Cultură
06 septembrie 2016

Al V-lea Congres Mondial al Eminescologilor s-a desfășurat la Chișinău

Al V-lea Congres Mondial al Eminescologilor s-a desfășurat la Chișinău

În zilele de 3-4 septembrie, la Chişinău s-au desfăşurat lucrările celui de al V-lea Congres  Mondial al Eminescologilor, la organizarea căruia şi-au dat concursul Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu”, Chişinău, Centrul Academic Internaţional Eminescu, Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Moldova, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, precum şi primăriile municipiului Chișinău şi  comunei Dumbrăveni din judeţul Suceava, România. 

Şedinţa plenară a Congresului s-a ţinut în sala azurie a Academiei de Științe a Moldovei în prima zi. În cea de a doua zi, lucrările congresului au continuat la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”.

În cuvântul de deschidere, rostit de academicianul Mihai Cimpoi, președintele Congresului, a menționat că la Congres participă  eminescologi din Republica  Moldova, România, Chile, Italia, Albania, Turcia și Ucraina şi că lucrările acestui for important se desfăşoară sub genericul «Eminescu – poet național și universal», care  are la bază lui definiția pe care i-a dat-o poetului criticul literar George Călinescu. Cu această ocazie, au fost lansate trei volume de George Călinescu: «Viața lui Eminescu», «Opera lui Eminescu» și «Eminesciene dincolo de monografie», editate în colecția «Opere fundamentale» a Academiei Române”.

Cu deosebită atenţie au fost ascultate alocuţiunile acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, poetului  Nichita Danilov, director adjunct al ICR Mihai Eminescu din Chişinău, senatorului Titus Corlățean, ex-ministru de externe al României, renumiţilor  eminescologi Nicolae Georgescu din Bucureşti şi Teodor Codreanu din Huşi, cercetătoarei Ileana Mihăilă de la Institutul “George Călinescu” al Academiei Române,  precum şi discursurile profesorului Giusepe Manitta din Italia, Mario Castro Navarette  din Chile, Vasile Tărâțeanu  din Ucraina şi  Ali Narcin  din Turcia, care au vorbit despre modul în care este cunoscut Eminescu în țările lumii. Despre aceasta a vorbit şi editorul Mihai Stan din  Tâtgovişte, România şi profesorul Dumitru Copilu-Copilin, care a prezentat lucrarea sa „Receptarea lui Eminescu în 85 de limbi – premize ale asimilării operei în literatura universală”.

În cea de a doua zi, lucrările Congresului s-au desfăşurat în sala de şedinţe a Centrului Academic Internațional, unde au vorbit scriitoarea botoşăneană Lucia Olaru Nenati, cercetătorul Dumitru Apetri,  scriitorul Victor Petrescu, istoricul şi criticul literar Nicolae Opera,  directoarea editurii “Egea” Elena Condrei ş.a. Tot aici a  avut loc şi lansarea  cărților „Eminescu după marea scanare” de Nicolae Georgescu, „N-a învățat cum se moare” (eseuri, traduceri) de Kopi Kucuky, „Mihai Eminescu. Poezii alese” de Mario Castro Navarette, precum şi a volumului „Mihai Cimpoi de la mitopo(i)etica la critica ontologică” de Theodor Codreanu, recent apărut la Editura “Biblioteca” din Târgovişte.

Un interes deosebit a trezit şi lansarea nr.1 şi 2 pe anul curent ale buletinului “Mihai Eminescu”, editat de Biblioteca Municipală “B.P.Haşdeu, Centrul Academic Internaţional Eminescu, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” şi Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Moldova..

Din consiliul ştiinţific internaţional al acestui buletin de cercetări eminescologice, de valorificare şi promovare a operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu (director onorific academicianul Mihai Cimpoi, director executiv Elena Dabija), fac parte academicienii Eugen Simion, Dimitrie Vatamaniuc, Victor Crăciun (România), Valeriu Matei (Republica Moldova), Vasile Tărâţeanu (Ucraina), Kopy Kucyku (Albania), precum şi profesorii universitari doctori Nicolae Georgescu, Adrian Dinu Rachieru, Constantin Barbu, profesorii Aurelia Rusu  şi Theodor Codreanu (România), Michele Mattusch şi Klaus Heitmann (Germania),  prof. Gisele Vanhese şi Giuseppe Manitta (Italia), Jean-Luis Courriol (Franţa), Brenda Walker (Anglia), Irfan Unver  Nastrattinoglu şi Ali Nargin (Turcia), Libuse Valentova (Cehia), Theodor Damian (SUA), Dmitri Caralis Buzne (Rusia), Rumiana I. Stanceva (Bulgaria), Cornel Munteanu (Polonia), traducătoarea Xu Wende (China), Libuse Vajdova (Slovacia), iar din colegiul de redacţie dr. Mariana Harjevschi, Elena Dabija, Vlad Pohilă, Valeriu Raţă, Tamara Cristei şi Vasile Bahnaru.

De remarcat este faptul că numărul curent al Buletinului este unul special care ia în dezbatere volumul istoricului Lucian Boia “Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”.

În cele 77 de pagini ale Buletinului sunt inserate 4 articole polemice, dar substanţiale,  foarte bine documntate, semnate de renumiţii eminescologi cum sunt  academicianul Mihai Cimpoi (“Lucian Boia şi schemele demistificării”), Th. Codreanu (“Un Roller al eminescologiei”),  A. D. Rachieru (“Reîntoarcerea la Eminescu”) şi N. Georgescu (Lucian Boia: o oală într-un car de oale), prin care autorii susamintiţi  demontează lipsa de consistenţă a cărţii istoricului Lucian Boia, care cu “morgă exclusivistă” se erigează în ipostaza de “istoric absolut” şi încearcă să  demonstreze că “Cultul lui Eminescu este o catastrofă existenţială care ameninţă cultura românească”.

Cei patru autori demonstrează că prin volumul său “Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”, apărut anul trecut la Editura Humanitas din Bucureşti, Lucian Boia se înscrie de fapt în plutonul denigratorilor lui Eminescu, numărătoarea acestora începând cu Alexandru Grama încă în timpul vieţii “poetului nepereche” al neamului nostru.

BucPress.eu

 

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1472


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți