În gestiunea Consiliului Local Ujgorod se află 10 cimitire, dintre care funcționează două — în microcartierul Domaninți și în satul Barvinok. La cimitirul central „Calvaria” sunt înmormântați militari și personalități marcante, iar în celelalte se fac doar înhumări suplimentare.
Declarațiile au fost făcute pentru Suspilne de Anatolii Suholov, directorul combinatului întreprinderilor comunale din Ujgorod, care administrează cimitirele orașului.
Potrivit acestuia, locurile de la cimitirul din Barvinok sunt aproape epuizate, astfel că înhumările se fac între rândurile de morminte.
O localnică din satul Nevițke, venită să îngrijească mormintele rudelor, a menționat că serviciile comunale întrețin teritoriul și evacuează periodic deșeurile, însă spațiul disponibil este foarte limitat.
Directorul a precizat că suprafața cimitirului este de aproximativ 17–17,5 hectare și nu poate fi extinsă. În aceste condiții, administrația recurge la înhumări suplimentare, iar deșeurile sunt colectate de două-trei ori pe săptămână, în funcție de necesitate.
Conform estimărilor, locurile pentru înmormântări vor ajunge pentru circa 2–3 luni. Autoritățile au purtat discuții privind alocarea unui teren de 10–15 hectare, care ar asigura necesarul de locuri pentru următorii 20–30 de ani.
De asemenea, a avut loc o întâlnire cu președintele comunității teritoriale Onokivți, însă procedura este de durată, deoarece presupune schimbarea destinației unor terenuri și alte clarificări administrative.
„Contactat pentru un punct de vedere, Consiliul sătesc Onokivți a precizat, prin serviciul informativ, că va transmite cererea conducerii comunității.”. Până la momentul publicării materialului, un răspuns oficial nu a fost oferit. Suspîlne a anunțat că este gata să publice poziția șefului comunității imediat ce aceasta va fi comunicată.
BucPress


