Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Politici Etnice și Libertatea de Conștiință (DEES) susține că a identificat semne clare de afiliere a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ) la Patriarhia Moscovei, în urma unei expertize de specialitate efectuate recent.
Potrivit concluziilor prezentate, Tomosul emis în anul 1990 „consfințește apartenența UPȚ la Ortodoxia universală prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Totodată, DEES subliniază că autonomia administrativă oferită UPȚ de către Moscova „nu echivalează cu o independență deplină”.
În actualul Statut de organizare și funcționare al UPȚ s-ar regăsi „elemente ce indică apartenența la structura Patriarhiei Moscovei”. De asemenea, statutul Bisericii Ortodoxe Ruse prevede că episcopii ucraineni sunt membri ai Soborului Arhieresc și ai Soborului Local al Bisericii Ortodoxe Ruse (RPȚ).
Aceste constatări sunt relevante în contextul noii legi intrate în vigoare, care permite interzicerea activității organizațiilor religioase afiliate unui stat agresor. Astfel, evaluarea realizată de DEES ar putea constitui temei juridic pentru luarea unei decizii în privința statutului UPȚ în Ucraina.
Pe de altă parte, UPȚ a afirmat în repetate rânduri că, începând cu invazia Federației Ruse din 2022, a întrerupt toate legăturile canonice și administrative cu Biserica Ortodoxă Rusă.
În timp ce Serviciul tratează cu maximă rapiditate și duritate chestiunea afilierii UPȚ la Moscova, același Serviciu blochează fără explicații procesul de înregistrare a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Această dublă măsură alimentează suspiciunile că autoritățile ucrainene aplică standarde selective în funcție de apartenența confesională și etnică, afectând grav încrederea minorității române în angajamentele statului privind protejarea drepturilor fundamentale. Într-un context geopolitic sensibil, tergiversarea voită a înregistrării BOR UA nu doar că discriminează o comunitate istorică loială Ucrainei, dar riscă să fie percepută și ca un obstacol în calea integrării europene a țării, unde respectarea drepturilor minorităților naționale este un criteriu esențial.
Cornel Rusu


