ISW – Aproape 2.000 de ținte din Rusia, în raza de acțiune a rachetelor Tomahawk

Vladimir Putin încearcă insistent să descurajeze Statele Unite să furnizeze Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk, arme capabile să lovească ținte militare aflate pe teritoriul Federației Ruse la o distanță cuprinsă între 1.600 și aproape 2.000 de kilometri, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citat de Fakty.com.ua.

Într-un recent interviu, Putin a declarat că un astfel de pas din partea Washingtonului ar „distruge tendința pozitivă” care s-ar fi conturat, în opinia sa, în relațiile americano-ruse.

Potrivit analiștilor ISW, liderul de la Kremlin caută să favorizeze o apropiere între Statele Unite și Rusia, încercând să exercite presiuni asupra administrației Donald Trump pentru ca aceasta să participe la negocieri privind controlul armamentului – un cadru care ar permite Moscovei să obțină concesii în privința Ucrainei.

„Putin încearcă să convingă administrația Trump să renunțe la ideea furnizării rachetelor Tomahawk Ucrainei, susținând că acest lucru ar duce doar la o nouă etapă de escaladare, fără a schimba semnificativ situația de pe front”, notează ISW.

Aceeași tactică a fost folosită și în trecut, când Washingtonul analiza posibilitatea de a trimite Kievului rachete ATACMS, avioane F-16 sau tancuri Abrams. „Putin testează mereu diverse abordări – de la amenințări privind deteriorarea relațiilor bilaterale până la minimalizarea eficienței armamentului – pentru a bloca sprijinul militar american”, precizează experții.

Kremlinul urmărește să mențină siguranța adâncimii strategice a teritoriului rus, în timp ce armata ucraineană a început deja să lovească ținte din interiorul Rusiei cu ajutorul dronelor sale de mare autonomie. Totuși, sarcina utilă a acestor aparate este limitată și nu permite distrugerea obiectivelor militare complexe, cum ar fi fabricile de drone Shahed din Tatarstan sau baza aeriană Engels-2 din regiunea Saratov, de unde decolează bombardierele strategice rusești.

Potrivit estimărilor ISW, rachetele americane Tomahawk, cu o rază de acțiune de 2.500 de kilometri, ar putea atinge cel puțin 1.945 de obiective militare rusești. Chiar și în varianta cu o rază mai mică, de 1.600 de kilometri, s-ar afla în bătaia lor cel puțin 1.655 de ținte.

„Lovituri precise cu rachete Tomahawk asupra acestor obiective ar putea slăbi considerabil capacitatea de luptă a Rusiei”, subliniază Institutul pentru Studiul Războiului.

sursă foto: tsn.ua

Leonid Parpaut

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina