Cultură
16 ianuarie 2022

Sextil Puşcariu (1877-1948) şi Bucovina. 145 de ani de la naștere. „Memoriile” – document istoric

Sextil Puşcariu (1877-1948) şi Bucovina. 145 de ani de la naștere. „Memoriile” – document istoric
16 ianuarie 2022

Sextil Puşcariu (1877-1948) şi Bucovina. 145 de ani de la naștere. „Memoriile” – document istoric

După pensionarea profesorului Ioan Gh. Sbiera, continuatorul şi discipolul lui Aron Pumnul, fondator şi membru al Academiei Române, Sextil Puşcariu este numit profesor de limba şi literatura română al Facultăţii de Litere la universitatea austriacă din Cernăuţi (1906–1919).

Este perioada celor mai mari realizări în domeniul filologiei romanice, Sextil Pușcariu numărându-se printre filologii consacraţi ai vremii. Activitatea lui ştiinţifică este întreruptă însă de vitregiile războiului la care a participat, fiind stăpânit de sentimentul datoriei. Nota în Memoriile sale: „nimic nu mă atrăgea să merg la război cu austriecii, eventual contra României. Războiul în sine mi se pare o monstruozitate”.

La Cernăuți, pe lângă activitatea științifică și pedagogică, profesorul Sextil Pușcariu desfășoară o amplă activitate culturală. În 23 februarie 1907, ține conferința Începuturile literaturii române la cursurile populare ale universității germane din Cernăuți, continuând activitatea începută de Aron Pumnul, la obergymnsium și a lui Ioan Gh. Sbiera la Universitate. În ianuarie 1910 Sextil Pușcariu începe ciclul de conferințe Literatura română la începutul veacului al XIX-lea; pe 4 iulie 1909 organizează la Teatrul din Cernăuți, împreună cu studenții săi, o serbare dedicată poetului Mihai Eminescu, inaugurând prin aceasta o serie de manifestări dedicate poetului, manifestări ce au dăinuit în Bucovina până astăzi. Sextil Pușariu a fost membru activ al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a participat cu un discurs la sărbătorirea de către Societate a lui Titu Maiorescu cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani; un discurs la comemorarea lui Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu; continuă conferințele publice dedicate istoriei literaturii române etc. În 10 decembrie 1912, ține un discurs cu ocazia aniversării centenarului de la nașterea istoricului Eudoxiu Hurmuzaki, organizat de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Alături de Goga, Caragiale, Coșbuc, Slavici, el s-a aflat la Blaj, la jubileul de 50 de ani al Asociației ASTRA și la sărbătorile jubiliare de 50 de ani ale Universității din Iași, semnează la Sibiu, alături de Agârbiceanu, Tiberiu Brădiceanu, Olarie Chendi, Octavian Goga, Onisifor Ghibu și alții, Declarația ziariștilor transilvăneni. În noiembrie 1912 i se atribuie Diploma de membru de onoare al Societății Academice Social-Culturale „România Jună” din Viena, unde își continuaseră studiile majoritatea românilor din Imperiul Austo-Ungar. Îi vom aminti aici doar pe Eminescu, Slavici și Ștefanelli.

Tot în această peripoadă, prin decretul regal, lui Sextil Pușcariu i se conferă titlul de membru corespondent al Academiei Române (1 ianuarie 1908) și Medalia Jubiliară „Carol I”. În același an apare prima fascicolă a Dicționarului limbii române al Academiei sub redacția lui Sextil Pușcariu. În anul 1913, în ajunul mobilizării sale la război, Sextil Pușcariu (1913-1914) inaugureză un curs de Gramatică istorică, consonantism, tipărește Tetraevangheliarul Diaconului Coresi etc.

În anul 1918, după război, se întoarce în Bucovina. Era fericit să se dedice muncii ştiinţifice, căci aici și-a început principalele lucrări, apreciate în lumea filologilor străini şi români, în care tânărul savant atinge una din cele mai importante teme ale originii şi formării limbilor romanice. Prin studiul adânc al limbii române el arată procesul de dezvoltare al limbii române şi al poporului român. Cu aceste lucrări profesorul Sextil Puşcariu a fost habilitatat docent de către universitatea de la Viena. El s-a dedicat cercetării celei mai preţioase comori ale neamului – limbii. Sextil Puşcariu completa personalităţile Academiei Române şi ştiinţei româneşti: Timotei Cipariu, Augustin Tr. Laurian, B. P. Haşdeu, Ovid Densuşianu, Al. Philiphide. El se remarcă în realizarea unor lucrări de căpetenie ale Academiei Române: Dicţionarul şi Atlasul. În numai şase luni de la alegerea sa în Academie, el redactează volumul I al Dicţionarului etimologic al limbii române, tipărit la Heidelberg. La Catedra de Limba Română din Cernăuţi, era deja recunoscut ca întemeietor de şcoală, având şi discipoli. De la Cernăuţi el trimite regulat fasciculele Dicţionarului „cu o regularitate austriacă”. La şedinţa solemnă a Academiei Române din 19 mai 1914, la care este ales membru activ al Academiei, Ioan Bianu spunea: „prin activitatea sa filologică apreciată de fruntaşii ştiinţei, dl. Puşcariu s-a ridicat repede printre fruntaşii filologiei romanice şi de la situaţia de docent la Universitatea din Viena s-a ridicat la cea de profesor la Universitatea din Cernăuţi. Dl. profesor a adus la catedră nu numai un bun filolog romanist, dar şi un literat român de minte, de gust şi de inimă. Dl. Puşcariu prin munca sa şi talentul său, a cucerit o poziţiune de mare însemnătate pentru cultura noastră naţională...”.

Un merit deosebit al lui Sextil Pușcariu este acela de a fi lansat la Cernăuţi, în ziarul „Glasul Bucovinei” poeziile lui Lucian Blaga. Sextil Pușcariu își amintește: „Un călător care reușise să ajungă la Cernăuți mi-a adus din Viena un mic pachet pe care îl rugase să mi-l predea studenta în medicină Cornelia Brădiceanu. În el era un manuscris și o scrisoare. Frumoasa bănățeancă mă ruga să citesc versurile trimise, făcute de un tânăr student în litere care lua doctoratul în capitala Austriei și pe care ea îl prețuia foarte mult. Cam auzisem eu că un oarecare Lucian Blaga îi făcea curte și credeam că va fi existat o legătură între talentul pe care i-l descoperise și zvonul care ajunse până la urechile mele. (…) După grandioasa manifestare din 27 octombrie și emoțiile prin care trecusem, eram așa de doborât de osteneală, încât datoria mea de gazetar care avea să comenteze însemnătatea evenimentului am putut s-o împlinesc numai printr-n truc. Tipărind o ediție specială cu textul moțiunii și al cuvâtării lui Flondor, în loc de comentariu, am scris: La fapte mari, cuvinte puține. Întâmplător privirea îi căzu asupra câtorva pagini din manuscrisul primit de la Viena. Primele impresii despre poeziile lui Blaga le găsim în paginile Memoriilor: „Mai mult mecanic citii întâia poezie, care cuprindea niște versuri neobișnuite, cu idei bizare. Neîncrezător, trecui la poezia următoare. „Stai, frate, omul acesta are talent!”  Oboseala începu să-mi treacă la citirea celei de a treia bucăți. N-am mai lăsat apoi manuscriptul din mână până ce n-am citit restul”.

În „Glasul Bucovinei” au fost publicate pentru prima dată cele mai multe dintre Poemele luminii. După prima lectură a poemelor lui Lucian Blaga, Sextil Puşcariu îl apreciază în articolul introductiv, Un poet: Lucian Blaga, publicat în „Glasul Bucovini”, ca pe un „poet adevărat care ne oferă de la început o maturitate poetică deplină”, subliind înclinația poetului spre exprimare metaforică. Manuscrisul lui Blaga îi oferă profesorului o revelație deplină. În Memorii, Sextil Pușcariu va aprecia și în anii următori succesele poetului: „Lucian Blaga și-a scos într-un volum poeziile și a tipărit și un volum de cugetări. Mă bucur mult de câte ori aud pe alții că recunosc în talentul mare pe care mi s-a părut că-l descopăr în versurile lui astă toamnă”. Colaborarea cu poetul a continuat. Blaga i-a împărtășit profesorului planul unui poem dramatic. Apreciindu-l ca fiind „întâiul nostru poem dramatic-filosofic din acest obiect”, Pușcariu, entuziasmat de gândirea filosofică a tânărului poet, reproduce pe scurt în Memorii conținutul acestuia.

Memoriile lui Sextil Pușcariu sunt un document istoric de neocolit, fără de care nu poate fi scrisă istoria Bucovinei a acestei perioade, în care sunt însemnate cu lux de amănunte evenimentele premergătoare Unirii Bucovinei cu țara la care a participat activ alături de Iancu Flondor, pe care l-a caracterizat ca pe un dârz și curajos patriot în toată acea perioadă încordată de manifestare a voinței românilor bucovineni.

Memoriile lui Sextil Pușcriu se referă la o perioadă decisivă în istoria României: „E o epocă în viața unui popor. O țară veche se jertfește pentru ca din jertfa ei să răsară o țară nouă; o țară a două Principate își deschide larg granițele în toate părțile pentru a cuprinde în brațele sale România cea mare cu toți fiii săi”. (Memorii, p. VII)

Sextil Pușcariu a fost un vizionar, el a văzut evenimentele care evoluau spectaculos în Europa, a analizat în Memorii evenimentele premergătoare Unirii în contextul situației politice din Europa, demonstrând că românii s-au manifestat într-o perioadă decisivă pentru soarta lor într-un imperiu ce se destrăma, în care popoarele își revendicau independența și teritoriile ce le aparțineau de drept.

Când Sextil Pușcariu începe să scrie Memoriile, începe și „prima conflagrație mondială”, care va schimba harta politică a Europei: Austro-Ungaria declarase război Serbiei. Europa intra într-o perioadă de catastrofă războinică. Surprins în vârtrejul acestor evenimente, Pușcariu, din simțul datoriei, se prezintă la Brașov, unde este înrolat în armată: „nimic nu mă atrăgea să merg la război cu austriecii, eventual contra României. Războiul în sine îmi pare o monstruozitate”. Românii din Transilvania, Banat, Bucovina, Crișana și Maramureș au fost siliți să părăsească locurile unde se născuseră, și au fost nevoiți să lupte pentru o cauză străină: „Ai mereu simțul că soarta se joacă cu tine – scrie Pușcariu – și tu ești cu totul în mâna ei, fără să fii ascultat, fără să i te poți opune, reducându-ți-se la zero voința și chibzuirea care te-au condus în viață până atunci” ( Idem, p.VII).

În aceeași perioadă, Ion Nistor a refuzat să plece pe frontul austriac şi este declarat dezertor. Alesese calea exilului, refugindu-se împreună cu familia la București. Aici îi reîntâlneşte pe vechii săi profesori Nicolae Iorga, Dimitre Onciul, Ion Bogdan şi i se încredinţează din partea Academiei editarea documentelor din colecţia Hurmuzaki. Acţionează într-un comitet de ajutorare a refugiaţilor, iar voluntarii bucovineni depun jurământul de credinţă faţă de steagul tricolor, înainte de a pleca pe front. Calea refugiului lui Ion Nistor este pe intinerariul București, Odesa, Chișinău, Iași. Se întoace la Cernăuți într-un moment decisiv. În anul 1916 Ion Nistor a fost primit în Academia Română, ţine discursul de recepţie (răspunsul lui Nicolae Iorga). În iarna 1917-1918 se află la Odesa, unde la cererea studenţilor români din Basarbia Ion Nistor predă istoria românilor. Este nevoit să plece în Basarabia. Aici participă la actul unirii Basarabiei cu ţara.  Se întoarce în Bucovina împreună cu alţi refugiaţi bucovineni: părintele Constantin Morariu, profesorii Vasile Grecu, Ovid Ţopa etc., unde participă la actul unirii, intrarea generalului Iacob Zadic în Cernăuţi, înfăptuirea Unirii.

În vara anului 1918 Sexti Pușcariu se întoarce la Cernăuți, „umblând în haine civile, locuind în casa mea” (Ibidem, p. 298). Aici a fost surprins de mişcarea revoluţionară a românilor din Bucovina pentru întregirea teritoriului şi a neamului.  

Savantul face o trecere în revistă a evenimentelor și a poziției popoarelor europene față de noua situație creată. Despre Austro-Ungaria, soarta căreia îl interesează în mod expres, Sextil Pușcariu scria: „e o neorientare politică cumplită. (…) În vremea aceasta cehii și slavii de sud își merg mai departe calea lor, conștient și sigur. Polonii și rutenii continuă să se pândească reciproc, dând sprijinul guvernului care le făgăduiește mai mult; emoții, dezbinați între olaltă, fără capete politice, sunt, când foarte aroganți, când umiliți, după cum e situația momentană pe câmpul de război; sociliștii continuă de a exercita singuri un control eficace, mai ales prin foaia lor „Arbeiter-Zeitung”, cea mai bine redactată în prezent în Austria; iară românii – despre aceștia mai bine să tacă cronica, căci reprezentanții lor în Cameră sunt prea leneși sau prea „geniali”.

...În Ungaria, se susține (…) cel mai cinic și mai șurubar președinte al vreunui consiliu de miniștri, lăsând tot mai mult pe Tisza să-și facă mendrele, convenindu-i chiar acesta. Deși, pe zi ce trece, chiar în Ungaria reacționară din ce în ce mai mult, spiritele sunt dezgustate de mâna „forte” a acestui reacționar, ale cărui idei, evident, și-au trăit traiul. Despre România n-am informații. Ce se petrece acolo nu știm exact nimeni aici.

În Rusia (…) nimeni nu știe exact ce se petrece. În vremea aceasta englezii au ocupat coasta murmanică și se apropie prin Arhanghelsk de Petrograd. Cehoslovacii se luptă învingători înaintând din est, iar gazetele de ieri aduc chiar știrea că atingerea s-a săvârșit între ei și trupele japoneze debarcate în Vladivostok”.

La 10 iunie, Sextil Pușcariu primește o telegramă de la rectorul Universității din Cernăuți cu vestea bună, că este eliberat de serviciul militar. Descrie în Memorii atmosfera de la  universitate: îi găsește pe profesori împărțiți în „partide și tendințe care amenințau să degenereze în lupte la alegerile de rectori și decani. M-am convins iară, scrie Pușcariu, cât de puțin au învățat oamenii în acești patru ani din urmă și cât de puțini s-au cumințit. Aceleași mici patimi și ambiții meschine, firește, mai ales la cei ce au stat tot timpul frumos acasă, fără să fi fost militari și la acei dintre profesori care nu-s oameni de știință și au deci energii de cheltuit în astfel de lupte mărunte. Văzând că germanii nu voiesc să aleagă de rector pe colegul Tarnavschi, al cărui rând de a fi ales sosise, am fost silit să mă amestec și eu în lupta aceasta și am izbutit să duc la un bun capăt și alegerea lui și a decanului care ne convenea nouă, celor ce eram de aceleași păreri. Acești „noi” erau profesorii evrei de la facultate, un sloven și un german”. (Ibidem, p. 302)

În ceea ce privește orașul și oamenii, „erau tot ca acum patru ani. Războiul n-a lărgit orizonturile celor mai mulți, aproape toți sunt însă intimidați și dezorientați. Deputații își caută mai departe de afacerile lor personale sau se ocupă de utopii și cred că rostul lor e de a face alegătorilor câte un mic hatâr. Și ce rol frumos ar putea avea ei, acum când soarta românilor din monarhia întreagă ar putea s-o conducă ei din Viena, când prin noua situație în statele vecine s-au născut și pentru noi probleme nouă și ar trebui mai mult decât oricând o orientare politică sănătoasă și conștientă. Acum când în  vecinătatea noastră se înjgheabă un stat polon și unul ucrainean, trebuie revizuit aportul nostru cu aceste naționalități. Dar în zadar, discutând cu unul și cu altul, să abordez chestiunea aceasta: soarta a 10 familii de răzeși într-o mare de ucraineni le pare la cei mai mulți mai importantă decât chestiunile mari care ar trebui să ne facă să nu ne pierdem în astfel de considerații mărute…”. (Memorii)

Profesorul caută în această situație, deloc ușoară, personalități care gândesc global, capabili să analizeze atmosfera social-politică instalată printre intelectualii de la Cernăuți și să găsească căi eficiente de acțiune. Printre aceștia au fost Alecu Procopovici și doctorul Isidor Bodea: „acest român de inimă și om cumsecade, care, cu toate nenorocirile ce i-au căzut pe cap și cu toate că însuși a fost deținut şi cât p-aici dus la spânzurătoare, are curajul opiniei sale și a cărui vorbă e la locul ei…” (Memorii, p. 303)

Personalitățile acelor vremuri tulbure, dar și aducătoare de noi speranțe, sunt caracterizate de către Sextil Pușcariu cu un talent atentic de mare scriitor. El descrie situația mitropolitului Vladimir Repta, „care a fost scos din funcția sa pentru ținuta sa antipatriotică pe vremea ocupației rusești, când sub presiunea stăpânitorilor, a trimis preoților porunca ca să se liturghisească pentru țar. Faptul e caracteristic, pentru că dovedește cât de puțin contează românii în Austria. În oricare provincie austriacă îmi închipui că așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla, căci guvernului îi e teamă să-și aprindă paie în cap și să-și îndușmănească pe deputați. Dar se pare că deputații noștri n-au aflat cu cale să ia apărarea capului lor bisericesc.

Cazul mitropolitului Repta – și a inspectorului de școale Simionovici, pensionat și el – poate servi de învățătură”. De fapt ambii sunt caracterizați ca fiind „atât de puțini români, în înțelesul naționalist al cuvântului, au evitat să se expună și să apere fățiș pe ai lor, căciulindu-se înaintea străinilor…”.

El analizează în continuare evenimentele ce se petrec în Europa, îndeosebi cele legate de Austro-Ungaria și soarta popoarelor ce aspirau la libertate. „În Austria harababura a ajuns la culme – scrie Pușcariu la Cernăuți pe data de 6 octombrie 1918. (…) Ungurii, voind să pescuiască în apele tulburi ale politicii austriece, fac șantaj cu guvernul Austriei, care hămesit și ajuns să poată astupa gurile flămânde numai din ceea ce agrarii unguri se îndură să îi trimită (…) era gata să vândă Bosnia și Hețegovina lui Tisza”. (315)

În această „harababură”, la 1 Octombrie 1918 s-a deschis Parlamentul de la Viena. Iată cum caracterizează situaţia din Parlament: „Ministrul Hassarek, noteză cu umor Pușcariu în Memorii, ține o vorbire academică, în care dă explicații despre felul cum s-ar putea începe o reformă eventuală, pe bazele autonimiei naționale în Austria și din care nu se cunoaște nici o pricepere a vremurilor. Dar discuția ce urmează îl trezește deodată. Slovenul Korosec îi spune că vine prea târziu cu autonomia națională cu care nu se mulțumește nimeni. Polonul Tertil declară că Polonia cere, afară de Galiția, și provinciile polone din Germania cu litoralul la mare, că chestia polonă nu au s-o decidă Austria și Germania , ci conferința de pace la care vor fi reprezentați și delegați poloni. Cehii încailea declară pe față că nu se luptă de bună voie alături cu Austro-Ungaria, cer de la Antantă statul Cehoslovac, preamăresc brigăzile cehoslovace și declară că acelea reprezintă poporul. Germanii revoltați, uimiți, resignați, înjură pe cehi numindu-i trădători, nu se pot dumiri de cele ce li se spun verde, apără Germania terfelită în vorbirile cehilor și – primesc principiul liberei dispozuții a popoarelor asupre sorții lor. E, evident, ușa pe care vor ei să scape din această țară în care se văd copleșiți de slavi, alipindu-se de imperiul vecin”. (Ibidem, p. 315)

Sub impresia acestor discursuri, noteză Pușcariu, Parlamentul, în 4 octombrie care „pasul oficial, pe care de astă dată Germania, Austro-Ungaria și Turcia împreună l-au făcut la Wilson, cerând armistițiu și începerea tratativelor de pace…”. (Ibidem, p. 315)

În situația dată, Sextil Pușcariu hotărăște că și românii din Bucovina trebuie să-și apere drepturile lor legitime și să înaiteze cerințele lor – Capitolul scris la Cernăuți în data de 13 octombrie 1918, intitulat Acum da, vom începe care a fost publicat în „Glasul Bucovinei”, (an. V, nr. 1000, din VI 1922) și în Amintiri răzlețe din timpul Unirii 1918, sub îngrijirea lui Ion Nistor, (Cernăuți, 1938, p. 334-340).

După trecerea în revistă a știrilor din ziare din care afăm: „Turcia a început tratativele cu Antanta în vederea încheierii unei păci separate. Polonia s-a declarat independentă, reclamând regiunile polone din Germania și Austria – iar cancelarul Max o felicită telegrafic. Rușii au denunțat pacea de la Brest-Litivsk (...). Austria e o casă de nebuni în care toți și-au pierdut capul, nimeni nu mai crede într-o soluționare a situației încurcate și cei de la cârmă încearcă să oprească sfârșitul bolnavului prescriindu-i apă distilată”. (Ibidem, p. 316)

„În astfel de împrejurări, scria Pușcariu, nu se poate ca numai noi românii să rămânem neactivi, așteptând să ne cadă mură-n gură doritul viitor. Se pare că în Ungaria terorismul e încă mare, încât ai noștri nu cutează să se miște. Dar aici în Bucovina a sosit momentul să ne manifestăm”. (Ibidem, p. 317)

Rând pe rând, Pușcariu se întâlnește cu Alecu Procopovici, Max Hacman, Vasile Bodnărescu, doctorul Isidor Bodea: „L-am întâlnit pe Vasile Bodnărescu, notează el în Memoriile sale, Începând să-i vorbesc, mi-a răspuns: „Ieri am oprit pe stradă pe doi dintre deputații noștri și le-am spus verde: dacă nu începeți d-voastră acțiunea pe care toată lumea o așteaptă, o voi începe eu!”. (Ibidem, p. 317)

Duminică seara, le data de 13 octombrie s-au adunat la doctorul Bodea într-un cerc intim. Au mai fost invitați la această adunare: profesorii Ș. Saghin și V. Gheorghiu, doctorul Oct. Gheorghian V. Marcu Iacubovici-Boldur, președintele tribunalului C. Homiuca, protopopul Șandru și profesorul Vitecu. La această adunare, profesorul S. Pușcariu, care, cunoscând bine situația și conștientizâd faptul, că e necesar, că populația trebuie informată și pregătită pentru a acționa în momentele decisive la actului unirii cu țara, prezintă planul unei gazete, în care să publice o proclamație. S-a hotărât să se tipărească o revistă politică, „care să apară de trei ori pe săptămână. Vasile Bodnărescu a propus ca aceasă gazetă se numească „Glasul Bucovinei”. (Ibidem, p. 318) Gazeta apare la 22 octombrie 1918. Prima ședință a redacției, a avut loc în casa doctorului I. Bodea la care au mai participat Alecu Procopvici, Radu Sbiera, Vasile Bodnărescu și Mihai Hacman. Au decis ca „bătrânul consilier Bejan, președintele celor mai multe societăți românești, să primească a figura ca redactor al foii. El a primit imediat fără ca să-i pese de urmările grele ce putea să le aibă acest pas și îndemnat numai de marea sa dragoste de neam”. (Memorii, p. 318) Chiar în prima ședință a fost citită Proclamația ce avea să se publice „în fruntea foii”, pe care au iscălit-o toți fondatorii ei, cu toată răspunderea. Evenimentele ce au urmat deveneau din ce în ce mai tensionate. Unii dintre fondatori au cerut chiar a doua zi să li se retragă iscălitura. Răspunsul lui Pușcariu a fost ferm „Domnilor, noi am plecat cu trenul-fulger spre o țintă de la care nu ne vom abate. D-voastră ați scos capul pe fereastră ca să vedeți pe unde trecem și vântul v-a lut pălăria. Acum vreți să trageți frâna de alarmă, pentru ca de dragul pălăriei să oprim trenul? Să creadă lumea că locomotiva noastră are un defect? Mai bine coborâți binișor la prima stație, întoarceți-vă și lăsați-ne pe noi să trecem înainte!” (Ibidem, p. 319)

A început polemica cu politicienii care, neputându-și asuma responsabilitatea de a chema la acțiune, nu puteau nici să admită „ca inițiativa luptei să pornească din alte părți” (idem). A început polemica cu Aurel Onciul care a convocat la o consfătuire intimă căpetniile vieții politice din Bucovina, printre care și pe Sextil Pușcariu. A doua ședință s-a ținut marți, 15 octombrie, în casa baronului A. Hurmuzaki la care au mai participat în afară de Onciul și Hurmuzaki, Niculiță Popovici, Nicu Flondor, Aurel Țurcan. Polemica dintre Aurel Onciul și Pușcariu a fost dură. Onciul propunea  să urmeze exemplul unui grup de ardeleni care chemau să rămână credincioși coroanei ungare. Aurel Onciul declară: „Dacă milioane de ardeleni, cu înțelepții lor conducători politici, au făcut o astfel de declarație, înseamnă că noi, o mână de oameni, nu putem avea altă ținută și nu ne putem declara rupți de monarhia căreia i-am jurat crediță” (idem). Această „notiță (…) strecurată în jurnalul vienez de biroul de presă maghiar” s-a dovedit a fi falsă.

Aurel Onciul venise „cu textul manifestului care trebuia să fie primit în adunarea proiectată (…) (textul acestui manifest a și fost publicat în „Foaia poporului”, (nr. 40 din 1918), care apărea deodată cu întâiul număr al „Glasului Bucovinei”. A urmat o discuție înflăcărată, în cursul căreia Onciul voia să-și impună părerea lui, iar cei mai mulți din cei prezenți căutau să împace intransigența lui cu intrensigența mea, care refuzau orice înțelegere”. (idem)

Într-o discuție „între patru ochi” Onciul îl amenniță direct pe Pușcariu: „Nu uita că ești căpitan în armta austriacă și că generalul Fischer are puteri discreționare în Bucovina. O vorbă din partea mea, și mâine ai apucat calea trădătorilor de patrie!” „Sunt gata să port consecințele”, a fost răspunsul. (Ibidem, p. 320). Amenințarea lui Onciul devine și mai agresivă: „Dar una s-o știi! Nu va trece un ceas după ce Fischer va fi pus mâna pe mine și dumneata nu vei mai fi între cei vii!” (Ibidem. p. 320)

Astfel tratativele dintre „glasiști” și Aurel Onciul au fost rupte.

În Memorii Sextil Pușcariu a reprodus dialogul cu soția sa Leonora, care l-a susținut în hotărârea sa de a merge mai departe. „Urmările lui sunt incalculabile. Stau înaintea pasului hotărâtor. Să-l fac sau să mă opresc”, îi spusese Sextil Pușcariu. După o pauză grea am primit răspunsul: „Dacă patru ani de zile a trebuit să fii în orice moment gata să-ți dai viața pentru o cauză care nu era a noastră, acum, când e în joc viitorul neamului tău, nu poți șovăi”, (idem)

„Glasul Bucovinei” a apărut a 22 octombrie 1918. Numărul a fost redactat în întregime de Sextil Pușcariu. „În „Glasul Bucovunei” voiam să spulberăm mai ales ultimul respect și teamă de Austria, ultima rămășiță de admirație pentru armatele germane, pe care mulți nu vroiau să le creadă încă biruite și să pregătim terenul pentru o încredere oarbă și necondiționată față de România”. (Ibidem, p. 321)

În numărul doi se publică articolul lui A. Procopovici Dumnezeu s-o ierte, „în care se cânta prohodul Austriei”. Se așteptau că vor fi arestați. Contele Etzdorf, guvernatorul Bucovinei, nu reacționase atunci. Mai târziu Constantin Tarangul, prefectul poliției, îi spusese lui Pușcariu: „cenzura rămase atât de desconcentrată de cutezanța noastră, încât credea că în spatele nostru stau armatele române gata să intre în Bucovina și – se făcu că nu vede nimic”. (Ibidem, p. 321)

„Glasul” devenise auzit și în Ardeal.

            Evenimentele se precipită. Sextil Pușcariu, împreună cu susținătorii de la „Glasul Bucovinei” sunt primii care au dat semnalul pentru unire. Acestă publicație românească, a jucat un rol important în actul de trezire a conștiinței de neam, de susținere a activității personalităților cernăuțene antrenate în activitatea unionionistă. Sextil Pușcariu semnează editorialul Ce vrem? în care sunt formulate doleanțele românilor bucovineni: „Vrem: să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești,; Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare – pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanții aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

Suntem pe punctul principiilor lui Wilson, adoptate și de ministerul austro-ungar de exetrne. Nu vrem decât ceea ce după drept i se cade, acum când zorile dreptății au răsărit pretutindeni, o vom cere neînfricați și nu există jertfă  pe care să n-o aducem cu drag pentru împlinirea idealului nostru”. (Ibidem, p. 323). Putem afirma cu certitudine faptul că „Glasul Bucovinei” a pregătit Unirea, formulând obțiunea  românilor bucovineni.

Articolul următor Fraților, suntem cu voi!, reproduce fragmente din discursul lui Alexandru Vaida, rostit la 18 octombrie în Parlamentul din Budapesta, în care declară printre altele: „Organizația românilor din Ungaria și Transilvania nu recunoaște nici vreunui factor străin dreptul de a reprezenta interesele românești la congresul de pace universal!” (idem)

Efectul produs de primele numere ale „Glasului” au provocat replica din „Foaia poporului”, ziarul Partidului Național-Țărănist, care în aceeași zi publică propunerea de a rămâne credincioși jurământului dat împăratului de la Viena. Deputații din parlamentul vienez, Grigorovici, Isopescu-Grecul, Onciul, Sârbu și Simionovici s-au constituit și ei într-un consiliul național. Ziarul sucevean „Țara nouă” și „Țăranul” din Cernăuți publică în 20 septembrie, despre „meritele pe care Austria și le-a dobândit înaintea istoriei” și-și exprimă speranța că ea va da o „dezlegare chibzuită a problemelor naționale”.

Fruntașii mișcării naționale duc tratative în speranța de a găsi totuși o înțelegere cu Aurel Onciul. Situația devine din ce în ce mai tensionată. După lungi discuții s-a primit o rezoluție de compromis, iar Onciul a plecat la Viena pentru a se înțelege cu ceilalți deputați.

În această situație, Iancu Flondor, care sosește de la Storojineț, declară că nu este de acord cu această rezoluție care „făcea prea multe concesii lui Onciul” și propune noi tratative pe care acesta le refuză. În pofida scrisorii trimise de Aurel Onciul în care se spune că deputații refuză să recunoască Constituanta de la Cernăuți pregătirile pentru adunarea constituantă continuă: „Onciul veni vineri – duminică avea să fie adunarea – și (Onciul, n.n.) ne trimise o scrisoare iscălită de toți deputații (pe care îi informase fals), în care ei declară că nu recunosc altă constituantă decât pe cea convocată de ei.

Fiind dezobligați prin această scrisoare, am luat sâmbătă seara alte rezoluții, rămânând ca duminică diminineață să se alăture și Onciul la ele. (…) Acesta bătu în retragere, doi deputați sosiți și ei de la Viena, veniră la adunare și astfel ea fu o grandioasă manifestare, primind cu unanimitate rezoluțiile care proclamau unirea tuturor românilor într-un singur stat național, și numindu-se constituantă”. (Ibidem, p. 325)

Evenimentele politice ce s-au petrecut în octombrie au fost reflectate în revista „Glasul  Bucovinei”. „E un vârtej nebun de schimbări, scrie Sextil Pușcariu, precum nici fantezia cea mai vie nu le putea prevedea”. El s-a aflat printre fruntașii mișcării românilor bucovineni, încadrându-se în activitatea Consiliului Național Român din Bucovina, creat la 15/27 octombrie la Cernăuți.

Între timp ucrainenii „au ocupat cu puterea Galiția de est” ( Ibidem, p. 326).

Atmosfera revoluționară din Cernăuți „cu soldați demobilizați cu de la sine putere, care plecau acasă după ce goleau magazilnele militare. Plebea luase armele prăsite din cazărmi și copiii nevârstnici împușcau cu ele prin piețe și prin străzi. O ceată de derbedei înarmați pătrunse în curtea Palatului Național, cu intenția să-l „cucerească”. Neromânii începuseră să creadă că zvonurile despre ajutorul ce avea să ne  vină din regatul român era un Bluff”. 326

În ziua de 10 noiembrie 1918 Pușcariu scria:

„Din cerdac se vede Sadagura arzând. Inimosul Lazar a fost cel ce în ziua de 11 noiembrie s-a urcat pe o bicicletă și s-a repezit la Cuciur, unde se opriseră trupele române comandate de generalul Zadic, căruia îi duse vestea că la orele 2 intră în vigoare armistițiul general, cu ordinul să nu mai înainteze nici un beligerant. Astfel, la 12 fără un sfert automobilul generalului în fruntea oștirii sale, escortat de triumfătorul maramurașan, și putu ajunge la țanc în piața Cernăuților, unde era adunată toată românimea”.(Ibidem, p. 327)

Iancu Flondor – omul providențial

Sextil Pușcariu își pune întrebarea: a fost o revoluție? „Cred că da, căci mișcarea tumultoasă din septembrie și octombrie, deși sângele începuse să înceteze de a mai curge, are cele mai caracteristice înfățișări revoluționare…”. În fruntea maselor, conchide Pușcariu, apare omul providențial care regizează aceste mase”. Sunt interesante paginile în care Pușcariu caracterizeză rolul maselor și a liderilor într-o revoluție: „Demosul e la rădăcina cuvintelor „democrație” (…) și „demagogie” , mijlocul atât de des întrebuințat spre a dobândi popularitate.

Rolul acestui „demos” – poporul – e decisiv mai ales în revoluții. Și nu numai ca masă ce răstoarnă ca o vijelie dezlănțuită spontan o lume învechită, ci și ca o entitate nouă și cu o psihologie proprie”. (…)

„Ceea ce e poate mai vrednic de reținut din cele ce le vedem că se întâmplă de câte ori o mișcare revoluționară izbucnește, e că masa aceasta¸ răscolită, își creează singură capii. Războaiele scot din masa cenușie a oștirilor câțiva eroi, care mai adesea fără voia lor și mai totdeauna fără o pregătire specială, săvârșesc fapte admirabile. Oameni care în vremuri normale ar trece neobservați, în lupte decid, prin curajul sau luciditatea lor, soarta unei oștiri. În revoluții, de asemenea, masa anonimă naște pe omul care decide izbânda unei  mișcări.

În Bucovina, scrie Pușcariu, acest om provinențial a fost Iancu Flondor. Fără revoluție el ar fi trăit, probabil retras la moșia sa, dezgustat de politica pe care o făceau alți români cu care pornise în tinerețe o acțiune de regenerare a vieții publice. Fără Iancu Flondor, revoluția din Bucovina sunt convins că nu ar fi reușit”.

În paginile ce au urmat, Sextil Pușcariu scrie despre rolul decisiv pe care l-a avut Iancu Flondor în acele zile, pe care le-a reflectat, cu unele amănunte, și în ziarul său, dorind să-i facă un portret. Sextil Puşcariu posedă darul portretizării și al caracterizării evenimentelor. El își susține demonstrația cu cât mai multe argumente, detalii, bogăție de date.

 „În memoriile mele, scrie Pușcariu, aș vrea ca tablourile pe care le dau să fie veridice, dar n-am ambiția să fie mai mult decât niște schițe impresioniste. Nu cum erau de fapt, ci cum mi se păreu mie că sunt, cred că este mai interesant. Mai ales când e vorba de oameni, memoralistul nu poate face fotografii luate cu kodaku obiectiv, ci doar portrete văzute cu ochiul care totdeauna și apreciază. Iar aprecierea e subiectivă și schimbătoare, chiar la aceeași persoană. Altcum judecam lucrurile în 1918 decât astăzi, când am văzut și alte revoluții decât cea bucovineană. De aceea am introdus un corectiv în povestirea mea, făcută după însemnările contemporane (…), dar necesare pentru o mai justă imaginea unui revoluționar.

Atunci vedeam prea mult la Flondor, nepotrivirea dintre acțiunea plină de nobil elan și de intenții bune și între faptele impulsive. Astăzi îmi dau seama că un revoluțiuonar nu trebuie să fie ceea ce se înțelege îndeobște prin caracter. El nu trebuie să aibă preocupări pe care concepțiile noastre și experiența cotidiană le-au etichetat în rubrica de „morale”  De multe ori el trebuie să renunțe la scrupulele pe care i le-ar dicta chibzuința rece și să-și păstreze fanatismul și încrederea în instinctul lui de previziune și în calitățile de supraom…”. (Ibidem, p. 331)

„… când răzmeița se domolește, scrie în continuare Sextil Pușcariu, și – trecând vremea pornirilor instinctive ale maselor fanatizate de gesturile patetice și cuvintele sonore – lumea începe iar să-și dea seama de valoarea prieteniei adevărate și a înțelepciunii ce se poate exprima fără tirade oratorice, aceiași oameni care s-au închinat idolului ce îi vrăjise îl părăsesc, îl descopăr dintr-odată inconsecvențe și păcate, aruncă cu pietre asupra lui sau îi aplică cea mai grea pedepsă: îl uită”. (idem)

...„Revoluția din Bucovina a fost de scurtă durată; tot atât de scurt a fost și rolul de conducător și admirat fără rezerve al lui Flondor. Când stări normale au revenit, lumea i-a descoperit inconscvențe, patimă, nechibzuință, nerecunoștință, cabotinaj, grandomanie și alte păcate pe care nu le observase la el când îl aclama”. 331

...„După adunarea din 27 octombrie, la care s-a votat frumoasa rezoluțiune, românii eram siguri că trupele române vor intra să ocupe Bucovina. Așa credeau și străinii. Dar zilele treceau una după alta și ele nu veneau (…).

Foarte frumoasă a fost ținuta lui Flondor. Mai întâi față de guvernatorul Etzdorf, care ar fi vrut să-l facă să se înțeleagă cu rutenii. Citându-l la sine, Flondor i-a răspuns că el nu mai merge la guvern până nu-i va da răspunsul la actul prin care i-a adus la cunoștință rezoluția luată în 27 octombrie și a cărei urmare logică ar fi fost ca Etzdorf să predea puterea lui Flondor. Astfel Etzdorf veni la Flondor (sau mai bine zis la Al. Hurmuzaki, unde veni și Flondor) să-l roage ca să se împace cu rutenii. Flondor îi arătă că o împăcare este peste putință.

Dar mai ales frumoasă a fost ținuta lui Flondor față de românii înșiși, care deveniră neîncrezători și începură să se teamă de ucrainenii ajunși la putere. Ei știu să le spulbere orice temere și să-i facă pe defetiști să tacă, prin curajul său, prin veștile bune ce le comunica – vești imaginare – prin acel: am așteptat 144 de ani ziua eliberării, mai putem dar aștepta o săptămână sau două!

În sufletul său, Flondor nu era așa de liniștit cum se arăta și într-o seară avurăm amândoi o decepție strașnică…

Flondor îl trimite pe Vasilică Bodnăescu la Iași ca să ceară intervenția armatei române, pe care o aşteptam de o săptămână. Pe când generalul Fischer își posta jandarmii săi la Suceava, ca să-l prindă, Bodnărescu trecu în trăsura primăriei din Cernăuți la Mamornița frontiera. Peste câteva zile s-a întoars să ne spună rezultataul: Marghiloman șovăia.

Raportul lui Bonărescu a fost pentru mine ceva nespus de dureros. Am simțit o tăietură în furca pieptului, precum o ai când ți se vestește că a murit cineva care ți-era drag. Eu care credeam, că în România trenul e pregătit pentru Unirea tuturor românnilor, și speram că Bodnărescu ne va aduce o directivă, acum mă convingeam că deozorientarea cumplită, pe care o bănuiam și în Ardeal, ne stăpânește și în clipele acestea hotărâtoare.

Bodnărescu se înapoie încă în aceeași noapte la Iași, cu misiunea să ceară intervenția armată imediat și fără preget, iar Flondor și cu mine merserăm la „Centrală”, unde lumea ne aștepta, zvonindu-se printe români că sunt știri nouă…

Din fericire, de astă dată Bodnărescu află în Iași situația schimbată. Marghiloman căzuse, se formase un minister de trecere, compus din generali cu generalul Coandă în frunte. Sub presiunea opiniei publice, deșteptată de declarațiile românilor din Bucovina și Ardeal, oficialitatea părăsi rezerva…

Pe joi, 7 noiembrie așteptam intrarea trupelor române…

… intrarea trupelor române întârzie mult și generalul Zadic intră în Cernăuți abia luni în ziua când s-a încheiat armistițiul între Antantă și Puterile Centrale. Rutenii, adică legiunile și conducătorii lor, dispăruseră cu o zi înainte din oraș, ducând cu sine o mulțime de material și toți banii publici pe care îi aflară prin oficii.

(…) În sala de ședințe a Societății pentru Cultură a fost primit generalul român de membrii Consiliului Național.

…A doua zi, după un Te-deum, am avut după prânz, întâia ședință a Consililui Național, constituit într-un fel de Parlament, care a ales și un guvern, cu Iancu Flondor în frunte”.

Sextil Pușcariu, contra voinței lui, fusese ales secretar de stat la externe. În această calitate, la 14 noiembrie, ca trimis al guvenrului Țării Bucovinei pleacă la Iași, unde a avut întrevederi cu ministrul președinte, generalul Coandă „un bătrân frumos, o figură de marchiz din romane” și cu Ionel Brătianu, care l-a primit foarte amabil vorbindu-i de Nistor și de Marmeliuc. I-a spus că o autonomie cu diete provinciale nu o crede bună, mai ales că în Bucovina și Transilvania sunt prea mulți străini, ci ar trebui să existe numai camera din București, cu miniștrii pentru diferite provincii. I-am reomandat pe Nistor pentru acest post. Crede că autonomia trebuie să fie numai județeană. Ne-a recomandat să menajăm pe străini, mai ales pe evrei, care au multe legături, și să ne punem pe bază democratică, cu drepturi de vot și cu împărțire de pământ la țărani. Nu numai din fondul religionar , ci și moșii private.

   Crede că guvernul, cum s-a alcătuit el în Cernăuți, nu poate fi decât provizoriu, spre a administra țara. Ar trebui să ne declarăm cât mai degrabă uniți desăvârșit cu țara”. (…).

Pe 15 noiembrie Sextil Puşcariu s-a întâlnit și cu Iancu Nistor: „Nistor – tot cel vechi, plin de inimă, numai ceva mai oțelit de toate câte avusese să le suporte în acești ani din urmă. Pe când era fugar la Odesa era să pună nemții, care intraseră în oraș, mâna pe el. Într-o barcă s-au salvat, cu Goga și alți câțiva…”. S-au văzut și cu liderii altor partide, care le-au spus același lucru – unire necondiționată.

Audiența la regele Ferdinand

Sextil Puşcariu a avut audiență în zilele următoare și cu regele Ferdinand și regina Maria. Impresiile, scrise în 30 decembrie 1918:

p. 341 – „În ziua următoare am fost în audiență la regele Ferdinand și regina Maria. (…)

            ...„De astă dată prima impresie se șterse cu totul și am răms foarte plăcut surprins de felul cum a vorbit cu noi. Adevărat că și acum conversația nu curge și adesea se oprește în mijlocul frazei, căutând cuvântul potrivit cu care s-o sfârșească – și adesea truda ce și-o dă se vede din contractarea mușchilor feții – dar, după o pauză oarecare, el găsește acest cuvânt și vezi că totul ce spune e bine chibzuit. M-a mirat ce informat e asupra oamenilor din Bucovina și din Ardeal. Pe Lepedatu, Maniu, Vaida, Ghibu, Deleu și Mihai Popovici mi i-a numit, despre Goga mi-a spus că nu s-a purtat tocmai bine, iar despre fratele acestuia, Eugen, se vede că are o părere rea. Ne-a vorbit despre chestia agrară, pe care se vede că a studiat-o temeinic și ne-a spus cum nici în cele mai grele clipe n-a deznădăjduit. Felul de a se purta a germanilor îl afla barbar. S-a informat despre stările din Bucovina și ne-a spus, ceea ce avurăm ocazie să auzim în repețite rânduri în zilele petrecute în Iași, că toată lumea așteaptă o reîmprospătare, o renaștere de la elementele bune din România nouă. Cu cât drag vorbea el de această Românie nouă care i-a fost dat să o înfăptuiască el și cât de sincer emoționat a fost, când i-am citit, la începutul audienței, adresa pe care o scrisesem în ultimul moment! (…) și el mi-a spus că trebuie făcută unirea necondiționată cât mai curând, că așa o cer interesele țării și ne-a luat făgăduința că, întorși, vom insista să se facă. În același timp, ne-a asigurat că va numi numai funcționarii pe care bucovinenii îi vor propune, încât țara va păstra, în stadiul de trecere, înfățișarea ei, netulburată de amestecul României. La sfârșit ne-a mai repetat o dată că de acum a venit vremea muncii întețite și la plecare ne-a scuturat mâna mult și deosebit de călduros”.(Ibidem, p. 342)

 ...„Cum Nistor era de părere că unirea trebuie să fie necondiționată, am primit și eu punctul acest de vedere, împreună cu Bodnărescu și am insistat la Cernăuți să se facă cât mai grabnic”. (Ibidem, p. 343)

Audiența la regina Maria

„A doua zi am fost la audiență la regina. Frumoasă, maiestuoasă și plină de farmec, ea ne povesti cum nici un moment, chiar în clipele cele mai grele, n-a părăsit-o cedința în izbânda finală. Ne-a spus prin ce lupte grele sufletești a avut să treacă regele, care a rup-o definitiv cu neamurile sale și cum prin legăturile ei, cu Anglia îndeosebi, a ținut tot timpul viu interesul aliaților față de România. În graiul ei frumos românesc, cu accentul englezesc care nu supără însă la ea, ne-a povestit amănunte din anii din urmă, cu o mimică vie și mai ales cu mlădieri de corp pline de grație dar şi de maiestate și ne-a spus cât e de fericită acum, când reușita finală e atât de frumoasă”. (Ibidem, p. 343-344)

Vizita reginei Maria la Paris

„…Săptămâna care vine (16 martie 1919) pare a fi decisvă pentru chestiunea românească la Paris. A fost un gând fericit al reginei Maria de a fi plecat la Paris și Londra. Ei vom avea să-i mulțumim în mare parte pentru izbânda cauzei noastre”.

Din scrisoarea lui Ion Nistor din 28 februarie 1919: „…La Paris lucrurile merg bine. Vizita reginei a servit cauza noastră mai mult ca 10 diplomați și 100 kg de memorii și articole de gazete. Îți trimit un număr de diverse gazete ce mi-ai sosit din Paris, din care te vei convinge și tu că avem să mulțumim intervenției reginei. Ar fi bine ca unul ditre băieții noștri să scrie un articol de fond în care să arate rolul reginei, în timpul războiului, ca mamă a răniților, iar acum ca apărătoare a cauzei românești în fața lumii întregi. Este o adevărată crăisă din povești care privește un neam obijduit. Ce bine ar fi când ai scrie chilar tu acest articol…

Țineți lumea la curent cu primirea reginei la Paris, cu vorbele ei de acolo și cu cererile pe care ea le face pentru alinarea durerii și mizeriei românești.

Prințul Carol este abonat la „Glasul Bucovinei” pe care i-l trimit zilnic la Cotroceni. Citește cu mare interes…

Chestiunea frontierelor este aproape hotărâtă definitiv în favorul nostru. Rămâne însă greaua sarcină de a apăra acele hotare… Pentru a preîntâmpina orice surprindere, marți seara la orele șase s-a ținut un consiliu de coroană sub președenția regelui la palatul din Cotroceni. (…)

Veștile din Paris sunt bune. Pare că vom obține Torontalul întreg. Străduințele noastre de a obține echipamente pentru ostași par să fie încununate de succes. Am impresia că după consiliul de coroană situația s-a înseninat puțin. Regina a plecat la Londra și Brătianu o să plece și el pentru două zile la Londra. Este vorba de a obține consimțământul Angliei pentru revendicările noastre. (Ibidem, p.  369-370)

Știrie internaționale de la Ion Nistor

O scrisoare nedatată: „Și acum o veste pentru gazetă, pe care ți-am telegrafiat-o ieri. În Siberia se găsește o armată de voluntari români de peste 40 000 de oameni, condusă de vreo 90 ofițeri de români din Ardeal și Bucovina. Bucovineni sunt: Iorgu C. Toma, Valeriuk Tarnavschi, Ioan Axani, George Piticariu, la Celeabinsc, lângă Irkutsk), Emanuel Cercavski și M. Nichitovici (la Vladivostok). La Celeabinsk apare „Gazeta Transilvaniei și Bucovinei” organul Comitetului Național Român în Rusia. Apare săptămânal. Am văzut un număr de la 10 octombrie 1918 adus prin Japonia și trecut la București. Compatrioatul nostru Iorgu Toma a scris și o broșură de propagandă pe care ți-o prezint aici.

Faceți, vă rog, folosul cel mai larg din această știre.

Din partea suveranului ne-a făcut, la stăruința domnulu Pop și a mea, intervenție pe lângă dl Brătianu la Paris ca să ceară de la japonezi vapoarele necesre pentru transportarea acestor voluntari la vetrele lor”.

FRĂMÂNTĂRI ȘI GRIJI (p. 346)

„… După însuflețirea de la început, în Bucovina au început iar să răsară vechile păcate.

Iancu Flondor vrea să fie stăpânul autocrat al Bucovinei și pentru a-și ajunge acest scop nu se sfiește de nimic. Strânge în jurul său elemente de care e convins că sunt dubioase și îndepărtează pe cei buni care au curajul să aibă o opinie diferită de a lui. El strânge mâna tuturor lichelelor, căutând să le utilieze pentru planurile sale.

La începutul lui ianuarie (1919) Flondor a fost – cu suita sa – în București urmând ca să ia înțelegere cu ministerul de acolo despre forma de acceptat pentru Bucovina în stadiul de trecere.

Prin ținuta sa bruscă, prin dorința sa de a acapera toată puterea în Bucovina, prin ambiția sa de a se numi „minstru” (titlul de „comisar regal” nu-i ajungea) a produs o impresie penibilă…” (Ibidem, p. 347

„…„Glasul Bucovinei”, care reprezintă lumea nouă, are să lupte contra lumii vechi. Căci Austria veche, cu toate perfidiile ei, s-a vârât prea adânc în sufletele oamenilor încât să poată apune imediat…” (Ibidem, p. 348

Ucrainenii au trecut Nistru la Mohilău… (Idem)

Lui Sextil Pușcariu i se încredințase misiunea responsabilă de a merge la Iași pentru a lua contact cu personalitățile politice importante din Vechiul Regat. Participarea lui activă la actul unirii Bucovinei cu țara era un act de mare curaj și patriotism. „Toamna anului 1918 a fost, desigur, punctul culminant din viața mea, căci ea aduse acea orgie de fericire pe care am așteptat-o o viață întreagă, pentru care erau acordate toate coardele sufletului meu strunit pentru acest ideal – scria S.P. la 4 ianuarie 1927. Rolul pe care l-am avut însumi la această Unire a fost destul de mare pentru ca să am în suflet mulțumirea că am contribuit și eu, după puteri, la realizarea visului”. El refuză însă să participe în continuare la viața politică, considerând că „…politica nu mă mulțumește (…) mă dezgustă pentru veșnicile chestiuni personale de care nu se poate dezbăra”. I-a declarat lui Nistor că nu primaște „nici  postul de secretar general, sau de serviciu, nici cel de ministru, ci voi rămâne ceea ce m-am hotărât în primul moment să fiu: directorul „Glasului Bucovinei”, ca să duc mai departe opera de semănător de idei pe care o cred mai importantă decât cea de ministru și pentru care îmi simt vocația.

Și apoi vreau să plec din Bucovina cu un nume bun, ca un vrednic urmaș al lui Pumnul…” . (Ibidem, p. 361)

Când în primăvara anului 1919 i se propune postul de ministru al Bucovinei la București, el refuză, rămând în continuare omul de știință integru: „Cu toate acestea politica nu mă mulțumește și mi-e dor de munca științifică”. (Ibidem, p. 360)

„Nu vreau să primesc acest post din două motive:

1. Ca ardelean în Bucovina nu vreau să uzurp locul ce se cuvine unui bucovinean;

2. Cred că cel mai frumos gest pe care îl poate face un „glasist” e să arăte  că n-a luptat ca să ajungă la un post râvnit de atât lume și deci trebuie să dovedim asta printr-un exemplu: cel ce refuză de a fi ministru și persistă de a rămânea directorul unei foi dovedește că a lucrat numai pentru o idee și a rămas la postul său de gazetar, pentru care s-a hotărât la început, fiindcă și-a dat seama că acolo poate face ispravă. A face acest gest mi-e cu atât mai ușor, cu cât portofoliul ministerial nu mă tentează absolut deloc. Îmi dau pefect seama  că după ce l-am refuzat voi avea, ca director al „Glasului”, mai multă autoritate și mai multă stimă decât un ministru. Dacă voi fi chemat să organizez Universittea din Cluj și să pun temelia Muzeului Limbii Române, am ajuns tot ce îmi doresc și voi avea terenul de activitate  pe care mi-l doresc și pentru care sunt pregătit”. (Ibidem, p. 362)

3...„Primind profesura și rectoratul în Cluj, pot să părăsesc politica după două succese frumoase: ca inițiator al Unirii și ca conducător al curentului sănătos căruia i-am pus temelia în Bucovina. Astfel, singura ambiție ce o am: de a lăsa un nume bun în țara în care am stat 12 ani ca urmaș al lui Pumnul, îmi va fi împlinită”. (Ibidem, p. 363)

Dr. Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române,

pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 402


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți