Economie
08 aprilie 2021

Regiunea Cernăuți: Comunitatea Kițmani va avea un nou stadion

Regiunea Cernăuți: Comunitatea Kițmani va avea un nou stadion

Conform programului președintelui, vechiul stadion din Kițmani va fi transformat într-un complex modern pentru competiții internaționale.

În cadrul programului prezidențial ”Marea Construcție”, stadionul din Comunitatea teritorială unită Kițmani, regiunea Cernăuți, va fi transformat într-o bază sportivă modernă ce va găzdui competiții internaționale de atletică ușoară. Despre acest lucru se comunică pe pagina de Facebook al Administrației Regionale de Stat Cernăuți.

A fost anunțată o licitație pentru reconstrucția stadionului, care urmează să fie finalizată la sfârșitul lunii aprilie, notează obozrevatel.ua. "Datorită noului stadion, comunitatea teritorială Kițmani va putea oferi Ucrainei și lumii o mulțime de sportivi profesioniști. Dar, pe lângă realizările înalte pe manejul de atletică ușoară, este important pentru noi să promovăm modul sănătos de viață”, a specificat șeful executivului regional, Serhii Osaciuk.

A fost deja anunțată o licitație, proiectul urmând să fie finanțat de Fondul național de dezvoltare regională, de asemenea o parte din fonduri vor fi investite și de comunitatea locală. ”Nu este prima dată când participăm la un concurs de proiecte din intermediul respectivului Fond, dar abea în prezent a fost aprobat proiectul grație autorităților regiunii Cernăuți”, a menționat primarul comunității teritoriale Kițmani, Serhii Burega.

Potrivit șefului adjunct al Biroului Președintelui, coordonatorul ”Marii Construcții”, Kiril Timosenko, în anul în curs în Ucraian vor fi construite, renovate și reconstruite peste 80 de stadioane.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 209


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți