Cultură
Redactor: Sergiu Barbuța
29 august 2021

Zi de sărbătoare și hram la Biserica din satul Berestea, regiunea Cernăuți

Zi de sărbătoare și hram la Biserica din satul Berestea, regiunea Cernăuți
29 august 2021

Zi de sărbătoare și hram la Biserica din satul Berestea, regiunea Cernăuți

Sâmbătă, 28 august 2021, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Berestea, regiunea Cernăuți, a avut loc un moment de sărbătoare pentru credincioșii ortodocși cu ocazia hramului bisericii.

Parohia Berestea are două biserici. Una veche, construită la 1735 din lemn care în prezent este nefuncțională și alta nouă, sfințită pe data de 28 august 1996.

Biserica nouă este frumoasă, încăpătoare și bine îngrijită de enoriași. Lucrările de construcție a acestui sfânt lăcaș au demarat la începutului anilor 90 la inițiativa fostului preot paroh Dimitrie Melniciuc (anii de slujire 1989-2012), care a murit în floarea vieții, la vârsta de 48 de ani. Până în prezent, comunitatea a crescut duhovnicește ca un vlăstar în Hristos, păstrând credința ortodoxă strămoșească și rânduiala părintească.

Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a hramului din acest an, prăznuit în contextul împlinirii a 25 de ani de la construcția noului lăcaș, a fost săvârșită de către părintele Gheorghe Buzenco, cel care a și ținut cuvântul de învățătură. Totodată, la altar au slujit și alți confrați preoți, printre care preotul paroh Eugen Bodean, ei fiind însoțiți de către o inimoasă prezență a credincioșilor din localitate și din satele învecinate.

Cântările liturgice au fost pregătite și animate de către membrii corului Parohiei Prisăcăreni, care au participat cu multă dăruire și dragoste creștină la acest eveniment. Cu toții au adus slavă lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii sale Sfinte Maria.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul Ioan Banilean de la Biserica din Prisăcăreni, fostul raion Hliboca, a scos în evidență importanța acestei sărbători, iar parohul Eugen Bodean a adus mulțumiri cuvenite preoților ce au slujit la Sfântul Altar, precum și credincioșilor pentru că s-au implicat în pregătirea sărbătorii și a celebrării liturgice din această zi binecuvântată.

Ziua ce marchează moartea și înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer, cunoscută și sub denumirea populară de Sfânta Maria Mare, este considerată cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului, una dintre cele mai venerate figuri din calendarul ortodox.

Sergiu Barbuța

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Mai multe foto aici

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 648


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți