Feriga înflorește la Ujgorod

Festivalul „Floarea de ferigă” aduce tradiții, muzică și solidaritate în inima Transcarpatiei

Ujgorodul va găzdui în premieră, pe 26 și 27 iulie, festivalul etno-cultural „Floarea de ferigă” – un eveniment care îmbină spiritul tradiției cu solidaritatea față de militarii ucraineni. Festivalul se va desfășura în incinta Muzeului de arhitectură populară și trai din Transcarpatia.

Organizatorii promit o atmosferă autentică: dansuri populare, muzică live, obiceiuri străvechi și ateliere meșteșugărești pentru toate vârstele. Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți precum Stepan Higa, „Rock-H”, „Anția” și „ȘciukaRîba”.

Unul dintre punctele de atracție ale festivalului va fi crearea celui mai mare panou brodat cu motive tradiționale transcarpatice, realizat de artista locală Adriana Daniliuk, cunoscută sub numele de scenă „ETNA”.

Evenimentul are și o componentă caritabilă: 10% din prețul fiecărui bilet va fi donat în sprijinul Forțelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, va avea loc o licitație cu obiecte oferite de artiști și meșteșugari, iar fondurile strânse vor fi direcționate tot către sprijinirea armatei. Participanții vor putea contribui și la fondul „Întoarce-te viu”.

Intrarea este gratuită pentru militari.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina