În Transcarpatia se află în derulare un proiect de amploare pentru dezvoltarea energiei regenerabile, ce prevede construcția primului parc eolian din regiune.
Pentru instalarea a două noi turbine de producție ucraineană, cu o capacitate totală de 10,4 MW, Oșadbank a acordat un credit de 10,9 milioane de dolari pe o perioadă de opt ani. O parte din riscuri, în valoare de 4 milioane de dolari, este acoperită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a realizat anterior și o evaluare complexă a proiectului, incluzând aspecte ecologice, juridice și sociale.
Proiectul este implementat în comunitatea Nijni Vorota, unde au fost deja montate 11 din cele 16 turbine prevăzute, cu o putere totală de 80 MW. Lansarea integrală a primei centrale eoliene din Transcarpatia este planificată pentru 2025.
Conform dezvoltatorilor, turbinile vor asigura energie electrică pentru mii de gospodării, iar comunitatea locală va primi 3% din veniturile obținute din producția de energie.
Elvira Chilaru


