Medicii din Transcarpatia au participat la Campionatul Ucrainei de asistență medicală de urgență

Echipa transcarpatică a participat la cea de-a XI-a ediție a Campionatului Ucrainei de asistență medicală de urgență „Raliul Medical din Carpați – 2025”, desfășurat pe 22–23 mai în regiunea Ivano-Frankivsk. Timp de două zile, echipele concurente au avut de îndeplinit misiuni practice în șapte locații diferite.

Potrivit Galinei Țîmbaliuk, președinta juriului competiției, evenimentul a avut loc în orașul Iaremcea, unde au fost pregătite scenarii care reflectă situații reale întâlnite în condiții de lege marțială: traume multiple, leziuni provocate de explozii și acordarea primului ajutor în cazuri de urgență.

„Am adunat aceste cazuri concrete pe parcursul unui an. Sunt situații reale din practica zilnică a medicilor de urgență, pe care vrem să le analizăm și să înțelegem cum putem reacționa mai eficient. Doar pentru a doua oară în istoria competiției am folosit manechine de înaltă tehnologie, în valoare de 6–7 milioane de grivne fiecare. Aceste simulatoare redau fidel funcțiile vitale — respirația, pulsul, tensiunea arterială sau zgomotele pulmonare”, a explicat Țîmbaliuk.

Răspunzând provocărilor, medicii din Ujgorod au demonstrat abilități solide. Răzvan Lemak, medic în cadrul stației de urgență din Ujgorod, a povestit că una dintre cele mai dificile misiuni a fost evacuarea unui rănit cu hemoragie masivă, care a necesitat stabilizarea rapidă a stării acestuia și transportarea în siguranță.

Mihailo Boisac, coordonatorul echipei transcarpatice, a subliniat că nivelul de dificultate crește de la an la an: „Organizatorii vin de fiecare dată cu idei tot mai creative. Niciodată nu suntem complet pregătiți, dar tocmai asta e esența — învățăm continuu.”

Potrivit lui Lemak, echipa s-a antrenat aproximativ două luni înainte de competiție: „Oricât ne-am antrena, viața reală aduce situații neașteptate. Aceste exerciții ne arată că teoria nu acoperă întotdeauna complexitatea intervențiilor din teren.”

În total, 28 de echipe au participat la competiție, inclusiv una din Lituania și una din Polonia. „Campionatul reflectă provocările actuale cu care se confruntă Ucraina. Anul acesta, un accent deosebit a fost pus pe intervențiile în cazuri de urgențe colective, care au fost aproape 500 anul trecut”, a declarat Vitalii Kriliuk, coorganizator al evenimentului și director al Centrului Științifico-Practic Ucrainean de Asistență Medicală de Urgență și Medicină a Dezastrelor.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina