Cultură
19 noiembrie 2021

Bucovineanul Radu Grigorovici, model de ţinută ştiinţifică şi morală – 110 ani de la naștere

Bucovineanul Radu Grigorovici, model de ţinută ştiinţifică şi morală – 110 ani de la naștere

Acum 30 de ani, (20 noiembrie 1991) Societatea pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi, înfiinţată după căderea URSS-ului şi declararea independenţei Ucrainei, a organizat conferinţa internaţională  Bucovina – istorie şi actualitate. Pentru prima dată intelectualitatea românilor din Cernăuți (Ucraina) se întâlnea cu diaspora nord-bucovineană din România, cernăuţenii de altă dată, personalităţi importante în ştiinţa şi cultura română.  

În Sala Sinodală a fostei Mitropolii a Bucovinei, unde a fost proclamată Unirea Bucovinei cu Ţara, românii din actuala regiune Cernăuţi (Ucraina) şi-au declarat ferm intenţia de studia istoria şi cultura Bucovinei şi de a continua vechile tradiţii ale înaintaşilor. Era generaţia instruită la şcoala sovietică care-şi cunoştea trecutul doar din poveştile părinţilor şi a buneilor, din puţinele cărţi păstrate de ei şi respecta porunca lor straşnică să tacă, să nu povestească nimănui despre Bucovina. Învățase după altfel de manuale de istorie, istoria ticluită de „eliberatori”. Era pentru prima dată când comunitatea românească din Ucraina se afirma în dorința sa de a-și cunoaște trecutul.

Atunci, la Cernăuți, l-am cunoscut pe academicianul Radu Grigorovici (1911, Cernăuți – 2009, București), vicepreședinte al Academiei Române. Împlinea vârsta de 80 de ani. Venise la invitația Societății, la prima conferință științifică Bucovina – istorie și actualitate. Acad. Vladimir Trebici, un alt cernăuţean pe care îl cunoscusem cu puţin înainte şi care ne-a ajutat la organizarea acelei manifestări, a bucovinenilor de pretutindeni, mi-a oferit câteva date despre Domnul academician Radu Grigorovici, ambii fiind absolvenţi ai liceului „Aron Pumnul” şi ai universităţii cernăuţene. La şedinţa de deschidere l-am felicitat pe acad. Radu Grigorovici, care preferase în acele zile aniversare sa fie în Cernăuţi, orașul copilăriei. Aici s-a format ca savant, ca o personalitate integră, cu o vastă cultură și  un bun cunoscător al istoriei Bucovinei. În 1934 profesorul de fizică experimentală din Cernăuți, Eugen Bădărău, fusese chemat la Facultatea de Științe din București și l-a luat cu sine pe elevul său Radu Grigorovici: „...am conviețuit cu el la aceeași catedră universitară și în același Institut de Cercetare al Academiei timp de patru decenii, uneori de acord, alteori nu, dar întotdeauna cu efect reciproc”.Radu Grigorovici a venit la București având o bună pregătire profesională și o viziune clară asupra realităților. Într-un interviu acordat revistei „Glasul Bucovinei” în 1996, acad. Radu Grigorovici a vorbit despre formația sa bucovineană: „Adusesem cu mine o zestre valoroasă: o bună pregătire profesională, hotărârea de a-mi păstra dreptul la opinia personală neîncadrată partinic și chiar ideologic, dragostea pentru practicarea muzicii, pe care o datorez profesoarei mele de pian, Amalia Eigermann și însușirea limbii și culturii germane, alături de cea clasică”. (p.3) Despre mentorul său, Eugen Bădărău, spunea: „omul care mi-a îndrumat începuturile și o bună parte a vieții mele profesionale”.

Când în noiembrie 1991 a venit  după câteva decenii la Cernăuți,  Radu Grigorovici a colindat orașul copilăriei, a vizitat Facultatea de Fizică a universității cernăuțene și a constatat cu satisfacție că facultatea se dezvoltase în ultimii ani, având mai multe catedre, printre care cele de fizică teoretică, materiale semiconductoare, de microelectronică, optică ondulatorie.  La întrebarea: Revenind la Cernăuți ați avut senzația că vă întoarceți în locuri bine cunoscute sau ați găsit un oraș străin, despuiat de reminiscențele amintirilor din tinerețe? A răspuns: „Când am revăzut orașul, în 1991, mi s-a părut un decor uzat de vreme și pe alocuri cârpit, în care se joacă o piesă pentru care nu a fost creat. O populație care vorbește o limbă necunoscută mie și pe care o auzi arareori pe stradă, fiindcă marea majoritate a trecătorilor sunt singulari, nu se cunosc unii cu alții și nu interacționează. Acele încăperi minuscule și sărăcăcioase în care se desfășurau rămășițele de activitate românească, divizate și ele în bisericuțe autocefale, reciproc învrăjbite, m-au întristat nespus. În 1995, m-au impresionat neplăcut încercările sistematice de a împiedica participarea invitaților români, purtători de cuvânt, la serbarea a 120 de ani de existență a Universității din Cernăuți și de a-i izola de colegii lor de breaslă și de conducerea acestei instituții, prin bararea drumului de acces și a intrării în incinta universității de către grupuri de indivizi neofciali. De altfel, aceste acțiuni au eșuat. M-ar fi făcut să zâmbesc încercările de a prezenta Cernăuții drept oraș vechi ucrainean, dacă în această acțiune n-ar fi fost afectate și mormintele. Am văzut și orașul  nou, care are tot atât caracter ucrainean, cât caracter românesc au cartierele de blocuri din București. Până la urmă am început să mă mir că aici m-am născut, în acea grădină am copilărit și m-am îndrăgostit, că în acele școli am învățat carte și că în acea casă din cartierul de vile m-am maturizat alături de părinții mei”.

La acea manifestare de comemorare a 120 de ani de existență a universității cernăuțene, academicienilor Radu Grigorovici și Vladimir Trebici, personalități marcante ale științei românești, pentru care orașul Cernăuți a însemnat o nesfârșită nostalgie, oraș în care s-au format, Meca la care sau întors mereu: cu gândul, cu abnegația de savant și cu sufletul de bucovinean li s-a refuzat acordarea de doctor honoris cauza, titlu care se acordase atunci doar ucrainenilor și austriecilor care sponsorizaseră acea acțiune,.

Radu Grigorovici s-a născut la Cernăuţi în 20 noiembrie 1911. Era unicul fiu al soţilor Gheorghe şi Tatiana Grigorovici, social-democraţi bucovineni, militanţi pentru dreptate socială în Imperiul Habsburgic şi apoi în România. Gheorghe Grigorovici (1872-1951) a fost deputat în Parlamentul vienez, subsecretar de stat în Ministerul Muncii, o personalitate politică marcantă în Bucovina de altădată. A participat, alături de Iancu Flondor, Ion Nistor și Sextil Pușcariu la Unirea Bucovinei cu Țara. A fost arestat ca fost demnitar de stat și şi-a sfârşit viaţa în închisoarea de la Sighet. În dialogul acordat revistei „Glasul Bucovinei” acad. Radu Grigorovici spunea despre tatăl său: „Tatăl meu a fost o figură politică frapantă, care trezea ușor admirație și antipatie. Era bun orator  în câteva limbi, un bun elector (...) Ca social-democrat convins – părăsise medicina pentru a se dedica politicii – vedea drept ținte tactice ale mișcărilor politice muncitorești din acea epocă realizarea evoluționară a democrației și prosperității, precum și formarea de state naționale suverane, după care să se purceadă spre țintele strategice ale societății socialiste și a cooperării pașnice internaționale. Din aceste convingeri ferme se trăgea opoziția sa hotărâtă față de bolșevici, pe care a plătit-o cu viața împreună cu mama mea”. (4) Savantului Radu Grigorovici i se refuzase din această cauză să ocupe postul de conferențiar la Universitatea din București și s-a dedicat științei. Și-a continuat activitatea, cu succese notabile în știință, la Institutul de Fizică București (IFB), calificându-e printre cei mai performanți fizicieni pe care îi avusese Universitatea din București.

Mai târziu, vorbind despre formaţia sa bucovineană acad. Radu Griorovici afirma: «Am învăţat să nu fiu laş, să-mi spun părerile pe faţă, să cred în superioritatea democraţiei, în dreptate socială şi într-o etică ce se apropie mult de cea creştină». Avea un spirit critic înnăscut de a privi realitățile românești, cu un sceticism  neconformist.

În 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române (era membru corespondent din 1963) şi vicepreşedinte al acesteia (1990-1994). În această calitate s-a angajat în procesul complicat de regenerare a Academiei şi a cercetării de fizică. Cu intuiția și spiritul său de obsevație a carcterizat atmosfera social-politică care s-a creat în țară:   «În 1990 fusesem ales vicepreşedinte al Academiei Române reînnoite. Nu este aici şi acum locul şi timpul să relatez în amănunt ce a urmat. Dar am putut constata că viaţa politică şi socială evolua către o luptă acerbă, lipsită de orice etică, pentru păstrarea, respectiv acapararea de privilegii şi avere şi că această concepţie şi mentalitate pătrundea în viaţa academică, cât şi în aceea a comunităţii fizicienilor, din care făceam parte». Aprecierile academicianului sunt valabile și pentru Ucraina.

După căderea URSS-ului Radu Grigorovici s-a implicat în viața comunității românești din Ucraiana, a iniţiat un dialog cultural cu românii din Bucovina. Rezultatul a fost participarea la colocvii și conferințe internaționale dedicate Bucovinei, publicarea unei serii de studii şi documente, multe în versiune bilingvă româno-germană, lucrări de statistică alcătuite cu toată rigurozitatea caracterstică unui fizician, evidențiind aspecte până atunci puţin cunoscute ale istoriei şi culturii bucovinene. Lucrările lui de istorie a Bucovinei, de demografie, de traducere a unor importante studii ale istoricilor austrieci au deschis o pagină nouă de orientare în cercetarea realităților bucovinene.

A fost ales preşedinte de onoare al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Datorită inițiativei academicianului, în 1992 a fost inaugurat la Rădăuți, mai aproape de Cernăuțiul înstrăinat, ca replică la Centrul pentru Studierea Problemelor Bucovinei de pe lângă Universitatea din Cernăuți  și Institutul „Bukowina” din Augsburg (Germania). În anul 1996 a participat la conferința științifică internațională Bucovina 1775-1862. Aspecte politice, sociale, culturare, economice și demografice, organizată la Rădăuți, de cele trei institute din Germania, Ucraina și România.

Profesorul Ștefan Purici, originar din satul Ostrița de lângă Cernăuți, absolvent al universității cernăuțene (astăzi prorector al Universității din Suceava) a publicat în revista „Glasul Bucovinei” nr. 2, 1996, aprecieri referitoare la participarea acad. Radu Grigorovici la această conferință: „Academicianul Radu Grigorovici a prezentat audienței, cu riguroziata sa de fizician, Comentarii la „Descrierea Bucovinei” a generalului Gabriel Spleny, despre manuscrisul memoriului adresat Curții de la Viena de către primul guvernator militar al Bucovinei, la numai un an după stabilirea la Cernăuți. (...) Concluzia pe care a tras-o raportorul este următoarea: Un general, șef de guvern, ca Spleny și oamenii din preajma sa, atunci când vin în contact cu supușii săi se întâlnesc doar cu oamenii de rangul cel mai înalt din locul vizitat, ceilalți sunt simplii spectatori. În Bucovina, și chiar în nordul ei, oamenii de oarecare rang erau practic toți români, adică moldoveni. Spleny a tras desigur concluzia că limba valahă este limba franca a ținutului guvernat de el și și-a ales în consecință  colaboratori cunoscători ai acestei limbi. Mai mult, din textul său nu rezultă nicidecum că moldovenii erau  numai foștii supuși ai Moldovei, indiferent de naționalitatea lor, dar nici că ar dovedi absența ucrainenilor în nordul Bucovinei în epoca ocupării ei de către trupele austriece”. (p.31)

În articolul Bucovina, fereastră către vest a Moldovei academicianul Radu Grigorovici, a evocat soarta Bucovinei austrice, „marcată de această invazie a lumii occidentale într-un spaţiu dominat anterior de o cultură autohtonă”, a încerat să răspundă la una din cele mai grele întrebări pe care istoria le pune în faţa oricărui cercetător, ce la o depărtare de secole caută să analizeze cât mai obiectiv faptele. „În lipsa de legi precise, afirmă R. Grigorovici, se vor aplica criterii care vor fi inevitabil variate şi subiective. Aşa-zisul adevăr istorc este întotdeauna colorat de aceste criterii, mai ales dacă au o nuanţă etică sau utilitaristă. A fost dreaptă sau utilă cucerirea Daciei de către oştile lui Traian? Depinde de legile morale pe care le aplicăm şi de alegerea beneficiarului. Sigur este că i se datorează naşterea poporului român.

Astfel ajungem prin analogie, continuă autorul, la încorporarea forţată a nordului Moldovei de Imperiul Habsburgic. A fost ea dreaptă sau utilă? Răspunsul depinde de principiile etice şi de interesele grupului din care face parte cel întrebat şi ne dezvăluie, mai degrabă, interesele acestuia din urmă, decât adevărul de a cărui existenţă se îndoia, în Evanghelia de la Ioan citire, cinicul Pilat. Dar un lucru este sigur: această încorporare a avut consecinţe majore şi de lungă durată”.

Continuând să medităm asupra aplicării „legilor morale” în studiul istoric ne punem întrebarea, dacă a fi sau a nu fi obiectiv, dilemă ce ne-o punem întotdeauna în dependenţă de calitatea etică şi politică, înseamnă şi posibilitatea de a fi obiectiv, deoarece, evenimentul istoric real provoacă alte evenimente, care prin evoluţia lor nu mai corespund logicii anterioare a evoluţiei istoriei autohtone. Putem conchide oare că fiecare studiu istoric are menirea să răspundă la acele întrebări care vor corespunde unor anumite criterii şi interese?

Adevărul este că astăzi ne confruntăm cu două istorii ale Bucovinei, care se scriu în paralel și nu se intersectează între ele: este istoria ce se scrie astăzi de către istoricii ucraineni de la Facultatea de Istorie a universității cernăuțene, istorie în care perioada interbelică este calificată ca fiind perioada de ocupație românească, Bucovina fiind considerată srăvechi pământ ucrainean și istoria pe care încearcă să o reconstituie istoricii, arhiviștii și ziariștii bucovineni din comunitatea românească din Cernăuți.  

În discuțiile îndelungate pe care le-am avut cu academicianul Radu Grigorovici pe această temă am învățat că cercetarea istoriei trebuie să fie în afara unor interese politice și ne-am aplecat asupra cercetărilor arhivelor și nu numai. Una din întrebările care ni le puneam în aceste discuții se refereau la soarta omului simplu care, în ultimă instanță, suportă consecințele evenimentului istoric. Ce s-a întâmplat, de exemplu, cu românii din nordul Bucovinei în 1940 și 1945?  Așa au apărut interviurile cu oamenii care au supraviețuit masacrelor de la Lunca și Fântâna Albă, deportărilor, colectivizării forțate, a foamentei creată artificial. Dar care a fost soarta celor care s-au refugiat în acea perioadă? Am descoperit o discrepanță dintre documentele sovietice din Arhiva din Cernăuți și mărturiile oamenilor, momente deosebit de importante pentru o astfel de cercetare, descoperite și în arhivele din Suceava și Rădăuți. Și întotdeauna am în minte sfaturile istoricului Radu Grigorovici.

Radu Grigorovici s-a întors în Bucovina şi a participat la manifestări culturale, a stat de vorbă cu oamenii, s-a documentat şi a scris lucrări demne de luat în seamă pentru istoriografia noastră. Dimitre Onciul şi determinismul istoric, Politica austriacă faţă de Bucovina, Modelul Bucovina, Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice ş.a. Lucrările lui dedicate Bucovinei sunt cercetări istorice importante, bazate pe documente dar și pe propria experiență de viață.  Lui în aparține traducerea din limba germană a primei cărți despre Bucovina – Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice și demografice, ediție bilingvă îngrijită, cu întroduceri, postfețe, note și comentarii de acad. Radu Grigorovici (prima ediție este realiztă de Editura Academiei Române, edițiile II și III – sunt realizate de Editura Alexandru cel Bun din Cernăuți, cu accepția dr. Rodica Marchidan, fiica acad. Radu Grigorovici care la acea dată nu mai era în viață. Este o carte fără de care nu poate fi scrisă istoria Bucovinei. Menționăm doar câteva titluri din această prețioasă carte, fără a ne aprofunda în conținutul lor: Descrierea districtului Bucovina de General Gabriel Splény von Miháldi, (1775), Notă editorială de Radu Grigorovici; Descrierea Bucovinei de General Splény, editată de dr. Johann Polek, Cernăuți, (1893), Postfață de Radu Grigorovici; Tabelul localităților din Bucovina de General Gabriel Splény von Miháldi, Notă editorială de Radu Grigorovici și Rodica Marchidan; Tabelul următoarelor localități situate în Districtul Imperial Regal al Bucovinei etc. Cartea cuprinde și alte două capitole la fel de importante pentru istoria Bucovinei: Descrierea Bucovinei și a stării ei lăuntrice de Vasile Balș, Note și comentarii de Radu Grigorovici și Scurte observații asupra Bucovinei de Ioan Budai-Deleanu, Notă editorială de Radu Grigorovici. În Nota editorială de la începutul cărții scrie despre dificultățile pe care le-a întâlnit la traducerea ei: „În primul rând limba germană a lui Spleny era departe de a fi corectă. El era de origine maghiară, din mica merito-nobilime militar rurală și, cum trecuse prin liceul iezuit din Kaschau – acum Kosice din Sovacia, pe atunci în regatul ungar, - învățase mai degrabă limbile latină și franceză fiind pe atunci limba înaltei societăți, cum am spus. Germana o învățase, pe cât se pare, mai mult după ureche; dar avea un talent natural de a crea, în spiritul acestei limbi, cuvinte  compuse posibile, fără a putea fi totuși sigur că acest cuvânt există și că are înțelesul dorit. De respectarea gramaticii, a acordului de gen, caz, timp număr etc. nu putea fi vorba, iar o reglementare a ortografiei nu exista încă (...). Stranie și adeseori amuzantă este ortografia folosită de Spleny mai ales la cuvinte de uz mai puțin curent ”. (p. 13)  Traducătorul a fost nevoit în această siuație să depună și munca migăloasă a unui lingvist dotat cu un simț excepțional al limbilor germană și română.  Radu Grigorovici ne-a mărturisit că l-a ajutat și faptul că a cunoscut limba germană vorbită în Bucovina.

În ceea ce privește importanța realizării acestei traduceri R. Grigorovic a scris: „Nevoia traducerii Memoriului în limbile română și ucraineană ale celor două comunități etnice ce populează astăzi, aproape singure, fostul teritoriu moldovenesc, denumit Bucovina, după ocuparea sa de către armata austriacă și înglobat efectiv abia în 1862, ca Land (țară) cu rang de ducat în partea austriacă a Imperiului Habsburgic, a fost resimțită puternic  de intelectualii interesați de trecutul și viitorul Bucovinei aflători de amândouă părțile graniței ce o taie acum în două fragmente incluse în două state învecinate diferite”. (p. 12)

În 1992, în calitate de vice președinte al Academiei Române, a înfiinţat la Rădăuţi, „Centrul pentru Studierea Bucovinei” al Academiei Române şi a editat o publicaţie – „Analele Bucovinei”. Pildă de implicare civică, Radu Grigorovici a tradus şi publicat (bilingv) principalele rapoarte şi memorii din prima perioadă a ocupaţiei austriece, multe dintre ele inedite, a participat la  mai multe sesiuni ştiinţifice despre Bucovina şi a stabilit relaţii de colaborare cu Institutul „Bucovina” de la Augsburg. Din banii săi a plătit dotarea Centrului de la Rădăuţi. „Ca un înţelept, spunea Mircea Irimescu, s-a întors la obârşii unde a găsit necaz şi a întins mâna. …Valoarea morală a implicării sale, ca şi cea ştiinţifică, au fost deosebite”.

Cernăuțiul nu l-a uitat. În anul 2011 la Cernăuți a fost organizat colocviul Personalități bucovinene: Radu Grigorovici – 100 de ani de la naștere la care au participat personalități ale Academiei Române și fiica academicianului, Rodica Grigorovici Marghidan. Amintesc doar câteva dintre titlurile comunicărilor: Tatăl meu, Radu Grigorovici, Rodica Grigorovici, Magistrul meu, Radu Grigorovici, Andrei Deveni, Radu Grigorovici sau despre înțelepciune, Nadia Ruxandra Mezincescu, O conștiință a binelui, Marin Aiftincă, Gheorghe Grigorovici140 de ani de la naștere, Vlad Brătuleanu.

Radu Grigorovici, model de ţinută ştiinţifică şi morală, ne-a lăsat moştenire, împreună cu vasta sa operă ştiinţifică, o exemplară lecţie de viaţă, sintetizată de acad. Mihai Popescu în principiile: să fii dârz şi intransigent; să nu renunţi la cauza căutării adevărului; să fii vrednic; să fii înţelept şi curajos; să fii ferm şi neînduplecat cu escrocii, delatorii şi falsificatorii de rezultate; să admiţi cu calm şi inteligenţă contrazicerea în probleme ştiinţifice, economice şi politice şi să fii demn în încrucişarea săbiilor cu adversarul.

Radu Grigorovici a urmat consecvent sfatul dat de Seneca în eseul  De tranquillitate animi, și în deceniul 40, când familia sa a fost supusă unor grele încercări, și în 1960, când i se interzisese  să activeze în învățământul superior, când tatăl său, Gheorghe Grigorovici fusese întemnițat în închisoarea de la Sighet, unde a și decedat: „Dacă soarta te îndepărtează de la locul tău de frunte în treburile publice, nu trebuie să te dai bătut, ci să ajuți cu vorba; dar dacă ți se închide gura, nu trebuie să te dai bătut, ci să ajuți în tăcere. Serviciile pe care le face un bun cetățean nu sunt niciodată inutile, prin faptul că este auzit și văzut, prin expresia sa, prin gesturile sale, prin stăruința sa tăcută și chiar prin felul cum pășește, el ajută”. (Seneca).

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 395


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți