Cultură
22 mai 2020

Ciprian Porumbescu – un vizionar al muzicii româneşti

Ciprian Porumbescu – un vizionar al muzicii româneşti

La 6 iunie 2020 se vor împlini 137 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ciprian Porumbescu, a cărui viaţă s-a frânt mult înainte de vreme (2 octombrie 1853 – 6 iunie 1883), dar s-a răsfrânt în sclipirile geniale ale operei sale fulgerător neîmplinită. Cei 137 de ani ce s-au scurs de la moartea sa „confirmă justeţea acelor aspiraţii naţionale şi dau operei lui Porumbescu chezăşia morală a veridicităţii, fără de care nici o lucrare omenească nu poate dăinui” (L. Rusu).

Se publică din arhiva prof. Univ. dr. Ilie Luceac (1950-2017).

 Ciprian Porumbescu – un vizionar al muzicii româneşti

Scurgerea vremii a spulberat originile familiei de ţărani români din Suceviţa, purtând numele Golembiovschi. Oricum, când s-a născut Iraclie (9 martie 1823), tatăl compozitorului, autorul duioaselor „Amintiri”, recunoscut şi de contemporanii săi I. G. Sbiera, Aron Pumnul, fraţii Hurmuzachi, V. Alecsandri pentru talentul său literar –, neamul său era de ţărani români botezaţi în legea ortodoxă a ţării. Iraclie se căsătoreşte cu Emilia, fiica lui Ştefan Clodniţchi din Voevodeasa, oficiindu-şi cununia în ctitoria lui Ştefan cel Mare de la Volovăţ. Emilia îi va dărui lui Iraclie nouă copii, dintre care doar trei vor creşte mari şi frumoşi: Ciprian, Ştefan şi Mărioara.

La Şipotele Sucevei din „fundoaiele Carpaţilor bucovineni”, unde-şi începe Iraclie cariera de preot, se naşte acela care va deveni un „Johann Strauss al muzicii româneşti”.

De la Carol Miculi, directorul artistic al Conservatorului din Lemberg, discipolul favorit al lui Chopin, prietenul şi executorul testamentului muzical al acestuia, va învăţa Ciprian la vârsta de 6 ani să citească notele muzicale. Scripcuţa lui va atrage atenţia învăţătorului-violonist Simon-Mayer de la şcoala nemţească din Ilişeşti, pentru ca în 1866, la Stupca, tatăl compozitorului să-i cumpere vioara care mai târziu devine „mireasa” lui Ciprian, „iubita-i cremoneză”, de care nu se va mai despărţi până la sfârşitul scurtei sale vieţi.

Suceava îl întâmpina cu Ştefan Nosievici, dirijor al Asociaţiei muzicale sucevene, cu violonistul şi organistul valentin Schlötzer – muzicieni care îl vor îndruma pe tânărul Ciprian, însă el va cânta şi va studia cum îi dicta muzicalitatea sa înnăscută.

Un moment semnificativ în viaţa şi crezul estetic de mai târziu al lui Porumbescu a fost serbarea de la Putna, care s-a desfăşurat în august 1871. Cu firea-i sensibilă şi înflăcărată, el a înţeles că trăieşte clipe de o importanţă fără seamăn, încât, într-un moment de avânt patriotic, a înşfăcat vioara din mâna faimosului lăutar bucovinean Grigore Vindereu şi a cântat şi el o horă. Apoi, cu lacrimi în ochi, i-a spus tatălui său: „Tată, am cântat Daciei Întregi!” De fapt cânta atunci Dacia întreagă, şi Eminescu, şi Bucevschi, şi Slavici, şi Kogălniceanu, şi Xenopol, şi mulţi-mulţi alţii…

Sub impresia emoţiei trăite atunci, va compune mai târziu Altarul mănăstirii Putna, Imnul lui Ştefan cel Mare, Dup-un veac de suferinţă, Tabăra română.

Cernăuţiul înscrie în agenda istorică a valurilor culturale care s-au zămislit aici şi prima compoziţie a lui Ciprian, intitulată O dorinţă, pe versuru de Matilda Cugler şi catalogată în opera sa muzicală ca Op. I. Aici, în Cernăuţi se înfiinţează Societatea studenţilor români „Arboroasa”, al cărui preşedinte este ales, în 1877, Ciprian Porumbescu. În Cernăuţi învaţă armonie şi cântare corală cu profesorul Isidor Vorobchievici, autor al primului manual românesc de armonie muzicală, apărut în 1869. Tot aici absolvă Facultatea de Teologie şi studiază filizofia. În această perioadă îl cunoaşte pe Eusebiu Mandicevschi la Gesongsverein (Societatea de cântare). Acesta îi revizuieşte unele compoziţii, fapt care îl umple de admiraţie pe autodidactul şi entuziastul Ciprian. Îi apare lucrările Salutare, Iarna, Hai să ciocnim, Luna Mai, Hai Române, unele dintre ele fiind compuse chiar pe versuri proprii. Aflat la închisoare, împreună cu ceilalţi patru membri din comitetul „Arboroasei”, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, Orest Popescul şi Eugen Siretean, ca urmare a faptului că „Arboroasa” fusese acuzată de „înaltă trădare şi de tulburare a liniştei publice”, de către autorităţile austriece, Ciprian va contracta nefasta boală care-i va grăbi, din păcate, sfârşitul.

Tânărul Ciprian rămâne însă senin, optimist, ca şi un alt mare artist din secolul nostru, Dinu Lipatti, care nu a ţinut cont de boala sa în activitatea-i artistică. Lunile din vara anului 1878 petrecute acasă sunt destul de bogate în compoziţii: Hora detrunchiaţilor, Mătuşa Angheluţa, Bătrâneasca, Peneş Curcanul, Basme Iaşiane, O seară la stână, Souvenir la Iassi, Cupletul Dornei, Două perle, Aş fi murit, Măriorica, La lună, Boala mea şi altele.

Sufletul romanticului Ciprian ardea, însă, în aşteptarea unei mari iubiri. Şi ea a venit… Berta Gorgon, fiica pastorului evanghelic din Ilişeşti, care din cauza ideilor preconcepute ale părinţilor ei nu răspunde la dragostea curată a lui Ciprian, lasă o rană adăncă şi dureroasă în sufletul atât de fragil al artistului. Trist şi resemnat, asemeni lui Friederic Chopin, a cărui dragoste nu fusese înţeleasă de Maria Wodzinska, el pleacă la Viena pentru a se consacra pe deplin acelei „iubite nemuritoare” (cum ar fi numit-o Beethoven) care este muzica.

Viena îl reface. Ciprian devine sufletul societăţii „România Jună”. Se înscrie la Facultatea de Filizofie în anul III şi concomitent la Conservator, ca „ascultător extraordinar”, unde urmează cursul de armonie cu Anton Bruckner şi Frank Krenn, pianul cu Landeskron, cursul de cor şi exerciţii de cor cu Feistenberger. Aici îl întâlneşte pe pictorul Epaminonda Bucevschi, care se bucura de faimă la Viena, şi este uimit de intensa viaţă muzicală a acestui „oraş etern” al muzicii.

Theater an der Wien şi altele îi oferă cele mai prestigioase audiţii cu cântăreţi pe atunci în mare vogă: Girardi, Gallmeyer, Friese. Ascultă orchestrele conduse de fraţii Strauss. Studiază, perseverează, compune…

Viena l-a maturizat sufleteşte, i-a îmbogăţit cunoştinţele muzicale şi intelectuale, l-a pregătit pentru munca pe care o va desfăşura mai târziu la Braşov.

În februarie 1880 apare Colecţia de cântece sociale pentru studenţii români, compuse şi dedicate junimii academice române de Ciprian Golembiovschi Porumbescu, candidat de profesor şi elev al Conservatorului din Viena. Prefaţa lucrării este scrisă de autor. D-na Nina Cionca enumeră aceste cântece, incluse în colecţia amintită, în Albumul ilustrat comemorativ 1883–1983 „Ciprian Porumbescu” 1. Un lucru însă am vrea să adăugăm aici. Spre marea noastră bucurie, în Cernăuţi s-a mai păstrat o culegere de felul celei amintite de Domnia Sa Nina Cionca, intitulată „Cântice studenţeşti ale societăţii academice „Junimea”. Cernăuţi, 1890, culegere în care majoritatea cântecelor sunt compuse de Ciprian Porumbescu 2. Culegerea este transcrisă (atăt versurile, cât şi melodia) de cineva care a fost de bună seamă unul dintre membrii societăţii academice „Junimea” din Cernăuţi, conduse pe vremea aceea de Dimitre Onciul, marele nostru istoric de mai târziu, preşedinte al Academiei Române între anii 1920–1923, prieten cu Ciprian Porumbescu în perioada cernăuţeană. Reproducem în continuare lista cântecelor inscluse în acest caiet, scump memoriei trecutului nostru cultural. Mica culegere conţine 44 de pagini, cântecele fiind în următearea ordine 1. Imn festiv (cuvintele aparţin lui Tudor Ştefanelli, cum ne confirmă semnătura de sub text. Nu este absolut exclus ca aceste transcrieri să fie executate de însuşi Ştefanelli – n.n.); 2. Vivat, crescat; 3.Cântecul gintei latine; 4. Imnul unirei; 5. Cântul tricolorului; 6. Inima de român; 7. Hora „Junimei”; 8. Gaudeamus igitur; 9. Haideţi fraţi cu bucurie; 10. Nu-i viaţă mai plăcută; 11. Hai să ciocnim; 12. Fraţii la masă; 13. Dragoş Vodă cel vestit; 14. Pân’ce cioroaica barză (cântec ţigănesc), iar ultimele trei cântece având numai textul, sunt intitulate: 15. Marşul din 1848; 16. Strigaţi băieţi! De T.V.Şt.; 17. Să ciocnim. Enumerarea acestori lucrări coincide în mare măsură cu cea din colecţia vieneză. Caietul cernăuţean va deveni, credem, un material de studiu foarte interesant pentru muzicologi şi biografi, care se ocupă de valorificarea creaţiilor compozitorului.

Perioada braşoveană reprezintă după părerea noastră, o etapă de maturitate artistică pentru Ciprian Porumbescu. La 11 noiembrie 1881 Braşovul îl întâmpină prin prietenii săi junimişti de la Viena, Andrei Bârseanu, Vasile Voinea, Baiulescu, cât şi prin profesorii de la liceul românesc, Gheorghe Chelariu şi Lazăr Nastasi – acesta din urmă devenindu-i unul dintre cei mai buni prieteni. Directorul de atunci al prestigiosului liceu „Andrei Şaguna”, tatăl poetului Ştefan O. Iosif, îl primeşte cu braţele deschise, prezentându-l celorlalţă profesori. De asemenea i se încredinţează conducerea corului bisericii Sf. Nicolae din Schei. Nu este nevoie, credem, să mai vorbim despre viaţa culturală a acestui oraş din inima ţării. Vom aminti doar despre premierea primei operete româneşti, Crai nou, text de V. Alecsandri, care a avut loc la 27 februarie 1882 sub bagheta compozitorului. Despre succesul operetei ne vorbesc cronicile elogioase din „Kronstadter Zeitung” şi „Gazeta Transilvaniei”. Cea din urmă l-a revoltat prin tonul ei pe Ciprian, care va scrie ca răspuns următoarele cuvinte, devenite memorabile: „Dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum, cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta esta însuşi poporul nostru”. Acesta constituie de fapt crezul estetic, patriotic şi profesional al lui Ciprian Porumbescu.

„A trecut ca un meteor peste plaiurile Braşovului”, va scrie Gheorghe Chelariu mai târziu.

A trecut arzând ca un meteor şi prin Cetatea Eternă, unde i-a cunoscut în timp ce încerca să-şi refacă sănătatea zdruncinată pe compozitorii Marco Sala şi Arrigo Boito, împreună cu care l-a vizitat pe bătrânul Verdi, care l-a apreciat mult. În tot timpul bolii sale a fost măcinat de un singur gând: scumpa lui Patrie!

Spre sfârşitul bolii, casa părintească l-a primit cu căldură şi jale, şi în preajma celor dragi, a scumpei lui surioare Mărioara, s-a stins cu aceste cuvinte pe buze: „Nu lăsaţi să moară munca mea”.

II

Muzica lui Ciprian Porumbescu nu a murit, dimpotrivă, ea ne călăuzeşte.

„S-ar putea scrie o pagină neasemuit de adâncă asupra neamului nostru, pagină al cărei titlu să fie: Somnul în istoria românească. Nu sunt multe neamurile care să fi fost atât de aproape – în rău sau în bine – de odihna cea mare şi de nefiinţă. Fără să vrem, de cele mai multe ori fără să vrem, noi am trecut prin toate modurile somnului…”, scrie Constantin Noica3.

Genul operetei în muzica românească, însă, anunţat de Ciprian Porumbescu ne-a mântuit de somn, spunem noi.

Ciprian Porumbescu a fost un vizionar al muzicii româneşti. Cu unele lucrări ale lui, şcoala muzicală românească a început să se impună prin creaţii care poartă amprenta tradiţiei noastre.

„E îmbucurător că aproape toţi compozitorii au căutat să ne pună în contact cu pământul nostru natal… Aici este viitorul muzicii noastre”, scrie George Enescu 4.

M. Posluşnicu, istoriograf şi critic cunoscut, a intuit poate cel mai bine acel fior care face muzica lui Porumbescu viabilă, nemuritoare. „Este cu neputinţă – scria el – a asculta cuvintele lui Alecsandri sau muzica lui Porumbescu fără a rămâne fermecat, nu de arta ca artă, ci de a vedea lumea ca român, a o înţelege româneşte în secretele sale şi a o perpetua în sufletul românesc”. Să ne aducem aminte de Hora detrunchiaţilor, de a cărei ţestură melodică reverberează din plin simţirea românească. Tristeţea, aureolată de impulsul liniei melodice a tempoului de horă sacadat, are ramificaţii adânci în creaţia noastră populară.

Ceea ce i-a asigurat preţuirea imediată a muzicii sale a fost larga melodicitate a întregii creaţii, secretul accesibilităţii explicându-se în bună măsură prin faptul că s-a inspirat din folclor. Astfel Balada pentru vioară a devenit nu numai cea mai cunoscută şi reprezentativă lucrare a lui Ciprian Porumbescu, ci şi partitura de referinţă a creaţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea. „Timp de o săptămână, în octombrie 1880, compozitorul, retras la Stupca, a meditat, a schiţat şi a definitivat această pagină muzicală plină de poezie şi nostalgie amară, cu pete de lumină şi umbră, cu amestec de doină, joc şi cântec bătrânesc, totul încheindu-se într-o atmosferă de melancolie senină”5, scrie Viorel Cosma. Când asculţi Balada îţi aminteşti de Mihai, de Epaminonda, de Ciprian… Trei artişti bucovineni înrudiţi prin viziunea lor estetică. Aceeaşi simţire, acelaşi dor românesc intraductibil, inconfundabil, la fel de inconfundabil ca pădurile, râurile, dealurile şi văile pământurilor noastre, care, ca şi melodia din Baladă, se preling unduios, curg ca un cântec, se succed deal cu vale, aidoma liniei melodice dintr-un cântec popular care vrăjeşte prin frumuseţea repetării. Aşa se face că toate acestea au o coloană vertebrală imaginară, profilată în spaţiul mioritic, de existenţa căreia vorbeşte mirific Lucian Blaga, coloană care-şi are drept punct de sprijin şi dăinuire dealul Putnei, de pe grumazul căruia Ciprian a avut viziunea întregii Dacii.

Muzica poate sonda inconştientul spiritului omenesc. Or, este curentă opinia că în artă, în general, se exprimă varietatea trăirilor, adică a sentimentelor noastre. Evident, numeni nu poate opri pe un artist să exprime tot ceea ce doreşte. După cum foarte bine spune şi Ortega y Gasset: „În artă fiecare are dreptul să exprime tot ce simte. Însă cu condiţia că se obligă să simtă ceea ce trebuie” 6. Cei trei artişti au reuşit să se exprime în diferite genuri ale artei, folosind modalităţi unice. Să ne aducem aminte de Sara pe deal a lui Eminescu, de Portretul lui Ştefan cel Mare  a lui Epaminonda, şi de Balada pentru vioară a lui Porumbescu. Oare nu este o orchestraţie, „o gândire simfonică” (iarăşi cuvântul lui Noica), care centrează ideea acestor opere, vărsând o armonie perfectă peste simţurile noastre?

„În juna-mi extază cugetam numai la muzică şi vă spuneam că dorinţa mea cea mai fierbinte este de a putea compune odată o operetă”, îi scria Ciprian într-o scrisoare tatălui său. Opereta era pe atunci cel mai recent gen în arta muzicală, mai plin de prospeţime şi melodicitate, mai deschis preocupărilor celor mai diverse, umorului şi bucuriei de viaţă. Lui Ciprian i s-a părut, şi pe bună dreptate, că legenda populară a Craiului nou, a lumii născânde care împlineşte visul de fericire al îndrăgostiţilor, în versiunea lui Alecsandri, este cea mai nimerită pentru ambiţia feerică, dar întru totul autohtonă pe care dorea să o întruchipeze. Anica şi Leonaş, Dochiţa şi Bujor, cele două cupluri de îndrăgostiţi care speră într-o viitoare cununie, Moş Corbul, figura generoasă şi impunătoare a celui ce le acordă sprijinul nu fără a-i supune şi la unele probe, sunt personajele menite să dea viaţă intrigii, al cărei merit principal constă în a fi cedat muzicii întâietatea pentru a exprima ceea ce este esenţial în piesă: vioiciunea şi intensitatea sentimentului. Porumbescu le-a redat într-o atât de inspirată împletire a melosului şi a ritmului autohton, păstrând alcătuirea tipică acestui gen de spectacol, încât succesul operetei, începând chiar cu premiera din 1882 de la Braşov, a fost imens. Intonaţii de romanţă sau de doină, ritmuri de horă sau de marş au dat o forţă irezistibilă filonului liric ce animă corurile ca şi ariile, duetele ca şi ansamblurile.

„Crai nou, crai nou, la noi bine-ai venit!” – melodia avântată ce răsună în uvertură, în actul întâi şi în finalul operetei ca un fel de refren sau laitmotiv îşi face drum de la bun început spre inima ascultătorului, ca de altfel şi alte arii inspirate.

Crai nou este lucrarea ce vesteşte apropiata înflorire a şcolii muzicale naţionale, este prima operetă demnă de acest nume în patrimoniul nostru muzical. Spontaneitatea inspiraţiei şi frumuseţea melodică denotă rafinamentul componistic al lui Ciprian Porumbescu. Darul invenţiei melodice naturale şi spontane în aproape toate licrările sale este un lucru care nu i se poate contesta.

Perenitatea cântecelor sale îşi are izvorul în profunda sensibilitate a creatorului. Cântecele sale patriotice ne încălzesc sufletul şi ne tămăduiesc inimile. Regretabil este că a murit tânăr şi „a luat cu sine în mormânt o comoară de cântece”, după cum spunea Alecsandri.

Dar printre marii noştri romantici vizionari, amintirea celui care a fost Ciprian Porumbescu rămâne să strălucească şi astăzi pe cerul muzicii româneşti, ca un Crai nou.

Note

  1. Cionca Nina, Ciprian Porumbescu, album ilustrativ comemorativ 1883–1983, Bucureşti, Editura Muzicală, 1984, p.21.
  2. Cântice studenţeşti ale societăţii academice „Junimea”. Cernăuţi, 1890, p. 44.
  3. Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p. 104.
  4. Enescu George, Creaţie şi originalitate. Despre frumos şi artă, tradiţiile gândirii estetice româneşti, v. II, Bucureşti, Editura Minerva, 1984, p. 345.
  5. Cosma Viorel, Ciprian Porumbescu – Monografie, Bucureşti, 1957.
  6. Ortega y Gasset, Essais espagnols, eseul Musicalia. Trad. din l. franceză de Mathilda Pomès, Paris, 1932, p. 139.
  7. Ciprian Porumbescu (Documente şi mărturii), Suceava, 1971.
  8. Morariu Constantin, Ciprian Porumbescu. După 20 de ani de la moartea lui, Suceava, 1908.
  9. Branişte Valeriu, Ciprian Porumbescu – schiţă monografică, Lugoj, 1908.
  10. Ghiban Constantin, Cânta la Stupca o vioară, Bucureşti, 1967.
  11. Porumbescu Iraclie, Amintiri, Ediţie îngrijită de Ion Ştefan.
Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 512

radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți