Cultură
Redactor: Sergiu Barbuța
08 septembrie 2021

Vasile Bogrea - lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române

Vasile Bogrea - lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române
08 septembrie 2021

Vasile Bogrea - lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române

Pe data de 8 septembrie 2021 se împlinesc 95 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului Vasile Bogrea, lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române, născut în localitatea Târnauca, Ţinutul Herţei.

Vasile Bogrea s-a născut la 26 septembrie 1881, în comuna Târnauca, județul Dorohoi (astăzi în Ucraina). A urmat Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași (1902-1906) și, mai târziu, a audiat cursuri de filologie clasică la Berlin cu cei mai eminenți reprezentanți ai domeniului, unii chiar din toate timpurile (1910-1914); studiile berlineze le-a întrerupt din cauza războiului.

A devenit lingvist și „filolog de excepțională rigoare”, poet și traducător, profesor universitar la Catedra de Limbi Clasice a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (începând din anul 1919, fiind unul dintre profesorii întemeietori ai instituției), membru corespondent (din 1920) al Academiei Române.

Activitatea sa nu s-a rezumat doar la catedră; s-a implicat activ în culturalizarea mediului urban din Transilvania: alături de alții, a înființat Extensiunea universitară. Totodată, alături de Sextil Pușcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) și Societății Etnografice din Cluj (1923), fiind unul dintre cei mai activi membri ai acestor instituții.

A decedat la 8 septembrie 1926 într-un spital din Viena, în urma unei operații nereușite.

Vasile Bogrea a scris aproape 300 de studii şi articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie şi antroponimie. Umanist de o vastă erudiţie, a avut o pregătire temeinică şi o vocaţie certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet şi traducător.

Ca și istoric literar, a abordat istoria mai degrabă din perspectiva literaturilor clasice și a cercetărilor cărților populare, punând accentul și pe studiul folclorului și al literaturi românești vechi. A considerat că știința și învățământul sunt într-o strânsă legătură cu istoria, cultura și existența națională.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 388


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți