Funcționară de la Fisc prinsă în flagrant pentru luare de mită

O angajată a administrației fiscale din regiunea Cernăuți a fost reținută în flagrant de către autorități, fiind acuzată că a cerut mită de la un antreprenor pentru a interveni în favoarea firmei acestuia. Incidentul a avut loc în cadrul unei anchete desfășurate de poliție, iar funcționara riscă până la 10 ani de închisoare, precum și confiscarea bunurilor.
Potrivit comunicatului emis de Poliția Națională din regiunea Cernăuți, totul a început în noiembrie anul trecut, când o firmă privată a fost inclusă de Direcția Generală Regională a Serviciului Fiscal (DPS) în categoria contribuabililor „cu risc” și i-au fost blocate facturile fiscale, ceea ce a afectat serios activitatea comercială. Directorul companiei, aflat în prezent în serviciul militar, a rugat un cunoscut să afle cauza blocajului.
În urma unui apel către o inspectoare principală de stat, în vârstă de 33 de ani, funcționara ar fi solicitat mită în valută – 1.500 de dolari și 1.500 de euro – pentru a „rezolva problema” și a scoate firma de pe lista cu risc. Pe 3 aprilie, în Cernăuți, autoritățile au reținut-o în flagrant chiar în momentul în care primea a doua tranșă a mitei.
Femeia a fost arestată conform articolului 208 din Codul de Procedură Penală al Ucrainei și a fost plasată în arest preventiv. Ulterior, a fost pusă sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită de către un funcționar public, conform articolului 368, alin. 3 din Codul Penal al Ucrainei.
Judecătorii au dispus, ca măsură preventivă, arestul la domiciliu pe termen nelimitat. Ancheta este în desfășurare.
Urmăriți-ne pe Telegram