Impresionant de actual reapare astăzi, la 130 de ani de la trecerea în eternitate, preotul și scriitorul Bucovinei, Iraclie Porumbescu. Și nu doar pentru că este tatăl compozitorului care ne-a lăsat în nemurirea neamului „Balada” și „Crai nou”. Persecutat pentru sufletul românesc și credința ortodoxă, nenumărate îi sunt virtuțile pentru care Iraclie Porumbescu este pomenit din neam în neam. S-a născut, a trăit și a slujit neamului său în Bucovina de sub ocupația habsburgică, acea ocupație care i-a băgat fiul cu zile în mormânt. A fost un bărbat frumos, înalt ca bradul, talentat la potrivirea cuvintelor și sfătos ca Ion Creangă, „scriitor născut, nu făcut”, după cum am auzit odată de la strănepoata sa, Nina Cionca. Din cărțile dăruite de această legendară doamnă (decedată în ianuarie 2019, la vârsta venerabilă de 94 de ani), iar mai târziu și din cele două volume ale lui Leca Morariu, editate de Fundația inimoasei Maria Olar din Suceava, mi-am conturat chipul unui înaintaș reprezentativ pentru neamul românesc din Bucovina, cercetările mai aprofundate fiindu-mi provocate de inițiativa gospodarului Vasile Botă din Boian de a-i înălța un bust în curtea bisericii. De la 2 iunie 2019, când i-a fost dezvelit bustul sculptat de tânărul Cristi Botă, preotul veghează veșnicia românească a Boianului, așa cum a apărat la altarul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (anii 1857–1859) credința ortodoxă.
Emblematic este destinul său bucovinean. Născut la străvechea vatră românească Sucevița, Iraclie n-a avut școală românească în satul natal. Tatăl său, pălimar, în lipsa școlilor românești, l-a dat să învețe a citi și a scrie la Mănăstirea Sucevița, apoi a urmat studiile la Gimnaziul din Lemberg și Obergymnasium din Cernăuți, unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. Chemat să slujească Domnului, a urmat Institutul Teologic din Cernăuți. Scriitor talentat, preot care se împotrivea superiorilor antiromâni, Iraclie Porumbescu a fost întocmai cum l-au îndemnat prietenii săi, frații Hurmuzachi, și cum el însuși și-a dorit să fie: a trăit ca un apostol neadormit, ca un voinic care nu se lasă învins în luptă, a aprins inimi, a mișcat suflete.
Edificator este următorul exemplu: în 1861, la insistențele lui Alecu Hurmuzachi, a candidat la alegerile de deputați pentru Dieta Bucovinei. Dar n-a fost să fie cum își doreau acești compatrioți. În tot acest răstimp, părintele Iraclie combătea cu asprime străinismul din biserica Bucovinei și, îndeosebi, pornirile ostile românilor din partea episcopului Eugenie Hacman, care l-a surghiunit la Șipot, „ca să i se răcorească creierii”. Într-un apel scris mai târziu, preotul român se adresa conaționalilor: „Are străinul inima voastră ca să-l doară necazurile voastre?… Are el acele trebuințe pe care le aveți voi? El vă vorbește frumos și dulce, făgăduiește ce știe că vă place… Că și cel ce vrea să prindă pasărea, de n-ar şuiera ca dânsa, n-o mai prinde! Alegeți un bărbat de legea și de nația voastră”. Ca preot, dar mai ales ca exponent de frunte al neamului său, care suferea pentru starea jalnică a conștiinței naționale, el nu putea să tacă, pleda pentru un deputat care „să fie cinstit și cu credință”. Spunea că „suntem în țara urșilor, în care poporul joacă după cum i se cântă”. „Noi, românii ai româneștii Bucovine, populația istorică a țării, ne cunoaștem azi după bărbile preoților și colacii ce-i duce poporul la biserică… De vină sunt intelectualii cei neglijenți și perfizi, care nu-și fac datoria de a lumina poporul și de a-l orienta pururea cu vreme”, astfel îi incrimina pe cei care tolerau starea de veșnică supunere: „Pe Hacman noi l-am tolerat și încurajat prin lașitatea și supunerea noastră oarbă”.
Putea oare să fie bine văzut pentru asemenea idei?
