În perioada 24 februarie – 2 martie, la Ujgorod se va desfășura a doua ediție a festivalului internațional de teatru „Drama prezentului”. Pe scena Teatrului Academic Regional de Muzică și Dramă din Transcarpatia „Frații Șereghii”, șase trupe din Ucraina și una din Europa își vor prezenta spectacolele.
Informația a fost publicată pe site-ul Departamentului de Cultură al Administrației Militare Regionale Transcarpatia.
Festivalul „Drama prezentului” a fost inițiat la Ujgorod în 2024 ca un festival național de dramaturgie actuală. Anul acesta, evenimentul a dobândit statut internațional. Pe scena Teatrului Academic Regional de Muzică și Dramă „Frații Șereghii” vor evolua actori din Ucraina – din Lviv, Sumî, Ivano-Frankivsk, Luhansk, Ujgorod –, precum și din Slovacia.
„Timp de o săptămână, publicul va putea urmări șapte spectacole diferite. Fiecare dintre ele nu este doar o piesă de teatru, ci o reinterpretare artistică a evenimentelor care au loc în prezent în țara noastră”, a declarat Victor Kravciuk, director adjunct al Departamentului de Cultură al Administrației Militare Regionale Transcarpatia.
Un juriu va desemna câștigătorii la categoriile: „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță”, „Cea mai bună soluție muzical-scenică” și „Cea mai bună coregrafie în spectacol”.
În timpul festivalului, în incinta teatrului va fi organizată o expoziție de tehnică militară rusească distrusă, precum și o colecție de volume de dramaturgie actuală oferită de Biblioteca Științifică Universală Regională din Transcarpatia „F. Potușniak”. De asemenea, spectatorii vor putea participa la o colectă de fonduri pentru sprijinirea Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Drama prezentului” completează festivalurile „Sub floarea de sakura” și „Monologuri pe malul Ujului”, organizate anterior pe scena Teatrului Academic Regional de Muzică și Dramă din Transcarpatia.
Elvira Chilaru


