Cultură
07 martie 2021

Alexandru Hâjdău - primul popularizator al istoriei, culturii și folclorului românesc în mediul de limbă rusă. 210 ani de la naştere

Alexandru Hâjdău - primul popularizator al istoriei, culturii și folclorului românesc în  mediul de limbă rusă. 210 ani de la naştere
07 martie 2021

Alexandru Hâjdău - primul popularizator al istoriei, culturii și folclorului românesc în mediul de limbă rusă. 210 ani de la naştere

Alexandru HÂJDĂU (deespre ortografierea numelui Hâjdău-Hașdeu vezi Prefața, Pentru ortografia firească a numelor de familie: Hâjdău și Hasdeu Pro fide et Patria. Contribuții la studierea vieții și activității membrilor familiei Hajdău-Hasedu, Centrul  Național de Hasdeologie, selecție, prefață și îngrijirea textelor de Pavel Balmuș, Chișinău, 2002, p. 7-12) s-a născut pe 30 noiembrie 1811 în Misiurnetz, astăzi regiunea Ternopol, Ucraina.  A murit la moșia sa din Cristinești (regiunea Cernăuţi, fostul judeţ Hotin) pe 9 noiembrie 1872, descendent dintr-o străveche familie moldovenească emigrată în Polonia prin secolul al XVII-lea, este savant enciclopedist, bibliograf și scriitor, folclorist și filozof.

Tatăl său, Thadeu Hâjdău, se întoarce în Basarabia în 1812, când aceasta fusese anexată de Rusia, stabilindu-se la moşia familiei din Cristineşti, judeţul Hotin. Guvernul rus îl recunoscuse ca fiind urmaş al domnitorului moldav Ştefan Petriceicu încă în anul 1805.   

Alexandru Hâjdău este primul popularizator al istoriei, culturii și folclorului românesc în  mediul de limbă rusă. A tradus și a publicat în periodicele rusești articole despre viața spirituală a Moldovei din prima jumătate a secolului XIX, printre care Duca. Legendă moldovenească (articolul Literați basarabeni, „Teleskop”, 1835, nr 4). Sunt bine cunoscute discursurile sale ținute în fața absolvenților Școlii ținutale din Hotin: Amintiri despre vechea glorie a Moldovei (1837) și Suvenire din cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare (1840). Discursurile, rostite în limba rusă au fost traduse în românește de Constantin Stamati, iar un fragment din acest discurs a fost publicat de M. Kogălniceanu în „Dacia Literară” (1840). Alexandru Hâjdău a absolvit Facultatea de Drept din Harkov și, concomitent, Facultatea de Litere. Cunoștea în profunzime cele două limbi clasice, vechea greacă și latina, vorbea româna, rusa, polona, ceha, ucraineana, germana, franceza, italiana neogreaaca și spaniola. Era un savant erudit. A. Hâjdău a fost printre primii cercetătări ai operei filosofului și poetului iluminist ucrainean  Gr. Skovoroda. Publică mai multe articole despre acesta: Trei cântece ale lui Scovoroda (1831), Socrate și Scovoroda (1833). Intenționa chiar să publice un studiu în 7 volume despre filosoful ucrainean.

Alexandru Hâjdău a scris mai mult de 80 de poezii în limba rusă. Toate au fost inspirate din trecutul glorios al Moldovei, a cântat natura ținuturilor natale. A tradus din limba rusă scrieri de istorie, jurisprudență și lingvistică.

În anul 1835 devine membru corespondent al Societății de Agricultură din Odesa, în 1866 este membru fondator, iar din 1866 este ales membru de onoare al Societății Filologice Române, viitoarea Academie Română. Trebuie să amintim și discursurile ținute în 1837 (publicat la Brașov) și în 1840 (publicat la București) care au avut o influență esențială la Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859. În scrisoarea  Epistolă către români din 2 ianuarie 1859 el definește elementul cheie al „mesianismului românesc”, denumit mai târziu „Școala basarabenă” care a dovedit contribuția basarabenilor la actul unirii.

În anul 1865 inițiatorii fondării  Societății Literare Române, viitoarea    Academie Română, au hotărât să includă printre membrii ei și personalități ale culturii române de peste hotare: din Basarabia (Rusia), Bucovina, Transilvania și Banat (Austro-Ungaria). La înfiinţarea Societăţii Literare Române au fost numiţi doi membri bucovineni, Alecu Hurmuzaki şi dr. A. Dimitroviţa, ulterior, după refuzul acestuia din cauza bolii, a fost  numit membru al Societăţii I. G. Sbiera, care este şi membru fondator. Din Basarabia, printre candidați, a fost numit și Alexandru Hâjdău. (L. Marian, Alexandru Hasdeu și Academia Română, București 1932). Din scrisoarea, adresată fiului său, Bogdan Petriceicu Hașdeu, stabilit la București, aflăm că tatăl său, Alexandru Hâjdău, hotărâse ca să profite de invitația guvernului român din vara aului 1867 și să părăsească pentru totdeauna Rusia, mutându-se la fiul său în România, „pentru a muri pe pământul sfânt al lui Ştefan cel Mare şi al lui Mihai Viteazul” (Pro Fide et Patria…, op. cit., p.14). La începutul anului 1866 el îi scria fiului său că și-a „făcut din  nou o bibliotecă” cu 2000 de volume, pentru a le dona Academiei Române – „Ea cuprinde toate izvoarele istorice în limba slavonă, tratând istoria română” (citat după cartea Pro fide et Patria…, p.14). Însă drumul spre Patrie, pentru a răspunde invitației a fost anevoios. Într-o scrisoare din 2 iunie 1867 îi scria fiului său Bogdan: „După ce ţi-am expediat scrisoarea de asigurare şi copia actului, pe care urmează să-l perfectezi la Consulatul general, trei zile mai târziu am primit de la dl. Brătianu, ministrul vostru al instrucţiunii publice şi cultelor, răspunsul nr 5049, prin care, drept urmare a decretului Majestăţii Sale Carol I, mă invită să vin neapărat la 1 august la Bucureşti pentru a lua parte la acţiunile Societăţii literare române…”. Însă guvernul rus nu-i eliberează paşaportul din motive politice. Într-un document extras din Dosarul nr. 90 eliberat de Secţia III a Cancelariei Majestăţii Sale Imperiale intitulat Cu privire la partidul din Principatele Unite ce intenţionează să întemeieze la Bucureşti o societate cu denumirea Societatea Literarră Română, motivând că această societate îşi propune scopul „să acţioneze ostil împotriva Rusiei”. În consecinţă, i se propune să renunţe „la atare onoare”, iar guvernatorul general îi propunea guvernatorului Basarabiei „să le ceară explicaţii, în ce temei au aderat, fără ştirea autorităţilor locale, la o societate străină”. Alexandru Hâjdău fusese caracterizat ca fiind un „intrigant şi un răzvrătitor mărunt”, „căpetenia opoziţiei basarabene”. Astfel paşaportul nu i-a fost eliberat. (vezi amănunte referitoatre la încercările insistente ale lui Hâjdău de a obţine paşaportul pentru a pleca la Bucureşti în: Pro fide et Patria… op. cit. p.14-36). 

Pro Fide et Patria – este deviza nobiliară a familiei Hâjdău pe care zi de zi Alexandru Hâjdău le amintea copiilor săi. Per la fe, per la Patria, il tute lice... (Pentru credință, pentru Patrie, totul e permis... ), „Fără istorie nu există Patrie”, „iar fără dragoste de istorie nu poate fi dragoste de Patrie”, devize ce s-au transmis din generație în generație.

Nepoata sa, aflată departe de Patrie, la Paris, Iulia Hașdeu, scria în poezia Patriei mele: „O, țara mea scumpă, pe tine te îndrăgesc,/ Mlădiță de români sunt, eu și asta vreau a fi/. (Paris, 21 iunie 1883, traducere din franceză de Crina Decusară-Bocșan); România  /Câmpia cea bogată e dulcea Românie/ Sub cerul vast, albastru al scumpei Românii,/ (august, 1886, traducere din franțuzește de Ciprian Doicescu).

După moartea prematură a fiicei sale, decedată la numai 19 ani neîmpliniți, Bogdan Petriceicu Hajdeu,  publică un amplu studiu  consacrat familiei sale în care scrie despre înaintașii Iuliei Hașdeu. „Tatăl, bunicul și străbunicul ei au fost toți oameni de litere și au scris multe poezii: deși fiecare într-o cu totul altă limbă. Ea, în mod sigur, i-a depășit pe toți aceștia, muncind pe același tărâm. Ea nu a putut nicicând citi scrierile bunelului sau ale străbunelului ei, lucrări rămase în mare parte inedite și care fuseseră întocmite în două limbi pe care ea nu le-ar fi înțeles. Ea nu a văzut, nici măcar în treacăt, manuscrisele străbunicului său, cu toate acestea, tocmai străbunelul este cel cu care ea seamănă cel mai mult, nu doar pentru gusturile literare și artistice, nu numai pentru spiritul ei cavaleresc, ci și, într-un grad mai înalt, prin chiar particulariățile scriiturii sale”. (B. P. Hașdeu despre înaintașii Iuliei Hașdeu, op. cit. p. 250-255) Iulia, susține Bogdan Petriceicu Hajdeu, „a moștenit în mod egal de la cei trei înaintași ai săi aptitudinea ei generală pentru poezie, predispoziția sa pentru filosofia idealistă și ușurința de a însuși limbi strine, dar preferința ei pentru teatru ea o datora doar tatălui  și străbunicului său, de altfel, ca și caracterul hazliu și poanta-i satirică”, talentele moștenite de Iulia Hașdeu de la predecesorii săi pentru pictură și muzică, artă (idem).

Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române,

pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu     

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 786


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți