Bărbat reținut în nordul Bucovinei pentru încercarea de a trece ilegal cinci persoane în România cu o ambulanță falsă

Un bărbat de 43 de ani din regiunea Harkov a fost reținut pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei cu România deghizat în ambulanță.

Potrivit informațiilor Procuraturii Regionale Cernăuți, acesta a încercat să treacă ilegal cinci bărbați – patru din regiunea Kiev și unul din regiunea Zaporojie.

Bărbatul căuta persoane prin canale de Telegram, le caza în două hoteluri din Bucovina, după care le transporta cu un autoturism echipat cu însemne medicale, girofaruri și sirenă. La posturile de control activa semnalele speciale pentru a evita verificarea. Pasagerilor le-a cerut să închidă telefoanele.

Pentru „serviciu”, fiecare a plătit între 7.000 și 13.500 de dolari (în total aproape 50.000 de dolari), bani transferați în avans pe un portofel electronic criptografic.

Autovehiculul a fost oprit pe 22 februarie într-o localitate din regiunea Cernăuți, în apropiere de frontiera cu România.

Organizatorului i s-a notificat suspiciunea potrivit articolului privind trecerea ilegală a persoanelor peste frontiera de stat. El riscă pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 9 ani.

Se stabilesc alți posibili complici ai schemei.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina