Ministrul german de Externe pledează pentru încheierea războiului din Ucraina: „A venit timpul dialogului, după acordul din Gaza”

Aflat în vizită la București, ministrul german de Externe, Johann David Wadephul, a declarat că încheierea războiului din Ucraina trebuie să devină prioritatea principală a diplomației internaționale, după succesul obținerii unui acord de încetare a focului în Fâșia Gaza.

„Hotărârea noastră de a rămâne de partea Ucrainei este neclintită. Totuși, pentru politica externă germană, o soluție pașnică și încheierea războiului reprezintă prioritatea numărul unu”, a declarat Wadephul, într-o conferință de presă comună cu ministrul român de Externe, Oana Țoiu, la sediul MAE din București, arată Agerpres.

Oficialul german a reamintit inițiativa președintelui SUA de a invita Rusia la dialog, respinsă până acum de Vladimir Putin. „Cred că, după ce s-a ajuns la un acord în Fâșia Gaza, este momentul potrivit ca această ofertă să primească un răspuns”, a subliniat Wadephul.

Șeful diplomației de la Berlin a transmis că, dacă nu se va ajunge la o înțelegere, Germania va continua să susțină Ucraina prin sprijin financiar și militar, subliniind că „nu va exista o epuizare a solidarității europene”.

„Salut vizita președintelui Zelenski la Washington și sper într-o nouă inițiativă comună cu președintele Trump pentru a opri războiul. Dacă Putin nu va profita de această oportunitate, să fie clar că vom rămâne fermi alături de Ucraina”, a adăugat el.

Referindu-se la situația din Orientul Mijlociu, ministrul german a afirmat că este nevoie de un cadru juridic pentru trupe de protecție în Gaza și de o dezarmare completă a Hamas.

„Avem nevoie de o rezoluție comună la nivel internațional. Discuțiile cu China au fost constructive, iar componenta de securitate este esențială. Hamas nu va renunța voluntar la putere, de aceea trebuie să existe presiune suplimentară. Totuși, sunt optimist că acest proces va avea succes”, a concluzionat Wadephul.

Marin Gherman

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina