Profesorul Oleg Panciuk – In Memoriam
Colectivul Institutului „Bucovina” își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a profesorului Oleg Panciuk (17 iulie 1932 – 28 februarie 2022), fost director al Centrului de Studii Bucovinene de pe lângă Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, colaborator al instituției noastre în primul deceniu de activitate, perioadă în care s-au materializat proiecte de cercetare comune celor trei Institute „Bucovina” și s-au desfășurat conferințe științifice internaționale tripartite în Augsburg, Cernăuți și Rădăuți.
Profesorul Oleg Panciuk, vorbitor de limbă română, a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea cercetării științifice privind istoria și cultura Bucovinei. Sub conducerea acestuia, studiile și articolele realizate de cercetătorii bucovineni din Cernăuți au fost publicate în periodicele celor trei institute de cercetare.
Cercetătorii Institutului „Bucovina” din Rădăuți transmit sincere condoleanțe și sunt alături de îndoliata familie.
Dumnezeu să-l odihnească!
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |