În Transcarpatia crește numărul cazurilor de escrocherie – Opendatabot

În primele opt luni ale anului 2025, în Transcarpatia au fost deschise 1.458 de dosare privind escrocherii, de trei ori mai multe decât în 2021.

La nivel național, în Ucraina au fost înregistrate anul acesta peste 35000 de cazuri penale pentru articolul 190 din Codul Penal ucrainean – „Escrocherie”. Aceasta reprezintă o scădere de o jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă este de 1,8 ori mai mult decât în 2021, arată analiza Opendatabot din 15 septembrie.

Potrivit experților, în medie, în țară se deschid aproximativ 4500 de dosare noi lunar.

Cele mai multe sesizări privind escrocheriile au fost înregistrate în acest an în Kiev – 4882 de cazuri, urmat de regiunea Dnipropetrovsk (3511) și cea Harkov (2671). Cele mai puține dosare, exceptând teritoriile temporar ocupate și zonele de război, s-au înregistrat în regiunea Ivano-Frankivsk – aproximativ 700.

Deși, la nivel național, numărul cazurilor de escrocherie a scăzut cu o treime față de anul precedent, în unele regiuni declinul a fost nesemnificativ: de exemplu, în Hmelnițki a scăzut doar cu 1%. În schimb, în regiunile Dnipropetrovsk și Cernăuți sesizările au scăzut cu peste 40%.

Comparativ cu 2021, însă, în regiunea Jîtomîr cazurile de escrocherie s-au înmulțit de patru ori, iar în Transcarpatia – de trei ori.

Agenția BucPress Cernăuți                

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina