ISW – ”Rusia a folosit aproape toate armele de înaltă precizie”
Rusia a folosit aproape toate armele de înaltă precizie. Moscova a pierdut aproape toate rachetele de înaltă precizie, precum și „Iskander”. Kremlinul are și pierderi colosale în aviație. Informațiile corespunzătoare au fost raportate de Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW). Rusia a pierdut deja până la 300 de avioane militare în războiul din Ucraina.
Trupele ruse și-au epuizat în mod semnificativ arsenalul de sisteme de arme de precizie și au suferit pierderi semnificative a aviației militare. Prin urmare, va fi complicat pentru trupele ruse de ocupație să-și mențină ritmul actual al atacurilor împotriva infrastructurii critice ucrainene, se arată într-un raport al experților ISW, citat de canal24.
De asemenea, Institutul American pentru Studierea Războiului îl citează pe comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei Valerii Zalujnîi, care a afirmat că Rusia a pierdut de două ori mai multe avioane în Ucraina decât în războiul sovieto-afgan. Potrivit datelor sale, în Ucraina au fost doborâte 278 de avioane ruse, în războiul din Afganistan – 119 avioane militare.
Este puțin probabil ca Rusia să-și compenseze aceste pierderi în următoarele câteva luni, deoarece depășesc semnificativ capacitățile de producere de aeronave de luptă rusești.
De asemenea, Institutul american pentru studierea Războiului a reamintit cuvintele reprezentantului Direcției Principale de Informații din Ucraina, Vadim Skibițki: ”Rusia a folosit deja peste 80% din rachetele sale moderne, provocând distrugeri masive ale infrastructurii critice ucrainene. Inamicului i-au mai rămas doar 120 de rachete Iskander. Potrivit ofițerilor noștri de informații, Moscova a ajuns la un acord cu Iranul privind achiziționarea sistemelor de rachete balistice Fateh-110 și Zolfaghar, ceea ce confirmă faptul că stocul de arme de înaltă precizie al Kremlinului aproape s-a epuizat”.
Urmăriți-ne pe Telegram