Opinie
26 iunie 2020

Al Doilea Război Mondial pe Continentul European prin prisma realităților și resentimentelor

Al Doilea Război Mondial pe Continentul European prin prisma realităților și resentimentelor

Conferința noastră are loc în luna iunie, când sunt marcate multe date referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial cu un anumit nivel de amărăciune… Încă din perioada sovietică se comemorează evenimentul tragic din 22 iunie 1941, când Germania a atacat Uniunea Sovietică, evenimentul de la care a început cea mai sângeroasă etapă al celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, războiul dintre Germania și URSS este o parte integrantă a celui de-al Doilea Război Mondial, care de la momentul începutul lui, prin atacul asupra Poloniei de la 1 septembrie 1939, nu s-a oprit nici pentru o singură zi.

Este extrem de important pentru noi să vorbim despre cel de-al Doilea Război Mondial, spre deosebire de Federația Rusă, a cărei istoriografie continuă să vorbească despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, ca despre un război separat, adică încercând să separe Marele Război pentru Apărarea Patriei de cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru că este foarte neplăcut de sesizat pentru ei o natură diferită a războiului din partea URSS până la data de 22 iunie 1941 și după data de 22 iunie 1941 (cu alte cuvinte, le este rușine să recunoacă că la începutul celui de-al Doilea Război Mondial URSS era un agresor împotriva mai multor țări, respectiv Polonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia, România).

Referitor la luna iunie. La jumătatea lunii iunie, trupele Armatei Roșii au intrat pe teritoriul statelor baltice, iar pe 22 iunie toate cele trei state baltice, deja în calitate de republici ale URSS, (deși au fost încorporate oficial în august 1940) au luat decizia cu privire la naționalizarea pământului.

Sunt din regiunea Cernăuți, din Ucraina, un teritoriu care numai în prima jumătate a secolului XX ”și-a schimbat”, complet sau în anumite segmente, apartenența statală de aproximativ cinci ori. Acesta este motivul pentru care Volodymyr Fisanov, un istoric modern ucrainean, a apreciat Bucovina, partea nordică a cărei constituie cea mai mare parte a regiunii, ca un „punct geopolitic rătăcitor”. Regiunea Cernăuți a fost afectată de cel de-al Doilea Război Mondial nu la 22 iunie 1941, ci mult mai devreme, la 28 iunie 1940, ca urmare a acțiunilor militare ale Frontului de Sud, condus de generalul Jukov, contra României.

În interpretarea istoriei de către diferite țări (în special de acest lucru suferă istoria didactică), de regulă, se folosesc termeni cu culoratură națională, cum ar fi: „pământurile ucrainene”, „pământurile poloneze”, „pământurile românești” sau chiar mai mult – „pământurile primordiale rusești” (și în acest caz nu se clarifică cadrul cronologic inferior al acestor „pământuri primordiale”, adică de când începe primordialul?)

Din păcate, și în istoriografia ucraineană (vorbesc despre aceasta în primul rând, pentru că, în calitate de cetățean al Ucrainei, consider că este necesar să încep orice critică cu noi înșine), întâlnim deseori afirmația că Armata Roșie a eliberat pământurile Vest-Ucrainene și Vest-Belaruse, a eliberat Basarabia și a reunificat Bucovinei de Nord cu URSS. Însă, dacă încercăm să analizăm aceste evenimente din punctul de vedere al dreptului internațional din perioada respectivă, sesizăm o agresiune a URSS împotriva teritoriilor unor state suverane (Polonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia, România). Acest lucru nu înseamnă însă că victimele unei agresiuni nu ar fi putut fi agresori într-un alt episod (anterior sau ulterior).

Chiar ținând cont de faptul că în istoriografia diferitor țări aceste evenimente sunt interpretate din poziții diferite, uneori diametral opuse, observăm că aceste acțiuni, ca și în raport cu statele menținute mai sus, URSS a încălcat o serie de obligațiuni internaționale, și anume:

-Pactul Briand-Kellogg sau Pactul de la Paris – Tratatul multilateral pentru renunțarea la răboi ca instrument de politică națională (27 august 1928);

-Protocolul de la Moscova, prin care semnatarii lui: (U.R.S.S., Estonia, Polonia, Letonia și Romania urgentau intrarea în vighoare, în ceea ce le  privea, a Pactului Briand-Kellogg (9 februarie 1929);

-Convenția de la Londra de definire a agresiunii (5 iulie 1933), semnată cu scopul ”de a asigura tuturor popoarelor inviolabilitatea teritorială a țărilor lor”.

Dacă analizăm aceste evenimente și încălcări ale normelor dreptului internațional din perioada respectivă, ele sunt, prin logica hibridizării, foarte asemănătoare cu acțiunile Federației Ruse în Crimeea. Atunci când încercăm să nu observăm natura și instrumentele politicii externe a URSS la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, noi tolerăm, fără să vrem, politica agresivă a Rusiei la etapa actuală.

Le place sau nu, ucrainenii trebuie să se îndepărteze de istoriografia sovietică referitor la ”campania de eliberare înainte de Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Noi, cetățenii unei țări, a cărei integritate teritorială a fost încălcată de Federația Rusă, ignorând o serie de prevederi ale dreptului internațional, trebuie să înțelegem că este necesar să evaluăm evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial din punctul de vedere al dreptului internațional. Acum noi avem nevoie de sprijinul și înțelegerea națiunilor civilizate. De aceea, această poziție este legată nu numai de sentimentele noastre, ci este o problemă de securitate a statului, o problemă de inviolabilitate a frontierelor statului nostru, a păstrării integrității teritoriale și chiar de existență a independenței statale. Pentru aceasta noi trebuie să dobândim încrederea partenerilor și aliaților noștri, inclusiv printr-o istorie corectă.

În ciuda resentimentelor istorice, educate în perioada URSS, pentru percepția evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial dintr-o poziție foarte apropiată de istoriografia sovietică și modernă rusă, trebuie să găsim puterea de a privi aceste evenimente din poziția dreptului internațional. Pentru știința istorică a Ucrainei, îndepărtarea de la istoriografia clasuică sovietică este și o condiție pentru menținerea păcii interne. Până la urmă, la cel de-al Doilea Război Mondial, compatrioții noștri au participat atât în rândurile Armatei Roșii, cât și la formațiunile ucrainene ale mișcării de eliberare națională. În plus, datorită faptului că regiunile occidentale ale Ucrainei moderne, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, făceau parte din diferite state, compatrioții noștri au fost recrutați în forțele armate ale Poloniei, Ungariei și României, cetățeni ai căror erau atunci. Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de ei? Poate a sosit timpul să-i onorăm pe toți veteranii cu părul alb, care rămân tot mai puțini, indiferent în ce armată au luptat? Desigur, cu condiția, că ei nu au comis crime de război.

Ne poate oare ajuta în această situație interpretarea rusă a celui de-al Doilea Război Mondial? Oare condițiile, în care s-a găsit Ucraina, coincid exact cu condițiile în care s-a găsit Rusia? Iar atitudinea rușilor față de oamenii care au luptat în diverse armate, cu excepția Armatei roșii, considerându-i trădători, nu ne convine absolut. Oare toți soldații, care s-au născut pe teritoriul Ucrainei actuale, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se considerau cetățeni ai URSS? În plus, întregul teritoriu al Ucrainei, spre deosebire de Rusia, a fost ocupat de trupele germane și de sateliții lor.

Să menționăm că istoria Ucrainei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial are o serie de particularități diferite față de istoria Rusiei, care sunt următoarele:

-Diferența în periodizarea războiului pe teritoriul Ucrainei.

-Diferența în regimul de ocupație.

-Diferența în lupta antifascistă din Ucraina în timpul ocupației.

-Diferența pierderilor Ucrainei și a Rusiei în timpul războiului, referitor la cauze și la număr.

În ceea ce privește periodizarea războiului pe teritoriul Ucrainei, trebuie menționat că, spre deosebire de alte republici sovietice, cu excepția Bielorusiei, pe teritoriul ei războiul a început în septembrie 1939, deoarece studiem în prezent nu numai istoria URSS în granițele de până în septembrie 1939, ci și în limitele moderne ale statului Ucrainean.

Câteva cuvinte despre rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial... Rezultatul războiului a fost distrugerea nazismului (fascismului) la nivel de stat. Și acest lucru este pozitiv. Cu toate acestea, în opinia noastră, speculațiile pe această temă sunt inacceptabile. Oare victoria asupra Germaniei naziste este meritul doar a URSS sau, cu atât mai mult, numai a Federației Ruse. Oare nu au contribuit în acest sens și celelalte popoare ale URSS, alte țări ale Coaliției antihitleriste? În special, fiecare al patrulea soldat sovietic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ucrainean. Oare popoarele eliberate de URSS au obținut libertatea?

Și cum rămâne cu relațiile cu vecinii noștri europeni nemijlociți referitor la istorie? În opinia noastră, sunt necesare modificări ale abordării narațiunilor locale cu privire la problemele trecutului, atât ale ​Ucrainei, cât și ale țărilor vecine. Acest lucru poate fi realizat doar prin eforturi comune. Pentru a face acest lucru, ar trebui să creștem intensitatea contactelor dintre cercetătorii din diferite părți ale frontierelor pentru a obține o mai bună înțelegere a motivației politice și istorice a celeilalte părți și să începem să cercetăm etapele dureroase ale istoriei comune. Cercetarea imparțială, obiectivă, metodologică și factologică a problemelor dureroase poate constitui o bază pentru înțelegerea istoriei, minimizarea stereotipurilor și modelarea abordărilor moderne în practicile educaționale.

Ucraina încearcă să trăiască în pace și bună vecinătate cu toate statele iubitoare de pace. Țara noastră își construiește relațiile cu vecinii săi pe baza unui sistem de tratate internaționale, pe baza principiilor inviolabilității frontierelor și neamestecului în afacerile interne ale altor state. Acest lucru se aplică, de asemenea, și la respectul reciproc, inclusiv a istoriei. Și noi nu trebuie să urmăm istoriografia rusească, care interpretează dreptul internațional din punctul de vedere al propriilor interese și beneficii. Dezvoltarea unei poziții comune cu statele europene, inclusiv în domeniul istoric, bazate pe evaluări obiective, imparțiale, ne va permite să creăm un front comun de rezistență la banditism și piraterie în relațiile internaționale moderne.

Serhii HAKMAN

doctor în istorie, politolog, traducător, șef-adjunct al Centrului Regional de Formare a Funcționarilor Publici din Cernăuți, vice-președinte al Fundației de Binefacere „Resurse și inițiative sociale”

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale „Neoimperialismul între Marea Baltică și Marea Neagră”, desfășurat la Kiev în data de 19 iunie 2020 în regim de videoconferință

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 582


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2020 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți