Cultură
27 septembrie 2020

Cuvânt omagial pentru poetul-arcaș Vasile Tărâțeanu, la 75 de ani

Cuvânt omagial pentru poetul-arcaș Vasile Tărâțeanu, la 75 de ani

Scriitorul și publicistul cernăuțean Vasile Tărâțeanu este, funciarmente, un luptător. În timpul sovietelor, scrisul în limba română i-a fost o mângâiere, o tămadă, dar și o formă de luptă identitară. După căderea comunismului, activitatea sa artistică și publicistică s-a transformat, așa cum era de așteptat, într-o neobosită luptă pentru românism. În ultimele trei decenii a scos, pe lângă numeroase volume de poezie și publicistică, trei periodice, dintre care două, Plai Românesc și Arcașul, au rămas drept titluri de referință pentru presa liberă din Bucovina post-sovietică.

În confruntarea dură cu „binevoitorii” neamului s-a ajuns, la un moment dat, până într-acolo, încât redactorul-șef a fost nevoit să apere în instanță revista Societății „Mihai Eminescu”, Plai Românesc. Nu i-a fost ușor să reziste presiunilor atotputernicilor zilei, dar nu s-a dat bătut. Și nu a fost unica dată când a demonstrat semenilor săi că, luptând pentru o cauză dreaptă, se pot obține victorii chiar și în cele mai stresante împrejurări.

Om de acțiune și de echipă, poetul Vasile Tărâțeanu se află mereu în avangarda societății civile românești din Ucraina, participând la toate evenimentele importante ale comunității. Ales chiar de la înființare președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, domnia sa organizează, împreună cu colegii, o serie de evenimente culturale, simpozioane, colocvii, conferințe științifice axate pe teme de istorie a Bucovinei, dar și pe probleme de actualitate privind comunitatea românească din Ucraina.

Apoi, tot ca președinte al Centrului, dar și ca poet, el deschide larg ușile sediului organizației pe care o conduce, pentru a găzdui lansări de carte, seri de romanțe, spectacole artistice etc. În fiecare an, la jumătatea lunii mai, îl vedem pășind, în haine naționale, în fruntea Paradei Portului Popular Românesc din Cernăuți, iar în clipele mai puțin plăcute pentru comunitatea românească, îl aflăm în agora, în fruntea mitingului de protest împotriva noilor politici guvernamentale de strâmtorare a limbii române în școlile cu tradiții seculare de instrucție în limba maternă, sau îl găsim, înconjurat de părinți și profesori, la școlile amenințate cu lichidarea prin „optimizări” abuzive puse la cale de niște primari obedienți și iresponsabili; ba câteodată am putea să dăm de el și în ședințe de judecată, alături de acești părinți și profesori, bucurându-se sincer de hotărârea pronunțată de instanță în favoarea acestora.

Nefiindu-i străină nici soarta preșcolarilor români, nu de puține ori îl putem surprinde pe poet, aplecat, la biroul său de la Centrul Hurmuzachi, asupra unor demersuri, sau bătând, cu aceste demersuri subțioară, pragurile primăriei pentru a obține deschiderea, în partea istorică a orașului Cernăuți, a unei grădinițe de copii cu educație în limba română. Și chiar dacă, în prima fază, nu s-au deschis decât doar două grupe românești, acesta tot e un mic pas înainte, pentru comunitate, în condițiile când, în domeniul educației, se fac atâția pași înapoi. Săritor la nevoie, mereu receptiv la solicitările celor din jur, Vasile Tărâțeanu nu e deprins să refuze pe nimeni, încearcă să vină în ajutor la toată lumea, fără să țină cont de oboseală sau de lipsa de timp, ba, cum e mereu fără de astâmpăr, îl vedem pornit tot timpul pe drumuri, prin regiune sau prin Țară, mereu angajat în proiecte, unele chiar depășindu-l, dar el tot urmându-le, cu îndărătnicie arcășească, încercând a se depăși pe sine, vitejește. Altruist înnăscut, oricând gata să intre în situația celorlalți, nu de puține ori primind bobârnace drept răsplată, el lasă toate supărările la o parte și își vede în continuare de treabă, perseverând, alergând, acționând. Și „Mașina cu poeți”, cenaclul transfrontalier pus la cale împreună cu colega Gina Puică din Suceava, îi datorează existența și buna funcționare în nordul Bucovinei... Dar parcă pot să înșir eu aici toate faptele mari ale acestui om pe cât de mic de statură, pe atât de vrednic în făptuiri!

 Ca președinte al uneia din organizațiile partenere ale proiectului de editare a revistei Mesager bucovinean, poetul mi-a prezentat CV ul pentru a-l atașa la cererea de finanțare. Spun drept că n-am mai văzut până atunci vreun CV cu atâtea pagini de text. A trebuit să-l scurtez, cu permisiunea poetului, în proporție de 90 la sută pentru a-l face comparabil, ca volum, cu al celorlalți membri, unii nu mai puțin notabili, ai parteneriatului. La fel voi face și acum, limitându-mă la consemnarea a doar 10 la sută (poate și mai puțin) din noianul de merite ale neprețuitului nostru coleg și prieten, Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române și cetățean de onoare a numeroase burguri din patria-mamă. Dar înainte de a pune punct ultimului rând din acest mesaj omagial, vreau să-l îmbrățișez pe veșnic tânărul sărbătorit și să-i spun, la cei 75 de ani împliniți: „La Mulți Ani, dragă Vasile! Nu există cumpene peste care tu să nu poți să treci. Pentru că ești un om puternic și un adevărat luptător.”

Ștefan HOSTIUC, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 238
Разом, у безпеці! День європейської співпраці 2020


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți