Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Budapesta în urma unui incident petrecut în noaptea de 15 spre 16 iulie în satul Palad-Komarivți, regiunea Transcarpatia, Ucraina. Potrivit autorităților ucrainene, o persoană necunoscută a pătruns pe teritoriul unei biserici greco-catolice, a incendiat ușa de la intrare și a lăsat pe fațadă un mesaj scris cu vopsea neagră, care conține îndemnuri ce instigă la ură națională și religioasă.
Poliția Națională din Transcarpatia a intervenit la fața locului și a deschis o anchetă penală în temeiul articolului 161 alineatul 1 și articolului 194 alineatul 2 din Codul Penal al Ucrainei – incitare la ură interetnică și distrugere intenționată de bunuri. Investigațiile sunt desfășurate în colaborare cu Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Incidentul a fost confirmat de purtătoarea de cuvânt a poliției regionale, Hanna Dan, care a precizat că focul a izbucnit în jurul orei 22:00.
Ministerul ungar de externe a anunțat convocarea ambasadorului ucrainean printr-o postare pe platforma X, semnată de ministrul Péter Szijjártó. Acesta a menționat că pe zidul bisericii au fost scrise mesaje precum „Afară cu ungurii” și „Moarte ungurilor”. În aceeași declarație, Szijjártó a afirmat că incidentul nu este unul izolat.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie a bisericii și a afirmat că în apropiere a fost lăsat un mesaj amenințător la adresa comunității maghiare. În mesajul său, Orbán a scris: „Nu vă vom abandona, puteți conta pe noi!”.
Potrivit unui comunicat al Administrației Militare Regionale Transcarpatia, lăcașul de cult afectat este frecventat atât de enoriași ucraineni, cât și de membri ai comunității maghiare locale. Șeful administrației, Miroslav Bilețkii, a declarat că incidentul este o încercare de destabilizare a regiunii și a făcut apel la populație să păstreze calmul.
În luna iulie, Ungaria a convocat ambasadorul ucrainean și în urma decesului unui cetățean din Transcarpatia, Iosyp Șebeșten, despre care presa maghiară a relatat că ar fi fost bătut de angajați ai unui centru de recrutare. Potrivit Armatei Ucrainei, bărbatul era cetățean ucrainean și fusese mobilizat legal.
În luna mai, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat destructurarea unei presupuse rețele de spionaj care ar fi acționat în interesul serviciilor de informații militare ale Ungariei. Ulterior, un consilier regional din Transcarpatia, Roland Tseber, a fost acuzat de spionaj de partea ungară.
BucPress


