Economie
Redactor: Marin Gherman
21 decembrie 2020

Transcarpatia: Va fi restabilită conexiunea feroviară europeană între orașele Ciop și Ujgorod

Transcarpatia: Va fi restabilită conexiunea  feroviară europeană între orașele Ciop și Ujgorod
21 decembrie 2020

Transcarpatia: Va fi restabilită conexiunea feroviară europeană între orașele Ciop și Ujgorod

Bugetul de stat pentru 2021 include o finanțare pentru proiectarea și începerea lucrărilor la restaurare a ecartamentului european  cu lățimea de 1435 mm de la stația Ciop la Ujgorod, notează Agenția BucPress.

În 2021 este planificată elaborarea  documentației proiectului și începerea restaurării căii demontate anterior de la Ciop la Ujgorod. Implementarea acestui proiect va permite crearea unui hub de transport în centrul regional al regiunii Transcarpatia, Ujgorod, pentru transferul  pasagerilor de pe  trenurile de călători din diferite colțuri  ale Ucrainei, care circulă pe ecartament „lat” (1520 mm), pe  trenurile de cale europeană (1435 mm) - în Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, România, Austria și alte țări europene.

Conexiunile feroviare rapide între orașele UE sunt standarde. Călătoriile sunt ușor de planificat, organizat, datorită infrastructurii integrale stabilite cu serviciul corespunzător. De exemplu, o călătorie cu trenul între Budapesta și Viena durează până la 3 ore.

„Sarcina principală a hub-ului de transport din Ujgorod  este de a crea oportunități de a călători între Ucraina și țările UE rapid, sigur și confortabil. A sosit timpul pentru schimbări pozitive și pentru pasagerii din Ucraina. Datorită acestui proiect de restaurare a căii ferate la nivel european, vom putea merge la băile din Budapesta, la opera în Viena sau alte orașe europene, precum acum la Lviv sau Odesa. Și poate chiar mai rapid - să zicem, călătoria de la Ujgorod  la Budapesta va dura până la 4 ore. În același timp, va deschide Ucraina fluxului de turiști din Europa", a declarat ministrul adjunct al finanțelor, Oleksandr Kava.

Este important de menționat, că pentru confortul pasagerilor și pentru economisirea timpului,  la stația din Ujgorod  este planificat să fie dotat   un punct de control vamal și de trecere a frontierei, după care să nu se oprească trenurile la frontiera de stat.

„O astfel de inițiativă este  în conformitate cu strategia UE de transport recent adoptată, care identifică calea ferată drept un mod de transport prioritar, pentru dezvoltarea căruia statele membre ale UE vor direcționa investițiile publice. Traficul de pasageri prin acest mod de transport ar trebui să se dubleze în următorii 10 ani", a spus Alexander Kava.

Vă reamintim că  pentru prima dată de la independența Ucrainei, bugetul de stat pentru 2021 prevede fonduri în valoare de 3,9 miliarde grivne  pentru achiziționarea a 100 de vagoane noi și dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru îmbunătățirea serviciilor prestate  călătorilor.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 1012


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți