruso-ucrainean.

Și printre ectenii, înșiruirea atâtor și-a atâtor nume, de soți, de frați, de fii, care s-au strămutat năprasnic dintre noi, a-ngenuncheat orice alt gând decât rugăciunea pentru sufletele celor care le-au purtat.

Au tăcut și grijile prea-mărunte toate-toate și s-a înstăpânit între noi grija de-a nu tulbura împietrirea-n durere a soțiilor,  mamelor, surorilor ce-și țineau la piept portretele celor dragi, chemându-le iar, și iar, și iar, duioasă amintirea”, scrie prof. Daniela Ceredeev, profesor laureat Merito și inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

„Am simțit azi, pe de-a-ntregul, teama aceea ce nu se poate așeza în cuvinte că ai putea răni un suflet și-atunci când te apropii de el cu o floare. Și neputința de a alege – dintre toate – acele cuvinte ce-s vindecătoare și-aduc și mângâiere și biruință-n nedreptate.

Când moartea se strecoară printre pământeni, privirile celor rămași în urmă caută-n zadar mângâiere și tot zadarnic și umbra unor îngeri albi, cu brațele înmiresmate de crini, care-ar putea vesti vreo îndelung rugată și mult-așteptată minune. Tac cuvintele toate, așteptând s-audă glasul celor dragi strigându-le din nou pe nume. E o durere înalt de adâncă și nu se poate spune.

Și sufletul îngenunchează în țărână, și fața și-o culcă-n pământ, și caută adânc spre inima lucrurilor care doar par prin vremelnicie a fi de căpătâi. Se-nduplecă să-și vină-n fire doar când aude Imnul Învierii, din toate piepturile, chiar și arse de durere, murmurat. Și se ridică sfios și-ntărit din nou în picioare și-alege dintre toate gândul de-mbărbătare stingher: de fi-vor crucile frumos purtate, ne-or aduna în Cer”, potrivit Danielei Ceredeev.

Au plâns și trandafirii Mănăstirii împreună cu mamele în veșminte negre

După emoționantă slujbă, arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna a rostit un cuvânt de mângâiere pentru mamele și soțiile îndurerate, invocând miracolul Învierii lui Hristos,  care ne revarsă nădejde și bucurie, împreună cu siguranța că acolo unde sălășluiește Mântuitorul Hristos se așează pacea. Pe aleea centrală  au fost aduse portretele românilor căzuți pe front.

„Au plâns și  trandafirii Mănăstirii împreună cu mamele în veșminte negre. Cu flacăra lumânărilor și lacrima cuvântului a alinat suferința familiilor care și-au pierdut pe cei mai dragi Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, diplomatul român care din primele zile ale războiului a fost alături de durerile Ucrainei.  Din partea comunității românești din regiunea Cernăuți au mulțumit  obștii monahale, conduse de cucernicul Melchisedec , protopopul Vasile Covalciuc și președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți,  Nicolae Șapcă. Avem cu toții pentru ce mulțumi Mănăstirii Putna- pentru păstrarea și înmulțirea valorilor românești, pentru susținerea de care ne bucuram în iubirea noastră față de limba română,  pentru păstrarea memoriei martirilor masacrați la Fântâna Albă,  Lunca Prutului, prin Siberii,  dar și alinarea suferințelor ce se abat asupra noastră în propria casă”, scrie jurnalista și publicista Maria Toacă de la Cernăuți.