Fermierii din Ucraina vor avea acces mai ușor la combustibil și pesticide
Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat o serie de decizii care facilitează accesul producătorilor agricoli, în special, la combustibil, pesticide și produse agrochimice.
Ministrul Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei, Roman Leșcenko a vorbit despre toate acestea.
„Este permisă introducerea de benzină și motorină din clasele de mediu Euro3 și Euro 4. Proceduri vamale simplificate pentru aprovizionarea cu produse petroliere. Acest lucru va atrage resurse suplimentare de combustibil pentru nevoile producătorilor agricoli”, a spus ministrul.
În plus, a fost semnată de președintele Ucrainei o lege de eliminare a accizei la combustibil și de reducere a cotei TVA de la 20% la 7% (№ 7137-d), care de astăzi, 18 martie, intră în vigoare.
Referitor la pesticide și produse agrochimice, potrivit lui Roman Leșcenko, guvernul a simplificat condițiile pentru transportul lor. Au fost extinse și autorizațiile pentru dreptul de muncă aferente transportului, depozitării, utilizării și comerțului cu pesticide și produse agrochimice. Această normă se aplică în perioada legii marțiale din Ucraina și timp de 90 de zile după încetarea sau abolirea ei.
„Se simplifică procesul de obținere a licenței – toate aspectele legate de siguranța transportului și calitatea pesticidelor și îngrășămintelor vor fi respectate la nivelul corespunzător”, a adăugat Roman Leșcenko.
El a mai dat asigurări că guvernul face tot posibilul pentru a oferi fermierilor tot ce au nevoie înainte de începerea campaniei de semănat din 2022.
Spre exemplu, Ministerul Politicii Agrare a lansat o platformă pentru a optimiza această asistență și pentru a acumula datele necesare privind nevoile industriei.
De asemenea, ministrul Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei, Roman Leșcenko, le-a cerut fermierilor să participe la un sondaj, cât mai curând posibil, și să menționeze acolo despre nevoile de a accelera semănatul.
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |