Cultură
Redactor: Marin Gherman
21 noiembrie 2020

Au fost anunțați câștigătorii concursului ICR „Colaj de obiceiuri de iarnă”

Au fost anunțați câștigătorii concursului ICR „Colaj de obiceiuri de iarnă”

A fost publicată lista finală a câștigătorilor concursului  „Colaj de obiceiuri de iarnă”, organizat de ICR pentru comunitățile românești din Bulgaria, Serbia (Timoc și Voivodina), Ucraina (sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, nordul Maramureșului).

Au fost înscrise în concurs 61 de materiale video care au întrunit condițiile din regulament, din Ucraina, Serbia (Voivodina) și Ungaria. Comisia pentru evaluarea dosarelor primite în cadrul concursului „Colaj de obiceiuri de iarnă”, destinat tinerilor din comunitățile românești din Bulgaria, Serbia (Timoc și Voivodina), Ucraina (Basarabia de sud, Bucovina de nord, Maramureșul de nord) și Ungaria s-a întrunit, în perioada 13-14 noiembrie 2020, pentru jurizare. Din comisie au făcut parte: Paula Popoiu (Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”) – președinte, Ioana Fruntelată (Universitatea din București) și Narcisa Știucă (Universitatea din București). 

 „Institutul Cultural Român organizează pentru prima dată un astfel de concurs de promovare a tradițiilor și obiceiurilor românești în comunități istorice din vecinătate, tocmai pentru că vrem să demonstrăm că acest patrimoniu cultural este mai relevant decât oricând. Colindele, tradițiile, obiceiurile constituie un reper, iar noi intenționăm să contribuim la păstrarea lor în memoria colectivă chiar și într-un decembrie 2020 atipic”, a declarat Vlad Condrea, coordonatorul proiectului.

Vor fi decernate 21 de premii, în valoare totală de 5040 EUR (brut). Câștigătorii vor încheia un contract de premiere cu Institutul Cultural Român. Din Ucraina, câștigători ai concursului sunt: Regiunea Cernăuți: Ansamblul din Iordănești (locul I), Ansamblul Izvoraș din Ropcea (locul II), Grupul Folcloric Mahala (locul III), Regiunea Transcarpatia: Ansamblul Speranța din Slatina (locul I), Ansamblul Apșița din Apșa de Jos (locul II), Diana Dan din Apșa de Jos (locul III), Regiunea Odesa: Cristina Argint - Utkonosovka (locul I), Valentina Bielali – Limanskoe (locul II), Ansamblul Baștina din Cartal (locul III).

Câștigătorii vor fi premiați în felul următor: Locul I – 360 Euro brut, Locul II – 240 euro brut și locul III – 120 euro brut.


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 971


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți