Persoanele reținute și condamnate la diferiți termeni de detenție , inclusiv un ucrainean, – organizatorii celei mai mari fabrici subterane din estul Slovaciei, afirmă acum că sunt nevinovați.
O fabrică ilegală de țigări a fost depistată în mai 2019 în satul Haniska, regiunea Košice. În același timp, ofițerii serviciului penal al Administrației Financiare din Slovacia au reținut 12 ucraineni. Și apoi încă 4.
Ancheta a demonstrat că fabrica funcționează începând cu iulie 2018. Produsele de tutungerie erau fabricate și ambalate aici sub mărcile L&M, Marlboro și Richmond. Linia de producție putea produce și ambala până la un milion de țigări într-un schimb de 12 ore.
La început, deținuții și-au recunoscut vina, dar două luni mai târziu au declarat că sunt nevinovați. Dosarul a fost adus din nou în fața tribunalului regional din Košice.
Este vorba în primul rând despre organizatorii businessului ilegal. Procesul era gestionat de un ucrainean, Volodymyr O., care avea permis de ședere în Slovacia, iar complicii săi – slovacii Pavol S. și Robert B. Un alt ucrainean, Petro R., care locuia în Bardeiv, ajuta la transportul mărfurilor.
La fabricare țigărilor au fost aduși cetățenii Ucrainei din orașul Pryluky, care aveau experiență de muncă relevantă, ei au fost recrutați pentru a lucra la fabrica ilegală. Ei câștigau aproximativ 2.000 de euro pe lună.
Un număr de 12 persoane au fost implicați în acest dosar și aduși la răspundere. Acum, organizatorii afacerii ilegale, care sunt acuzați de evaziune fiscală și alte daune aduse statului slovac în valoare de 3,8 milioane de euro, se consideră nevinovați și cer reluarea procesului judiciar.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
![]() |
![]() |
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP. |