În regiunea Cernăuți, un deputat local ”a ascuns” proprietăți de milioane de grivne în declarația de avere

Un consilier local dintr-o comună a regiunii Cernăuți este cercetat penal după ce a omis să declare bunuri imobile și venituri de milioane de grivne. Activitatea ilegală a fost documentată de polițiștii din cadrul Inspectoratului Raional Cernăuți, pe baza materialelor furnizate de Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, sub coordonarea procurorilor din Procuratura Regională Cernăuți.

Potrivit informațiilor transmise de Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, anchetatorii au stabilit că bărbatul, originar din Cernăuți și deputat al unui consiliu local din regiune, a introdus în mod intenționat date false în declarația electronică anuală de avere.

În document, oficialul nu a menționat că deține în proprietate un teren și un apartament. De asemenea, nu a inclus veniturile obținute dintr-o moștenire, constând într-o altă parcelă de teren și o casă de locuit. În total, consilierul a ascuns bunuri și venituri în valoare de peste 4,4 milioane de grivne.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Raional Cernăuți i-au adus la cunoștință inculpatului suspiciunea oficială de comitere a infracțiunii.

Conform legislației, fapta se pedepsește cu până la doi ani de privare de libertate, precum și cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de până la trei ani. Cercetările continuă.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina