Cultură
27 septembrie 2021

Prima masă rotundă online „Să construim poduri pentru a depăși stereotipuri și prejudecăți”

Prima masă rotundă online „Să construim poduri pentru a depăși stereotipuri și prejudecăți”
27 septembrie 2021

Prima masă rotundă online „Să construim poduri pentru a depăși stereotipuri și prejudecăți”

La 20 septembrie 2021 Asociația Ucraineană a Cercetătorilor Învățământului (UADO), cu susținerea Centrului de Administrare și Cultură a Europei din cadrul Universității St. Gallen (Elveția) a organizat prima masă rotundă online, din cele 4 planificate, în cadrul proiectului „Să construim poduri pentru a depăși stereotipuri și prejudecăți” (coordonator Oxana Zabolotna, doctor în pedagogie, profesor la Universitatea Pedagogică de Stat din Uman „Pavlo Ticina”, președinte UADO).

În timpul primei mese rotunde online, care a fost difuzată în direct pe rețelele de socializare, membrii echipei UADO au invitat diferiți experți să discute despre teza „Reprezentanții minorității românești din Ucraina nu vorbesc în limba ucraineană” cu scopul de a depăși stereotipurile și miturile identificate în cadrul celor 2 proiecte științifice ale Asociației Ucrainene a Cercetătorilor Învățământului.

Moderatorul mesei rotunde a fost Marin Gherman, doctor în științe politice, director al centrului analitic „Institutului de Studii Politice și Capital Social”, redactor-șef al Centrului Media BucPress din Cernăuți, care a invitat la discuții următorii experți: Nicolae Șapcă, director a două publicații pe suport de hârtie („Monitorul bucovinean” și „Novyi deni”), vice-președinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bărbuță, traducător, expert în relații internaționale, Mariana Struț, jurnalistă a redacției emisiuni în limba română al UA:Bucovina și Serghei Hakman, doctor în istorie, vice-președinte al Fundației de Binefacere „Resurse și Inițiative Sociale”.

În timpul discuțiilor, participanții la  masa rotundă au demonstrat că teza „Reprezentanții minorității românești din Ucraina nu vorbesc în limba ucraineană” este un mit sau un stereotip, care reprezintă o barieră în calea procesului de desfășurare a reformelor în domeniul educației și a dialogului dintre autorități și comunitatea românească din Ucraina.

Membri UADO au prezentat mai multe informații în formă grafică pentru a populariza cercetările efectuate anterior, care includeau analiza presei, interviuri și discuții în focus-grupuri: „Facilitarea dialogului intercultural pentru reformarea învățământului în regiunea Cernăuți (2018), „La intersecții educative: dialog cu minoritățile naționale în regiunile Cernăuți și Transcarpatia (2019)”.

Mai multe informații despre rezultatele acestor proiecte puteți găsi pe site-ul Asociației Ucrainene a Cercetătorilor Învățământului – https://www.uera.org.ua

Cele patru mese rotunde pot fi vizionate în direct sau în reluare în perioada 20 septembrie – 11 octombrie pe pagina de Facebook a asociației – https://www.facebook.com/UkrainianERA

Comunicat de presă UADO

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 329


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți