„Nu sunt singur: împreună către victorie” – un proiect de sprijin al adulților și copiilor strămutați forțat din zona războiului în regiunea Cernăuți

În august anul curent la Cernăuți a fost lansat proiectul „Nu sunt singur: acordarea sprijinului psihosocial, informațional, cultural și educațional adulților și copiilor care au suferit de pe urma agresiunii militare ruse”.
Acest proiect este un pas făcut de societatea civilă a Ucrainei pe drumul spre victorie, unind pe toți cei care au suferit de pe urma agresiunii ruse, în primul rând, persoanele strămutate intern. Proiectul cuprinde următoarele domenii de activitate: asistență psihosocială, cicluri de activități informaționale, educaționale și de integrare culturală, precum și activități pentru copii și părinți cu copii. Durata proiectului este de șase luni. Geografia proiectului este Cernăuți, comunele Mamaivți (Mămăiești) și Hotin. Acest proiect este implementat de Fundația de Caritate „Resurse și Inițiative Sociale” cu sprijinul Fundației Internaționale „Renașterea”.
Ca parte a direcției psihologice, au fost organizate focus grupuri la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie pentru a clarifica nevoile persoanelor strămutate intern. În octombrie-noiembrie a avut loc un maraton psihologic, participanții căruia au putut nu numai să-și exprime propriile probleme și nevoi, ci și să lucreze cu ei înșiși, să-și perfecționeze atitudinile lor de viață, să depășească frica și rezistența la schimbările pozitive. Psihologul de proiect Oksana Myhaylenko, de asemenea persoană strămutată, a desfășurat consultări individuale și de grup.
Direcția culturală și educațională include diverse măsuri care vizează realizarea și consolidarea a înțelegerii reciproce între oaspeții forțați ai regiunii noastre și locuitorii tradiționali. Acestea sunt prezentări de cărți și filme, întâlniri cu oameni celebri din regiunea noastră – scriitori, poeți etc., și discuții comune pe subiecte culturale și artistice actuale, precum și diverse cursuri.
Evenimente informative și educaționale – traininguri, prelegeri, seminarii, la care dobândim în comun cunoștințe și/sau ne perfecționăm competențele în domeniul juridic, în domeniul finanțelor, lingvistic, soft skills. Atât persoanele strămutate intern, cât și rezidenții comunității au participat la aceste evenimente culturale, educaționale și informaționale. În acest fel, ne atingem obiectivul – oferirea de asistență, pe de o parte, și integrarea strămutaților în viața comunității, pe de altă parte.
Activitățile pentru copii și părinți cu copii includ excursii, cursuri, ateliere de creație, jocuri etc. Această direcție este extrem de populară și relevantă. În ciuda tuturor provocărilor de astăzi, copiii au nevoie de copilărie. Iar copilăria ar trebui să fie colorată cu diferite culori, nu doar în negru. Formatorii de proiect I. Hlipovska, M. Mazur, K. Filyak îi ajută pe copiii noștri să simtă bucuria copilăriei, iar pe adulți – un sentiment de armonie și securitate.
În ajunul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, în cadrul proiectului au avut loc o serie de activități pentru copii și adulți, unde toți participanții au simțit spiritul special al Crăciunului, s-au familiarizat cu tradițiile sărbătoririi acestei cele mai strălucitoare sărbători în Bucovina, au jucat jocuri educative și au gustat delicatese de Crăciun. Și cel mai plăcut lucru este că ochii copiilor care au venit la noi din Harkov și Herson, Mariupol și Luhansk, alte orașe distruse de trupele ruse, au strălucit, iar zâmbete vesele le-au apărut pe chip.
Urmăriți-ne pe Telegram