Cultură
15 martie 2021

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi: „Adio, frate Nicolae…”

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi: „Adio, frate Nicolae…”
15 martie 2021

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi: „Adio, frate Nicolae…”

De la Chişinău a venit o veste  tristă, înveşmântată în mantie neagră: aripa sinistră a morţii, de data acesta cu chipul blestematului Covid, a mai stins lumina din privirile visătoare ale unui suflet mare, generos, iubitor de oameni şi de frumos:  ne-a părăsit pentru totdeauna poetul Nicolae DABIJA…

Lider de generaţie ce a dat literaturii noastre naţionale opere de certă valoare artistică, estetică şi etică, Nicolae Dabija s-a afirmat ca poet, eseist, publicist, om politic şi luptător pentru cauza naţiunii noastre, constituind  un exemplu pentru generaţiile mai tinere… Încadrându-se în mişcarea de deşteptare a conştiinţei de neam chiar în anii „perestroicii” gorbacioviste, el s-a  impus ca personalitate marcantă a culturii şi vieţii spirituale alături de Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Ion Hadârcă  şi alţi intelectuali din Moldova, aflându-se  pe parcursul  câtorva decenii  la rând  în fruntea uneia  dintre cele mai combatante publicaţii – săptămânalul „Literatura şi arta”. De altfel, pe paginile acestei reviste au fost abordate  şi câteva dintre cele mai importante probleme legate de viaţa comunităţii românilor din Bucovina – provincie pe care regretatul poet a vizitat-o de mai multe ori, chiar din anii când încă era student la Universitatea de Stat din Chişinău, şi de care s-a îndrăgostit în modul cel mai sincer şi curat…Despre sentimentele lui faţă de Cernăuţi – oraşul tinereţii lui Mihai Eminescu, şi  de alte câteva localităţi din nordul Bucovinei el s-a exprimat în versuri de o frumuseţe tulburătoare care emoţionează cititorii şi astăzi.   

Autor a peste 40 de volume de versuri, eseuri, articole de publicistică, povestiri, romane, critică literară şi traduceri, Nicolae Dabija se numără printre scriitorii cei mai cunoscuţi din Moldova,  România, Bucovina şi alte localităţi din lumea unde  există cititori  ce cunosc limba marelui Eminescu. De o popularitate deosebită se bucură zeci de cărţi ale poetului Nicolae Dabija, dintre care amintim volumele „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”,  „Lacrima care vede”, „101 poeme”, „Aşchii de stele”, „Doruri interzise”, romanul „Tema pentru acasă” ş.a. De altfel, romanul a cunoscut mai multe ediţii, devenind un fel de manual pentru elevii din clasele superioare, care îl invitau pe autor  la diverse manifestări literare.

 Despre reputaţia de care s-a bucurat  în lumea slujitorilor  artelor frumoase  şi în rândul  confraţilor de condei,  precum şi despre harul cu care a fost înzestrat de Bunul Dumnezeu vorbesc şi numeroasele premii literare şi distincţii cu care a fost decorat atât de Republica Moldova  cât şi de alte ţări. Printre distincţiile  cu care a fost onorat în timpul vieţii amintim titlul de Membru de onoare al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, laureat al câtorva zeci de premii literare, printre care amintim Premiul  Academiei Române „Mihai Eminescu”, Marele Premiu „George Bacovia”, Marele Premiu pentru poezie „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin  (Serbia) , Premiul Naţional pentru întreaga activitate literară cu prilejul aniversării a 20-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova,ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer cu care a fost distins de Preşedinţia României, Marele premiu  al Festivalului Internaţional de Poezie de la Trieste (Italia) şi alte zeci de decoraţii şi titluri onorifice.

Prin trecerea  lui Nicolae Dabija în lumea celor drepţi, literatura, cultura şi spiritualitatea românească au pierdut o personalitate  de prim rang care s-a aflat pe baricadele luptei pentru demnitatea noastră naţională, pentru păstrarea valorilor culturale şi a patrimoniului neamului, cu rădăcini adânci în negura mileniilor. Nicolae Dabija s-a numărat printre puţinii şi adevăraţii valorificatori ai zestrei noastre naţionale de care am avut norocul să ne bucurăm, învăţându-ne să iubim limba maternă, istoria, credinţa şi literatura, începând cu primele hrisoave şi primii cronicari care au trudit asupra paginii scrise…De altfel, întreaga lui viaţă constituie un model de slujire neamului şi de apărare a demnităţii umane.

Despărţindu-ne de poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul şi omul politic       ( fost deputat în Parlamentul  Moldovei) Nicolae Dabija, vrem să-i mulţumim  lui  Dumnezeu că ne-a oferit  prilejul şi am avut alături un asemenea om, în diferite momente ale vieţii, bucurându-ne sau vărsând o lacrimă unul pe umărul celuilalt. Astăzi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în împărăţia Sa.

Adio, frate Nicolae, şi drum bun printre stele!

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi   

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 596


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți