Proiect de sprijin pentru jurnaliștii români din Maramureșul din dreapta Tisei
De mai mulți ani un grup de jurnaliști români din regiunea Transcarpatia (Maramureșul din dreapta Tisei) păstrează limba marelui Mihai Eminescu în spațiul informațional al Ucrainei. Prin intermediul posturilor publice locale de radio și televiziune, astăzi Suspline Ujgorod, acești cronicari ai timpului au informat comunitatea românească din care fac parte despre cele mai importante evenimente culturale, social-politice și economice. Ei au fost tot timpul alături de comunitate, participând la evenimentele culturale ale românilor din actuala comună Slatina (cea mai mare comună românească din Ucraina) și nu numai.
Cronicarii românilor din regiunea Transcarpatia
În 2018 la Ujgorod a fost înființată o filială a Centrului Media BucPress cu scopul a consolida eforturile jurnaliștilor români, de a colabora și a se sprijini reciproc. La 1 iunie 2022 pe pagina Agenției BucPress din Cernăuți apare rubrica „Transcarpatia”, la care sunt publicate știri în limba română, trimise redacției de neobosita publicistă și traducătoare Elvira Chilaru – unicul jurnalist emerit al Ucrainei de etnie română.
Pe site mai apar reportaje, interviuri și emisiuni culturale realizate, de talentata jurnalistă Georgeta Marina, care se străduie din răsputeri să mențină și să dezvolte secția românească din cadrul Departamentului „Centrul de coordonare al emisiunilor minorităților naționale” din regiunea Transcarpatia.
Încă un erou al acestei frumoase povești este Angelica Dan, cunoscută după vocea-i blândă și profundă de pe undele posturilor locale de radio, ale căror emisiuni sunt preluate și de Radio Cernăuți.
Un proiect mic de dotare tehnică ca un prim pas spre proiecte mari de viitor
În toamna anului curent, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a avut loc o dotare tehnică a acestei echipe de oameni frumoși și harnici în cadrul unui proiect multidimensional, care prevede susținerea presei de limba română din Maramureșul din dreapta Tisei (regiunea Transcarpatia), dar și din Ucraina.
Filiala Centrului Media BucPress din Transcarpatia a primit echipamente tehnice (laptopuri, cameră video, accesorii etc.), necesare pentru oferirea serviciilor de informare operativă și de înaltă calitate.
Jurnaliștii români aduc mulțumiri Centrului Media BucPress și DRP pentru acest proiect, sublinind că vor continua să informeze zilnic cei peste 40 de mii de români din regiunea Transcarpatia.
Merită menționat faptul că Centrul Media BucPress își dorește să sprijine în continuare eforturile jurnaliștilor români din Ucraina de a informa în limba maternă și de a reflecta viața culturală, socială, spirituală și politică a comunității românești. BucPress intenționează să atragă finanțări private sau sponsorizări pentru a asigura sustenabilitatea activităților și a rezultatelor proiectului în regiunea Transcarpatia.
Urmăriți-ne pe Telegram