Doi funcționari ai Centrului Teritorial de Recrutare și Sprijin din Bucovina au fost reținuți de autorități, fiind suspectați că au primit mită pentru a facilita angajarea unei persoane în serviciul din spatele frontului.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Specializate din Regiunea de Vest, este vorba despre un fost șef de departament al TCK și subalternul acestuia, care ar fi cerut 6.000 de dolari de la un localnic pentru a-l ajuta să evite mobilizarea.
În loc să-i obțină documente care să ateste că nu este supus recrutării, cei doi i-au facilitat încadrarea într-o unitate de suport logistic, angajându-l în funcția de șofer-electrician în cadrul TCK.
După primirea unei părți din suma cerută, cei doi foști funcționari au fost reținuți în baza articolului 208 din Codul de Procedură Penală al Ucrainei. Aceștia au fost deja suspendați din funcție, iar instanța le-a aplicat măsuri preventive.
Ancheta este în curs, autoritățile încercând să identifice întreaga rețea implicată în această schemă de corupție.
Investigațiile sunt desfășurate de Direcția Generală a Poliției Naționale din regiunea Cernăuți, în colaborare cu Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) din regiune, sub coordonarea Procuraturii Specializate în domeniul apărării din Cernăuți.
BucPress



