Știri Economie
Redactor: Mariana Struț
08 aprilie 2019

Fabrica de brânzeturi din comuna Hliboca (Adâncata), vizitată de o delegație din Austria

Fabrica de brânzeturi din comuna Hliboca (Adâncata), vizitată de o delegație din Austria

O delegație austriacă a întreprins o vizită la Hliboca în scopul valorificării rezultatelor implementării proiectelor de dezvoltare a comunității, pentru care au fost alocate mijloace bănești din fondurile Agenției de dezvoltare Austriece și Programului dezvoltare al ONU, notează Agenția BucPress.

La ședința Consiliului proiectului „Dezvoltare durabilă a teritoriilor regiunilor Cernăuți și Odessa” care a avut loc în satul Mihailovca a raionului Hliboca a partricipat o delegație numeroasă – șeful bisroului de coordonare a Agenției de dezvoltare Austria în Chișinău Oleksander Karner, coordonatorul de program al Agenției, Diana Țelas, manegerul de program Otelia Sârbu ș.a.

Membrii delegației au vizitat fabrica de brânzeturi „Gazde bune”, care a fost deschisă în martie 2018 în cadrul proiectului comunitărții ”Dezvoltarea economică a cooperativelor agroindusrtriale. Crearea unei linii pentru prelucrarea laptelui și producerea diferitor soiuri de brânza și smântână”.

”În 2018 30 de familii din satul Mihailovca au format o cooperativă. Este o structură non-comercială, venitul esențial fiind repartizat între locuitorii satului, care contribuie cu produs brut. La fabrica de brânzeturi este folosit utilaj performant pentru prepararea diferitor soiuri de brânzeturi conform tehnologiei italiene. Laptele este verificat foarte atent”, a specificat șeful Comunității teritoriale unite Hliboca, Grigorii Vanzureak.

Membrii delegației au apreciat rezultatele folosirii mijloacelor bănești alocate de Agenția de dezvoltare din Austria și Programul de dezvoltare ONU și au dat asigurări că vor colabora și pe viitor cu raionul Hliboca.

Mariana STRUȚ pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu 

Distribuie:
Vizualizări: 374

Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com
BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Cernăuți live
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Proiect finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP). Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a MRP.
© 2019 BucPress - Toate drepturile rezervate