În şcolile din Cernăuţi va fi introdus „meniul Klopotenko”: preţul unei mese va creşte
Începând cu 1 ianuarie, în şcolile din oraşul Cernăuţi va fi implementată reforma privind modul de alimentare a copiilor în şcoli, iniţiată de Evhen Klopotenko.
Despre aceasta a anunţat şefa departamentului învăţământului şi ştiinţei, Irina Tkaciuk.
„În meniul propriu-zis, va fi inclus un meniu de sezon pe o perioadă de 4 săptămâni. Adică bucatele vor fi pregătie din produse alimentare de sezon. În perioada de iarnă, prânzul va costa 29,67 grivne pentru elevii din clasele 1-4; 35,3 grivne pentru elevii din clasele 5-9 şi 36,69 grivne pentru elevii din clasele 10-11. În perioada de primăvară, prânzul elevilor claselor 1-4 va costa 20,16 grivne, elevii claselor 5-9 vor plăti 35,65 grivne, iar cei din clasele 10-11 vor plăti 39,99 grivne”, a spus Irina Tkaciuk. ”
În plus, ea a menţionat că potrivit noii reforme costul unui prânz pentru elevi a crescut faţă de cel prevăzut anterior în valoare de 25 grivne.
De precizat că, prânzul pentru elevii care fac parte din categoriile privilegiate va fi achitat în totalitate de Consiliul local.
Agenţia BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |