Deputat ucrainean, acuzat că a deturnat peste 2,4 milioane de euro
Ucraina a emis joi un mandat de arestare pe numele unui parlamentar acuzat că a deturnat peste 2,4 milioane de euro de la compania națională de căi ferate „Ukrzaliznâțea”
„Înalta Curte Anticorupție a admis parțial cererea procurorului Biroului Anticorupție și a declarat un membru al Parlamentului ucrainean ca fiind urmărit internațional”, a precizat Biroul Anticorupție într-un comunicat.
Potrivit Biroului Anticorupție, parlamentarul este acuzat că, între 2015 și 2017, a deturnat 93,27 milioane de grivne (aproximativ 2,4 milioane de euro) de la compania națională de căi ferate ucrainene.
„Ancheta a arătat că, între decembrie 2015 și martie 2017, deputatul a organizat achiziționarea de echipamente pentru nevoile Ukrzaliznytsia la prețuri umflate și cu participarea a două companii, dintre care una se afla sub controlul său”, a precizat Biroul Anticorupție într-un comunicat.
În total, opt persoane sunt implicate în acest caz, potrivit aceleiași surse.
Nici tribunalul, nici Biroul Anticorupție nu au dezvăluit numele deputatului, dar, potrivit presei ucrainene, este vorba despre Iaroslav Dubnevici, membru al mai multor partide de-a lungul anilor, inclusiv al fostului președinte Petro Poroșenko la momentul faptelor.
Nu se știe unde se află în prezent Dubnevici.
Urmăriți-ne pe Telegram