Opinie
01 iulie 2020

Aspectul cultural al politicii neoimperialiste ruse din perspectiva statului ucrainean – cultura are un rol esențial

Aspectul cultural al politicii neoimperialiste ruse din perspectiva statului ucrainean – cultura are un rol esențial
01 iulie 2020

Aspectul cultural al politicii neoimperialiste ruse din perspectiva statului ucrainean – cultura are un rol esențial

Niciodată nu v-ați pus întrebarea de ce regăsim creațiile lui Fyodor Dostoevski, Lev Tolstoi, Mihail Bulgakov sau Aleksandr Pușkin în programele școlare ucrainești, poloneze sau slovace? De ce procesul de socializare culturală este realizat prin intermediul studierii culturii rusești?

De ce, în ciuda apofatismului său, bazat adesea pe dușmănie doctrinară, cultura rusă totuși are un rol fundamental în definirea de bază al civilizației ortodoxe răsăritene, cu o definiție metaforică a Moscovei ca fiind a treia Roma? Răspunsul la aceste întrebări constă în politica culturală imperială pe care Rusia o desfășoară astăzi față de alte țări, în special față de țările din Europa Centrală și de Est.

Astăzi, majoritatea observatorilor și analiștilor relațiilor internaționale acordă o mare atenție dezvoltării militare, energetice, economice și tehnologice. Însă, foarte rar se vorbește despre potențialul cultural, care este o parte constructivă a așa-numitei puteri soft (soft power), definită și discutată pe scară largă de Joseph Nye. Așadar, în acest articol va fi prezentată politica culturală rusă, care este un instrument de succes folosit de Moscova pentru a implementa o politică imperială față de alte țări. Încorporarea culturală este un mecanism care declanșează următoarele etape de acțiune, ușor definite, printre altele, în 2008 în timpul războiului ruso-georgian sau în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a lansat o invazie militară în Donbas. Apropierea temporară a evenimentelor din estul Ucrainei și faptul că ostilitățile din regiune sunt încă în curs, au fost motivul pentru care politica imperialistă a Rusiei în acest articol va fi abordată din perspectiva Ucrainei. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, în cazul statului ucrainean, este un test pentru alte țări din regiune.

Imperialismul cultural sau, pentru a folosi un termen mai precis, imperialismul cultural rus este un fenomen al utilizării sferei de cultură, presupunând un sistem de valori și puncte de vedere, în interesele specifice ale unui stat ale cărui acțiuni se bazează pe ideologia imperială. Acest fenomen se reduce și la definiția hegemoniei culturale, care presupune că rolul constitutiv în analiza manifestărilor puterii îl joacă cultura, care are un caracter cuprinzător și eterogen. În acest context, războiul din estul Ucrainei este „următorul pas” făcut de imperialismul cultural rus. Există convingerea că destrămarea Uniunii Sovietice și președinția lui Boris Elțin este o perioadă din istoria Rusiei când se vorbește despre transformarea sa internă, care a constat în liberalizarea și democratizarea proceselor de stat. Din păcate, există o altă părere că sub semnul acestor schimbări, Moscova a continuat să introducă politica imperială, schimbându-și doar retorica, deoarece rivalitatea din perioada Războiului Rece bazată pe „amenințarea” folosirii armelor nucleare a  fost înlocuită de rivalitatea ideologică întemeiată axiologic și semantic. Astăzi este absolut clar că Rusia a făcut o concluzie practică din motivele care au dus la destrămarea imperiului sovietic de atunci. Sfera culturii, sau mai degrabă sfera lecturii culturale și crearea unui discurs social, civic, care sunt elemente imanente ale gândirii critice, sunt deformate aproape complet în Rusia modernă. O strategie similară a fost aplicată Ucrainei, când sub influența Moscovei în 1992-1993 s-a creat o divizare a sferei informaționale, ceea ce a dus la limitarea discuțiilor intelectuale despre viitorul statului, plonjând astfel Ucraina într-o capcană de luptă informațională care continuă până în zilele noastre. Cultura lecturii, cultura gândirii critice și evaluarea realității au fost înlocuite atât în ​​Rusia, cât și în Ucraina de o cultură distructivă a televiziunii și a internetului.

În contextul acestor cugetări interogarea esențială constă în perceperea Rusiei sau, cu alte cuvinte perceperea intențiilor Rusiei, care utilizează sfera culturală în viziunea sa pragmatică. Atunci, de ce astăzi Rusia este tratată ca o entitate care destabilizează teritoriul fostei URSS și entitate care prin implicarea sa din interior destabilizează multe țări occidentale, dat, totuși, cu ea sunt purtate tratative și cooperări? Răspunsul la această întrebare dificilă se rezumă la discursul cultural și istoric, pe care Moscova le cultivă cu pricepere în sistemul valorilor occidentale. Prin urmare, atunci când vorbim despre schimbarea retoricii rusești, se accentuează importanța sferei axiologice. Astăzi, esența politicii imperialiste ruse constă în perceperea evenimentelor moderne din punctul de vedere al trecutului. Prin prisma istoriei Imperiului Rus și apoi a Uniunii Sovietice, urmând Rusia actuală, se creează un discurs cultural care este exportat în Occident.

Georg Simmel, scriind despre esența înțelegerii istorice, a subliniat prerogativele utilizării conexiunilor istorice în implementarea anumitor intenții. La urma urmei, împăratul rus Alexandr I Romanov a fost un aliat al Franței în războaiele napoleoniene, sau împăratul rus Nicolai II Romanov, imediat după încoronarea sa în 1896, a vizitat doar Franța și cu mândrie a fost salutat la Versailles. Această gândire și discursul istoric al Rusiei moderne  permite menținerea relațiilor apropiate cu țările occidentale, în ciuda numeroaselor tulburări politice și economice asociate cu implicarea statului rus în războiul din Donbas. Rusia știe să-și folosească cu pricepere istoria și să exporte această poveste către alte organizații din arena internațională.

Pe de altă parte, Ucraina, la fel ca și majoritatea țărilor din regiunea Europei Centrale și de Est, nu a oferit încă Occidentului un discurs care să o descrie în termeni de stat independent și relațiile sale cu alte entități de pe scena mondială. Două aspecte sunt importante în contextul formării statului ucrainean. Primul se referă la instituirea unei versiuni axiologice comune a istoriei și culturii. Elitele politice moderne din Ucraina trebuie să înțeleagă importanța semnificativă a întreruperii antagonismelor culturale. Delimitarea versiunii generale, nu ucraineano-naționaliste sau nostalgico-sovietice, ci strict de statalitate ucraineană. Divizările existente din societatea ucraineană sunt cu siguranță folosite de Rusia pentru slăbirea statului ucrainean. Politica istorică și cea culturală trebuie să fie prioritare alături de politica economică sau cea de securitate. Politicienii ucraineni, indiferent de opțiunile ideologice, trebuie să nu mai gândească la „prezent” ci să facă incursiune la discursul istoric și cultural de acum câteva sute de ani. La rândul său, al doilea aspect este implementarea acestui discurs consolidat în spațiul cultural occidental.

Politicienii ucraineni ar trebui să învețe să vorbească despre Ucraina, nu doar din punctul de vedere al independenței culturale, ci, în primul rând, din punctul de vedere al Statului care are o istorie și o cultură  proprii.

Reiese o regulă foarte simplă, dar extrem de eficientă, care este cu siguranță bine cunoscută autorităților din Kremlin. Istoria este scrisă de învingători, iar Ucraina are calitățile sale originale, de care se poate lăuda. De ce, oare, în situațiile critice în care s-a aflat Ucraina în ultimii ani, polonezii și suedezii au reușit, printre altele, să înțeleagă acest lucru și să răspundă cât mai repede posibil? Acest lucru se datorează faptului că există o legătură istorică și culturală specifică între Ucraina și aceste țări. Emigrația lui Ivan Mazepa în Suedia, muzeele ucrainene din Malmö și Stockholm și apropierea statului polonez, nu numai geografic, dar mai ales cultural, sunt exemple excelente de legături bazate pe proximitatea istorică și culturală. Ucraina are nevoie de o elită politică care să poată crea un discurs pentru consolidarea întregii națiuni, în mod diferit de cel anterior, când se creau mesaje menite să realizeze interesele specifice unei comunități politice, precum și a unui anume grup social. Definirea unui discurs cultural strict ucrainean și prezentarea acestuia în străinătate vor consolida cu siguranță identitatea națională ucraineană și, în același timp, vor contribui la faptul ca lucrările lui Taras Șevcenko, Pavlo Tychyna sau Ivan Franko să fie incluse în lista lecturii obligatorii și în țările occidentale.

Victor MOJHIN

drd. la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, Polonia

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale „Neoimperialismul între Marea Baltică și Marea Neagră”, desfășurat la Kiev în data de 19 iunie 2020 în regim de videoconferință

Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 407


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2022 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți