Opinie
04 mai 2021

Destinul ne poartă să luăm Lumina Învierii de la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului

Destinul ne poartă să luăm Lumina Învierii de la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului

Ating cerul câteva crenguţe înverzite sus în vârful îmbătrânitului Stejar al lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului – semn că mai respiră şi mai trăieşte sufletul românesc pe  pământul înstrăinat al Bucovinei. Nu mai sunt întregi hotarele apărate de Ştefan Vodă, dar sunt veşnice ctitoriile sale cereşti – credinţa, limba, dorul de libertate, focul în candela de la Putna.

Nu cred că mai este undeva pe lume vreun popor creștin care să se închine cu atâta evlavie și dragoste la un arbore în pădure? Pentru că nici nu există, poate cu excepția Basarabiei, locuri pe pământ unde orice stejar secular să fie numit ”al lui Ștefan cel Mare”. Unde-i Ștefan Vodă să vadă, unde-i Vodă cel Sfânt să ne audă? Suspinăm și astăzi în clipe grele, înfruntând nedreptățile cu rugăciuni la cel care ne-a fost izvorul a toată vitejia și tuturor dreptăților. Și așa cum greutățile/nedreptățile se țin lanț de românii de pe pământul despărţit de sârmă ghimpată, acest suspin ne-a devenit ca un refren al rugăciunilor de fiecare zi. Dar parcă mai auzite ne sunt rugăciunile în Săptămâna Luminată de Paști, care pentru mulți români din nordul Bucovinei începe cu un pelerinaj în Codrii Cosminului, la Stejarul voievodal. Nu e ușor să ajungem în aceste zile la Putna, unde Măria Sa doarme, avem, însă, pe pământul nostru un templu pitoresc făurit de puterea divină, unde chiar în cele mai crunte timpuri de prigoană a credinței, românii de pe meleagurile cernăuțene se strângeau câte doi-trei să-și pomenească strămoșii și să cinstească gloria apusă a arcașilor lui Ștefan.

În fața stejarului viguros își regăseau demnitatea și credința odinioară românii dezmoşteniţi de moşie, fiecare frunză fiind ca o filă din istoria unui popor ce-și căuta scut și adăpost în codrul verde. Dacă, de atâția ani de când ne întâlnim în jurul acestui stejar, am fi adus fiecare câte o piatră, câte o gură de apă, o mână de ciment, s-ar înălța până la cer un monument, o cetate, o piramidă sau alt simbol al durerilor și dragostei noastre pentru Sfântul Domnitor.

În ultimii ani au fost înălțate în satele noastre câteva biserici care îi poartă numele ( Buda-Mahala, Ropcea, Crasna), însă până la 1990 nu aveam alt loc de închinare în fața Sfântului Ștefan cel Mare decât în codru, la Stejar, acolo înălțând nestingheriți cântări evlavioase. Au fost patru falnici stejari, rămânând numai unul (datorită curajoșilor români care au stat de pază să nu cadă pradă securii puterii de ocupație sovietică), cu o tulpină monumentală, încoronată de câteva crengi bătrâne în vârf. Lângă acest altar memorial, urmând chemarea preotului Ioan Gorda, protopopul de Hliboca,  oameni de bună credință s-au întâlnit și în această primăvară, cu bucuria Învierii în suflet. Drept că mai puţini decât prin anii 90, şi numai cu doi preoţi (protopopul Ioan Gorda şi parohul bisericii din Hruşăuţi, Dumitru Tocari).

În unison cu cântările preoţilor şi corului bisericesc au intonat un colind pascal de pomenire a cucernicului Domnitor și vitejilor săi oșteni membrii colectivului popular „Dragoş Vodă”. Mulți din cei prezenți, ca Ilie Bezuşcu din Oprişeni, Mircea Pilat din Valea Cosminului, ar putea așterne un drum până la nori din pașii spre acest binecuvântat luminiș de codru. Nu o dată am auzit de la oameni în vârstă, instruiți la școala sovietică că aici au primit primele lecții de istorie a neamului. Dar și copiii de astăzi ar putea spune același lucru, că la școala ucraineană nici pomeneală de istorie a băştinaşilor români de pe aceste meleaguri apărate de Ştefan cel Mare.

Părintele Ioan, care de ani şi ani îşi îndeplineşte sfânta datorie de a-i pomeni pe vitejii oşteni, şi-a exprimat părerea de rău că puţini creştini au venit să-i pomenească pe apărătorii creştinătăţii, să se roage pentru cei căzuţi aici ca să nu fim noi robi astăzi, să vorbim şi să ne rugăm în limba noastră română, să ne bucurăm de Învierea lui Hristos şi Învierea noastră la o viaţă nouă: „Ar fi frumos ca aceste dealuri să fie pline de lume, ca pădurea să răsune de cântări religioase şi de rugăciunile noastre, căci va veni vremea când ne vom întâlni cu ei, arcaşii lui Ştefan. Şi ce le vom spune atunci?”. Cuvântul preotului a fost susţinut cu evlavioase evocări de Aurica Bojescu (Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale), Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română „Mihai Eminescu”, Cernăuţi, Adrian Medvedi, secţia raională de cultură Herţa. A răsunat pădurea şi de cântări patriotice ale coriştilor, însufleţiţi de Gheorghe Puiu, mereu tânăr şi înfloritor, ca şi stejarul care înmugureşte.

Maria TOACĂ

Material video


Alte știri BucPress
Distribuie:
Vizualizări: 443


radio
Ascultă-ne Live
Descarca lista Winamp, iTunes Descarca lista Windows Media Player Descarca lista Real Player Descarca lista QuickTime Descarca lista web proxy Descarca lista tunein
Descarca lista Appstore Descarca lista Google Play
unnamed
Pentru dedicații:
e-mail: radio.cernauti@gmail.com

BucPress pe Facebook
Parteneri BucPress
Parteneri Media BucPress
AGERPRES • Actualizează lumea
Proiect realizat cu sprijinul:
Departmamentul pentru Romanii de pretutindeni Centrul media bucpress
Proiect finanțat de Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a SGG–DRP.
© 2021 BucPress - Toate drepturile rezervate

Live Radio Cernăuți