Economie
16 decembrie 2021

Restricții de carantină din cauza pestei porcine în regiunea Cernăuți

Restricții de carantină din cauza pestei porcine în regiunea Cernăuți
16 decembrie 2021

Restricții de carantină din cauza pestei porcine în regiunea Cernăuți

Din cauza răspândirii pestei porcine africane, în regiunea Cernăuți au fost impuse restricții de carantină. Astfel, în 4 localități, porcii vor fi eutanasiați și trimiși la sacrificare.

Într-un comentariu pentru audiovizualul public UA:Bucovina, șeful adjunct al Serviciului de Stat pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumătorilor din regiune, Oleksandr Dovganiuk, a declrata despre faptul că vor fi despăgubiți oamenii cărora le-au fost sacrificați porcii.

În localitățile Oprișeni, Stănești, Privorochia și Tărășeni, vor fi sacrificați porcii, iar carcasele de animale moarte vor fi arse. Aceste sate fac parte din zonă de protecție pe o rază de 5 km distanță de la gospodăria particulară din Oprișeni, unde a fost descoperită pesta porcină africană. Deocamdată, nu a fost stabilit numărul exact de porci ce vor fi sacrificați din cauza peste porcine africane.

Potrivit lui Dovganiuk, în zona de supraveghere sunt incluse și localitățile pe o rază de 10 km. Vor vi verificați porcii și vor fi stabilite puncte de control, pentru a împiedica transportul de animale. Restricțiile de carantină vor dura cel puțin 40 de zile.

Pesta porcină africană nu poate fi vindecată, nu există niciun vaccin sau tratament. Porcii sunt sacrificați și arși la câțiva kilometri de focarul infecției pentru a preveni răspândirea virusului, a completat Dovganiuk.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1368


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți