Cultură
Redactor: Marin Gherman
22 noiembrie 2021

La Cernăuți au fost comemorate victimele foametei din anii 1946-1947

La Cernăuți au fost comemorate victimele foametei din anii 1946-1947

La Cernăuți, la sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina „Mihai Eminescu”, din inițiativa Societății „Golgota” a românilor din Ucraina au fost comemorate victimele foametei din anii 1946-1947, notează Agenția de știri BucPress din Cernăuți.

În timpul evenimentului a fost demonstrat un documentar realizat de Vasile Rauț, președintele Societății „Golgota”, pe marginea căruia a avut loc o discuție în cadrul unei mese rotunde.

Un reportaj de la acest eveniment va fi difuzat vineri, 26 noiembrie 2021, începând cu ora 21:00, în cadrul emisiunii „Accente cernăuțene” la BucPress TV Cernăuți.

Publicăm în continuare un articol semnat de Maria Toacă, jurnalistă, scriitoare, coordonatoarea bibliotecii  Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina „Mihai Eminescu”.


E de-ajuns și un boț de mămăligă pentru a câștiga împărăția cerurilor

Plângeam, dar nu știam de ce plâng, când tata ofta din adânc cuvântul „foamete”. Am înțeles mai târziu plânsul și durerea generațiilor de după război. Iar acum, la un moment, în timpul pomenirii victimelor foametei din anii 1946-1947, mi-am dat seama că nu mai am lacrimi. Nu pentru că Societatea ”Golgota” a românilor din Ucraina, preluată de Vasile Rauț de la regretatul președinte Octavian Bivolaru, la fiecare sfârșit de noiembrie își adună membrii la manifestările de comemorare. Și nu că am ști totul despre această cumplită tragedie a neamului din teritoriile românești ocupate la 28 iunie 1940 - nordul Bucovinei, Ținutul Herței și partea Basarabiei, incluse în regiunea Cernăuți. Mi-am plâns lacrimile mult mai înainte de a începe aceste comemorări, având ”Golgota” mea – în casă și în întregul sat, la vârsta când încă nu știam că există atâtea Golgote – nu numai în Biblie sau în satul meu. De fapt, pentru țăranii noștri de atunci cuvintele nu erau așa ca în lumea de astăzi. Munca, bunăoară, nu era cuvânt, ci sudoare vărsată pentru mărețul viitor al țării. La fel și ”foametea”, care încă nu devenise o amintire și auzeam des de ea, nu era cuvânt, mai ales pentru cei ce au suferit-o copii fiind. Erau lacrimi, moarte, umilință și sfâșiitoare durere după cei pierduți – oameni apropiați, dar și un cățel sau o pasăre îmblânzită sub streașina casei. N-am auzit de la tata să-și fi mâncat cățelul sau că a umblat cu cerșitul ca să nu moară de foame, însă lacrimi i-am văzut în ochii de bărbat aspru și nesentimental, când povestea despre drumurile în Galiția, unde ducea tot ce avea mai de preț în casă pentru un cartof sau o coajă de pâine. Am plâns cu el fără să știu de ce plâng, am plâns cu mărturisitorii pe parcursul pregătirii culegerii ”Martiri români din infernul foametei”, am rămas stană de piatră citind romanul scriitorului basarabean Nicolae Rusu ”Cu ochii celuilalt”.

„Cu ochii celuilalt”, asemenea Bibliei, ne preîntâmpină că toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, căruia trebuie să-i dăm socoteală pentru toate acţiunile noastre, chiar şi pentru răul pricinuit unei negre ciori. Ni se ridică părul măciucă citind despre îngrozitoare cazuri de canibalism (părinţii îşi sacrifică pruncii), încât am rămas cu impresia că autorul exagerează evidenţiind decăderea omului până aproape de degradarea unui întreg popor. „Doar oamenii sunt în stare de aşa ceva. Noi, ciorile, avem mai multă omenie, noi nu ne mâncăm unele pe altele”, filozofează cioara lui Nicolae Rusu. Privind, însă, filmul președintelui Societății ”Golgota”, bloggerul Vasile Rauț, montat pe mărturisirile supraviețuitorilor foametei din Basarabia anilor 1946-1947, am înțeles ceea ce n-aș fi vrut să cred vreodată. Scriitorul Nicolae Rusu n-a exagerat, cazurile îngrozitoare pe care este axat subiectul, din păcate, nu e o ficțiune artistică.

Foametea n-a fost la fel în Basarabia și în ținutul Cernăuțiului. Chiar în regiunea noastră, în unele sate oamenii cădeau morți pe drumuri, iar în altele, unde autoritățile locale erau mai loiale, au suportat mai ușor. E o dovadă elocventă că această catastrofă umană n-a fost provocată numai de seceta din vara lui 1946, ci mai mult de politica antiumană a regimului sovietic, țintită îndeosebi la stârpirea populației românești din teritoriile ocupate. Ilustrativă în acest aspect a fost relatarea invitatului nostru, diplomatul Laurențiu Claudiu Ciocan, consul general de carieră la Consulatul General al României la Cernăuți. Originar din zona Moldovei, dumnealui a vorbit despre foametea din România și despre una din cauze ca o consecință a secetei, dar, aflându-se în misiune diplomatică în Kazahstan și alte republici asiatice a cunoscut, prin descendenți ai românilor deportați acolo, drama conaționalilor rămași în afara României.

Nu din auzite sau citite știe ce înseamnă suferința foametei profesorul Ilie Popescu, autorul cărții ”Drumul spre Golgota” și altor volume în care a adunat calvarul familiei sale. În copilăria trăită în exilul din Kazahstan, el și frații săi în fiecare seară în loc de o felie de pâine se hrăneau cu rugăciunile mamei, iar odată mama disperată, negăsind nimic de-ale gurii, a chemat un bătrân lăutar să le cânte la vioară copiilor leșinați de foame. În memoria mamei sale și a tuturor mamelor care și-au salvat copiii de foamete, de alte necazuri ale exilului, Ilie Popescu a înălțat o cruce-monument în satul natal Pătrăuții de Jos. Și toate aceste chinuri își au începutul de la 1940, anul faimoasei ”eliberări”, soldate cu ridicarea gardului de sârmă ghimpată între frați, după cum a aprofundat subiectul discuției neostenitul cercetător al trecutului, Octavian Voronca. E o fericire că  generațiile mai tinere cunosc tragediile acelor ani numai de la bunici și părinți. Cu amarul memoriei familiilor lor au fost prezenți Alexandru Muntean, președintele Asociației sportiv-culturale ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, și Dumitru Fedorcea, activist al Societății ”Golgota”. Sperăm să reușim, împreună cu inimosul președinte al ”Golgotei”, Vasile Rauț, să adunăm într-o nouă carte mărturiile celor care mai sunt în viață, precum și ale urmașilor păstrători de memorie. Căci numai ce e scris nu se uită. Deschid, bunăoară, culegerea ”Martiri români din infernul foametei”, editată în anul Centenarului Unirii, 2018, și recitesc pentru un pic de mângâiere și încredere în forța binelui din capitolul ”Fărâme de omenie din pâinea foametei”. Oprindu-mă la ”Sfânta Duminică în negura copilăriei”, mă minunez de bunătatea unor oameni care împărțeau din puținul lor cu cei mai înfometați decât ei. O femeie, Domnica din Ostrița, în fiecare dimineață, înainte de a răsturna mămăliga, număra muribunzii adunați pe sub gardul de la curtea casei. Pregătea pentru fiecare câte un boț de mămăligă cu brânză, pentru că nu-i intra fărămitură în gură dacă nu se împărțea cu străinii înfometați. Nimeni nu pleca fără ceva în mână de la poarta ei. Poate pe pământ binele se uită mai repede decât răul, însă sunt momente când e de ajuns și un boț de mămăligă pentru a ne câștiga veșnicia. Evadând din realitate în vis, mult am vrea ca măcar un strop de vin și-o fărâmă de pâine din frumoasa masă pergătită de iscusita gospodină Aliona Rauț, să ajungă la martirii foametei.

Maria Toacă


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 235


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți