Cultură
20 ianuarie 2020

Scriitorul Vlad Vlas: „Scriu de dragul creaţiei, nu a recunoştinţei!”

Scriitorul Vlad Vlas: „Scriu de dragul creaţiei, nu a recunoştinţei!”

Fraza modestă din titlu aparține unuia din vechii prieteni ai Cernăuţului literar, Vlad Vlas. Am memorat-o de pe când eram în compania regretatului Vasile Leviţchi, în casa-i bucovineană. De-atunci s-au scurs mai multe decenii. Românul basarabean, Vlad Vlas, şi-a schimbat prefixul existențial de 70, semnând sute, poate mii de articole de publicistică, interviuri cu Eugeniu Doga, Mircea Druc, cuplul de lebădă Doina şi Ion, Ştefan Petrache şi alţi corifei autohtoni, cronici, schiţe, foiletoane, plus cinci cărţi de beletristică.

La una din lansări, Vlad Vlas ne-a uimit cu sinceritatea-i paradoxală: „Sunt un mincinos, care spune totdeauna adevărul. Scriu despre ce îmi doresc şi despre ce mă tem!”.

Dacă orice om de creaţie are răstimpuri şi răbufniri faste şi nefaste de inspiraţie, cea mai înfloritoare perioadă pentru Vlad, după cum recunoaşte el însuşi, ţine de ultimele decenii de şedere la Piatra Neamţ. Drept mărturie sunt titlurile romanelor, care vorbesc de la sine: „S(c)lavul din mine”, 2008, „Aşteptând seninul”, 2013, „Chemarea regatului spart”, 2014, „Un strop de iubire”,2017, „100 fără Unire”, 2018. Editorul său şi colegul mai în vârstă şi experienţă în ale scrisului, doctorul şi criticul Virgil Răzeşu vorbeşte în una din cronicile sale despre modestia, inadaptarea şi tristeţea semnatarului celor 5 romane: „ Vlad Vlas este un român basarabean nefericit nu pentru traiul pe care l-a dus până la limita maturităţii absolute, ci pentru „ŢARA” lui, tăiată în două de o apă. Scriitorul Vlad Vlas face parte din nefericiţii care nu încetează o singură clipă să plângă şi să deplângă soarta. A lui şi a celorlalţi. A trăit aproape toată viaţa, aşteptând acelaşi îndemn al lui Alecsandri, din 1859: „Vin la Milcov cu grăbire/ Să-l secăm dintr-o sorbire”. Milcovul a fost sorbit la vremea lui şi şi-a refăct albia. Prutul mai are de aşteptat ca minţile rătăcite şi tulburate de monştri să dispară şi să renască o dată pentru totdeauna. Vlad Vlas are înţelepciunea şi cuminţenia să ştie, să înţeleagă că nu e simplu, nu e uşor de învins amarul de apă, nu din albia ei, ci din ezitările celor de acelaşi grai, dar viaţa l-a învăţat, i-a dovedit că râul este mau uşor de suportat când este împărţit pe din două. Scriitorul se înveleşte în tristeţe, în straiele suferinţei şi ale zbuciumatelor relaţii cu semenii săi, nu uită trecutul, cinsteşte bărbaţii adevăraţi ai neamului şi devine un aprig apărător al monarhiei, pe care o consideră singura şi cea mai potrivită firii noastre şi a situaţiei în care ne aflăm. Nu există frântură de propoziţie în care spiritul unionist să nu fie dublat de suflul regalităţii, pe care îl respiră ca pe o adiere proaspătă şi binecuvântată. Vlad, ca scriitor şi cetăţean, nu este un comod pentru cei din jur. Dar nu face compromisuri, nu vrea să se schimbe, nu vrea să semene cu alţii şi nici să se dea după ei. El vrea să rămână – şi chiar rămâne – acelaş inadaptat modest care a fost şi va fi până în pânzele albe. Dar îşi doreşte ca, înainte de a păsi în  Eternitate , să-şi vadă visul împlinit”.

Dacă e să definim o temă primordială a operei lui Vlad Vlas, asta nu poate fi alta decât: unitatea naţională. Un astfel de proiect major de ţară le propune el politicienilor oneşti de pe ambele maluri de Prut. Dictonul său preferat se plimbă dintr-o carte în alta: Să ne salvăm împreună! Altă temă predilectă a scriitorului este Iubirea. În romanul întitulat, deloc întâmplător, „Un strop de iubire”, el tratează dragostea nu doar ca relaţie între două persoane. Iubirea, spune  el, este un stadiu al conştiinţei noastre. Nimic durabil nu se poate întemeia pe neiubire sau indiferenţă. Nu întâmplător, autorul consideră că acest roman este cel mai reuşit. De aceeaşi părere este şi scriitorul nemţean Adrian Alui Gheorghe,recenzentul volumului. Este o emoţionantă reconstituire ficţională a iubirii, o salbă de poveşti despre dragostea de sexul frumos, de plai, de grai, dar şi despre tristele substantive: însingurare şi pierdere. Până la urmă, adevărata iubire îl vrăjeşte pe bătrânul Teo, personajul principal, la 80 de ani ai săi, îl vindecă ca o bioterapie şi-l (re)formează prin amintiri mai vechi şi mai noi. Iată una din ele: „ În ciuda dogmelor, fondate şi nefondate, despre mister, nestatornicie şi alte hibe femeieşti, Teo este produsul sexului slab. A crescut şi s-a format prin femei. Niciuna din ele nu l-a deformat mintal(...). Toată viaţa s-a îndrăgostit, fără să bea paharul iubirii până la fund. Instinctul sexual l-a împins de mic, ca pe un mogul, spre genul frumos. Dacă ar avea de ales acum, la vârsta maturităţii, între fericire şi sex, ar alege varianta a doua. Gândul la sex îl lasă purtat de extaz, îl vrăjeşte. Iar în lipsa acestui instinct nativ are o stare de tensiune, de disconfort, de tot soiul de neplăceri, care se ţin lanţ.”. În altă cheie al iubirii de neam, autorul vorbeşte despre lipsa interesului naţional comun, ucis de interesele de clan mafiotic. El le reproşează iresponsabililor de la Bucureşti, sugerându-le: „Trebuie salvate creangile de aur, Basarabia şi nordul Bucovinei, pentru a nu lua foc toată pădurea, România”.

Majoritatea eroilor din cărţile semnate de Vlad Vlas, au supravieţuit perioada comunistă, care le-a lăsat drept zestre nocivă un complex de inferioritate. Şi autorul, ca orice intelectual în formare, mai ales cel venit din mediul rural, trădează acest sentiment inconştient de nepotrivire cu realitatea, cu cerinţele aberante ale sistemului: „Sunt ca o Dacie obosită, cu mecanismul ruginit, dar încă funcţional. N-aveţi de cât să mă depăşiţi cei cu maşini sofisticate, dar fără înjurături sau lecţii de (im)perfecţiune!”. Aluzia ţine de perioada de dinainte de stabilirea sa la Iaşi, unde a fost redactor la „Monitorul”, apoi la Piatra Neamţ, unde s-a pensionat ca profesor de română.

Iniţial, Vlad Vlas a fost „botezat” în apele tulburi de la „Moldova Socialistă”, apoi la ziarul  de tiraj redus, „Aurora”, care aparţinea Combinatului viti-vinicol Cricova. În spaţiul ex-sovietic nu l-a cruţat nici pe el ideologia comunistă, bilingvismul nociv. Ziarul apărea obligatoriu în două limbi, fiind tradus, de regulă, din ruseşte. Ca redactor, a primit destui pumni în inimă de la şefii analfabeţi, dar a rămas un rebel, care a tulburat „ordinea publică”. De aici a plecat în România doar cu un volumaş de publicistică „Culegătorii stropilor de soare”, scris cu caractere chirilice. Cu totul alta a fost soarta cărţii despre vinurile basarabene, prima care a apărut în limba română, „Cricova – împărăţia subterană a vinului”, care a fost topită la comanda securităţii. Un nenoroc pentru volumul omagial. În 2002, sărbătorirea vârstei de 50 de ani ai Combinatului a coincis cu ziua de naştere a lui Putin (tot 50) care venise în vestitele pivniţe cu toţi generalii Comunităţii Statelor Estice. Iar autorul cărţii strecurase printre rânduri tot felul de silogisme politice, gen: „Poporul rus ar trebui să-şi aleagă un şef pentru a-i apăra libertatea şi nu pentru    a-l înrobi!”. Doar câteva zeci de exemplare din întreg tirajul au trecut Prutul, clandestin. Vlad şi-a asumat riscul de a fi neutralizat, precum unii gazetari incomozi din Rusia. Doar presa românească i-a recunoscut valoarea: „O carte surpriză pentru noi, ieşenii, care     l-am cunoscut pe Vlad Vlas doar ca ziarist. Acum 25 de ani venea de la Chişinău cu un volumaş de publicistică în veşmânt chirilic, străin limbii noastre. Ce salt formidabil spre beletristica românească cu această cronică a vinului care, vorba autorului, trebuie să ne unească, şi alte patru cărţi, scrise cu nerv şi sinceritate. Sunt de preferat astfel de scriitori „diletanţi” şi „anonimi”, care nu-şi afişează ostentativ valoarea”.

Deşi autorul nu-i un expert în vinuri, ci un connaisseur, adică exeget sau cântăreţ al licorilor sfinte, meritul său nu poate fi contestat. Căci a bea vin e una, a vorbi despre aromele lui epitetice e cu totul alta. Doar un degustător subiectiv şi liric poate distinge miresmele de caprifoi, iasomie, caisă, ananas, pară, măr, lămâie, grepfrut,smochină, ardei gras, sparanghel, măslină verde (pentru vinurile albe şi maslină neagră pentru cele roşii), iarbă proaspăt cosită, anason, eucalipt, tutun, ciupercă, pământ, fum...Vorbind de textura vinului e ca şi cum ai asculta nişte acorduri muzicale ample, care-ţi dăruiesc gustul împăcării, al iertării, al milei şi bucuriei. Vlad Vlas atribuie jargoane originale vinului, care includ sinonime, antonime şi alte asociaţii, precum: vin serios, disciplinat, timid, şmecher, generos, politicos, curajos, agresiv, obraznic, diplomat, fermecător, leneş, lipsit de aroganţă etc.

Pe bună dreptate, ineditul, modestia frazei şi sinceritatea sunt complementare atât în creaţia cât şi în biografia  lui Vlad Vlas. Tocmai de asta noi, colegii de breaslă de la Cernăuţi, am rămas surprinşi  în faţa unui lucru  de neînţeles. Cui să-i treacă prin minte că prolificul Vlad Vlas nu este membru al Uniunii Scriitorilor? Deşi-i recunoscut în istoria literaturii basarabene de Mihai Cimpoi, figurează în „Dicţionarul literaturii din judeţul Neamţ”, semnat de Constantin Tomşa, în antologia lui Virgil Răzeşu: „Scriitori din Neamţ” şi alte publicaţii de resort. Iată cum îl apreciază scriitorul consacrat, Leo Butnaru, în adnotaţia la romanul „S(c)lavul din mine”: Cartea - densă, palpitantă ca mesaj  - e una dintre cele mai sincere naraţiuni memorialistice, scrise la noi.  Dar, în ciuda opiniilor şi a considerentelor pozitive, Vlad Vlas a găsit de cuviinţă să rămână în anonimat. El investeşte carte cu carte, precum un plugar, bob cu bob, în recolta viitoare, poate finală, când va fi apreciat la justa valoare de către posteritate. De la autor citire: „În artă, ca şi în dragoste, important e ce poţi să dai, nu ce titlu ai. Poate şi eu îi completez pe alţii, aşa cum pe mine mă completează cel care scrie mai bine ca mine, indiferent dacă e membru sau nu al U.S. ”.

Pe cât de modest pare a fi la prima vedere Vlad Vlas, opera sa narativă rămâne semnificativă calitativ nu cantitativ. Lecturându-i cărţile, te convingi că ele sunt expresie a lecturilor asumate şi asimilate de-a lungul creaţiei. Fiecare „poveste” de viaţă este o copie fidelă a evoluţiei creative a autorului. Personajele sale vin din Basarabia şi se stabilesc în Patria lor istorică unde, indiferent de profesie, sunt şlefuite de alt românism, antipodul celui „moldovenesc”. Însăşi autorul recunoaşte drept altă învăţare  cea de la Iaşi sau Piatra Neamţ. „Este de datoria mea sfântă de a-mi ajuta pământenii de aici, de unde am fost ajutat şi eu să mă afirm”. Astfel de opinii de încurajare sunt exprimate în opera sa cu claritatea unei săbii şi cu sinceritatea iubirii de neam, făcând trimitere la clasici, precum Sadoveanu: „Forţele vii ale unui neam pot fi stânjenite o vreme; când le vine însă ceasul, înmuguresc şi înfloresc cu putere irezistibilă”.  Iată de ce sinceritatea şi simplitatea exprimării stau la temelia scrierilor lui Vlad Vlas. Blândeţea şi francheţea cuvintelor conving cititorul de astăzi să meargă până la capăt în lupta pentru unitate, schimbare, senin şi echilibru civic. În romanul „Aşteptând seninul”, personajul principal reflectează asupra ideii de schimbare la faţă a neamului românesc, îndemnându-şi consângenii de peste Prut: „Să ne asumâm viaţa până în ultimul detaliu”.

În aceeaşi ordine de idei, romancierul nu menajează personajele care acceptă tacit proiectele aberante de cretinizare, de maghiarizare sau ţiganizare a României, nici pe trădătorii de neam din Basarabia. În romanul „100 fără Unire”, un  personaj sufletist afirmă: „Cretinizarea devine o religie prost înţeleasă şi la Bucureşti şi la Chişinău”. Şi la Cernăuţi, adăugpăm noi.

Pasajul hazliu ce urmează, vorbeşte de dramatismul social în care ne scăldăm: „În anul Centenarului (ne)Unirii, va apare pe mapamondul ceresc o nouă constelaţie în formă de bicicletă. Va intra, fără glume, în Cartea Recordurilor, cea mai fantastică plăsmuire a progresului postdecembrist: Bicicleta Românească. Trebuie să vă povestesc că această parabolă sau model unicat reprezintă, simbolic, cele două Românii, despărţite de Prut, dar unite printr-o  carcasă invizibilă de bicicletă. Dar nu-i o simplă trotinetă-tandem, unde sincronizează şi biciliştii şi roţile vehicolului. Nu! Roata din faţă de la BR se învârte în sens opus celei din spate. Sau viceversa. Ce poate fi mai haios? Una înainte, alta înapoi! Una spre Vest, alta spre Est! Astfel, indiferent cine pedalează, americanul sau rusul, vehicolul românesc stă pe loc. Cum să meargă când nu avem piste? Rămânem în agonia neunirii şi a neiubirii fraterne,  pedalând doar cu imaginaţia spre tărâmul normalităţii”. Iată ce spune despre acest roman supraobiectiv colegul lui V. V. de la Piatra Neamţ în ale scrisului, criticul literar Mihai Merticaru, ultimul sonetist din arealul românesc: „ Neostoitul unionist Vlad Vlas şi-a asumat în acest volum şi rolul de cronicar rătăcitor pe drumul pribegiei şi al autodescoperirii în căutarea idealului de (re)întregire a neamului destrămat. Ajuns la o intersecţie istorică de drumuri, condeierul basarabean nu se dumireşte care din români urcă spre acest Ideal, care coboară, care rămân înţepeniţi şi care continuă să viseze, fără a se trezi. Tuturor disidenţilor iresponsabili de pe cele două maluri de Prut, care găsesc dificil momentul reîntregirii, autorul le răspunde: „Dacă nu ne unim acum, va fi şi mai dificil.Trebuie să ştim ce ne leagă. Trebuie să credem în miracole, altfel nu vom rezista în faţa mizeriilor vieţii”. În cartea de faţă, ca într-un carusel-buf, unde nimeni nu ascultă pe nimeni, sutarul românesc de ani este comparat cu o bancnotă de 100 cu chipul lui Caragiale care ne aminteşte: „Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată ca altele. Nu, neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până acum dospit cumsecade”. Mesajul acestui caleidoscop al timpului prezent, şlefuit cu subtilitate umoristică de experimentatul prozator Vlad Vlas, consună cu jertfa înaintaşilor pe altarul Unirii de la 1918 şi cu neputinţa urmaşilor de a apăra sufletul neamului de virozele politicianiste şi dezastrele cronicizate ale vremii

Apropo de neputinţă, nestatornicie şi alte metehne ale românismului postdecembrist. Şi la acest capitol trist, prozatorul Vlad Vlas vine cu o sugestie: revenirea la monarhie, ca ultima soluţie viabilă. El a ales drept motou pentru romanul „Chemarea regatului spart” o replică usturătoare:” În republica mediocrităţilor, ideea de Monarhie este periculoasă?!”. Iată ce spune despre acest volum scriitorul Nicolae Dabija: „ O proză memorialistică, dezarmant de sinceră, şi un recurs literar inedit: monologul interior cu public. Dincolo de bravadele sentimentale, în personajul narator mocneşte o tristeţe grea, cauzată de sistemul degenerat, adus de aceleaşi tancuri sovietice, care au spart şi Regatul orânduit de Dumnezeu. Orfan de ţară, ca toţi basarabenii, bucovinenii şi ceilalţi români din afară, autorul mărturiseşte:” Îmi dau seama cât e de greu de salvat ceea ce s-a spart, când suntem trataţi cu adaptol toxic. Dar un apel în plus spre statornicie poate salva mai mult decât dacă aş fi tăcut. După mine, doar Monarhia poate aduce echilibrul, împlinirea, armonia...Nu cunosc alt ideal istoric, legitimat de toţi românii”. Oare câţi vor înţelege lecţia deschisă a publicistului şi prozatorului Vlad Vlas despre NESTATORNICIE şi alte hibe ale neamului nostru?”

În textele sale de publicistică şi beletristică, autorul îndeamnă cititorul autohton să înveţe şi din necazuri. Eşecul, după dânsul, face parte şi el din succes, aşa cum orice imperfecţiune are frumuseţea sa. Paginile pe care le-a scris sunt nişte lecţii pe care le-a învăţat şi ne învaţă. Iar scopul naraţiunii, în general, nu este doar inocenţa pudică, ci comunicare autentică, intensă. Frumuseţea unei cărţi, precum farmecul unei romanţe, ascunde în spatele ei frumuseţea unei inimi de visător, precum este Vlad Vlas, un romantic îndrăzneţ care visează cu ochii sufletului şi nu se teme să-şi urmărească aceste visuri rebele într-o lume de rătăciţi fără speranţe, dominată de magia globalizării şi a cretinizării. Acesta, şi doar acesta este meritul şi menirea scrierilor sale – să ne ajute să supravieţuim.

Acad. Vasile Tărâţeanu, membru al US din România Ucraina şi Republica Moldova

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1036
Разом, у безпеці! День європейської співпраці 2020


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți