La 29 septembrie 1812, în vestita familie a soților Ilinca și Doxachi Hurmuzachi, a văzut lumina zilei cel de-al doilea fiu. Legenda spune că, foarte bucuros de acest dar ceresc, boierul a poruncit să fie aprinse luminile în toate odăile conacului și să ardă până la răsăritul soarelui. Venind astfel pe lume în multă lumină, al doilea născut al familiei Hurmuzăcheștilor a răspândit, la rândul său, lumină în întunericul vieții românilor din ținutul ocupat de austrieci.
„Şi a venit un bucovinean mare, avut şi deştept, Eudoxiu de Hurmuzachi, care a scos prima colecţie de izvoare străine referitoare la români. Pe vremea aceea, aproape toate erau străine: şi izvoarele de la Cernăuţi erau pe teritoriu străin, şi cele de la Chişinău, şi cele de la Cluj, şi cele de la Oradea, şi cele de la Blaj – nu mai vorbesc de cele de la Viena şi Berlin. Şi a iniţiat cea mai mare colecţie de izvoare istorice a culturii româneşti, pe care Academia Română încearcă să o continue şi astăzi, după mai bine de o sută de ani”, spunea președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Marea Serbare de la Putna, 16 august 2021.
Și toate aceste cercetări erau, pentru cel care a fost mareșal al Ducatului Bucovinei, în primul rând arme de luptă pentru drepturile românilor aflați sub asuprirea imperiului austro-ungar. Eudoxiu Hurmuzachi a redactat și a tradus în germană „Petiția Bucovinei”, prin care semnatarii cereau recunoașterea caracterului istoric românesc al provinciei, dreptul la autonomie teritorială și administrație bisericească proprie. Bucovinenii solicitau separarea de Galiția, la care fuseseră alipiți în 1786, pledau pentru păstrarea limbii materne și pentru deschiderea de școli cu predare în limba română. De menționat că printre semnatari, alături de români, se aflau și germani, armeni, evrei și ucraineni. În aceeași petiție se cerea și înființarea unei catedre de limba și literatura română, precum și angajarea în serviciile publice a persoanelor cunoscătoare de limba română.
Ziua de 29 septembrie, aniversarea ilustrului bucovinean din vestita familie de boieri, îmi amintește de vremea când, deși aproape de Cernăuți, porneam ca într-un sfânt pelerinaj la Cernăuca. Însuflețiți de regretatul profesor dr. Ilie Luceac, un extraordinar admirator și cercetător al familiei Hurmuzachi, mergeam să ne închinăm la mormântul lui Eudoxiu Hurmuzachi – una dintre cele mai luminate minți românești din toate timpurile. Voi aminti doar că a adunat un imens tezaur de circa 6000 de documente referitoare la istoria românilor.
Era o tradiție ca, odată cu saloanele de carte românească deschise la Cernăuți, directoarea Editurii „Alexandru cel Bun”, regretata Alexandrina Cernov, să includă și acest drum comemorativ. O manifestare de amploare a avut loc la împlinirea a două secole de la nașterea marelui înaintaș, aniversare consemnată prin colocviul internațional „Personalități bucovinene, Eudoxiu Hurmuzachi și epoca sa”. Atunci, prin străduința regretatului Vasile Tărâțeanu, pe o clădire din centrul orașului a fost montată o placă comemorativă.
Istoricul Eudoxiu Hurmuzachi odihnește în pământul moșiei familiei sale de la Cernăuca, acolo unde erau primiți cu dragoste refugiații moldoveni și transilvăneni în 1848, unde se oprea viitorul Domn al Unirii, Alexandru Ioan Cuza, și unde îi plăcea să-și poarte pașii „regele poeziei”, Vasile Alecsandri.
Lângă ilustra familie de la Cernăuca, dar mai ales când ne amintim de Eudoxiu Hurmuzachi, ar trebui să ne simțim mai români, mai responsabili față de identitatea noastră, mai îndatorați istoriei neamului și mai dornici să o cunoaștem. Dar, înainte de toate, trebuie să nu uităm testamentul lăsat de stâlpul familiei, bătrânul Doxachi. Sunt cele trei îndatoriri mari și sfinte, mereu actuale, pentru care vom răspunde „
